mi s-a arătat acest paradox : a exista fără corp  

a trăi ca un ascet dezmembrat  

capul într-o parte mìinile într-o parte picioarele în altă parte  

să nu fii unit niciodată  

totuși să ai conștiința că ești undeva prin preajmă  

că toate organele tale gravitează ìn jurul ideii de a fi corp  

că lupți mereu pentru reîntregirea ta anatomica  

pînă la urmă reușești a te naște de unul singur  

te faci întreg începînd cu mintea  

decis de a nu mai fi un nimic împrăștiat peste tot  

dar nu mai ai timp să trăiești  ești ocupat  

trebuie să mori ìncontinuu  

nu te-ai născut să trăiești  

te-ai născut ca să mori.

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Octombrie 8, 2011 la 1:16am

Rezumând: te naşti, pentru a te naşte... Şi  de aceea "nu mai ai timp să trăiești  ești ocupat / trebuie să mori încontinuu/

nu te-ai născut să trăieşti/te-ai născut ca să mori."

Sigur, asta nu e la "îndemâna" oricui...

Comentariu publicat de Adina Daniela Dumitrescu pe Octombrie 2, 2011 la 12:54pm
Ultimul deziderat nu trebuie luat în seamă. Vrem,  nu vrem, ne găseşte şi nu alege dacă eşti pregătit sau nu. A te regăsi din noianul de risipiri, curente,  mode şi dogme e ieşirea ta prin străpungerea vârfului, din piramida de care vorbea Brâncuşi (am spus-o şi altor prieteni). Eşti întreg şi eşti liber - măcar în gândire - , char dacă timpul se comprimă şi mai sunt atâtea lucruri de făcut şi văzut. Dar mai ales de simţit! Bună lucrare, ca şi precedenta. Mă înclin!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor