De la ‘ei’  încep drumurile noaste

 

                                                                    Motto: Feber est suae quisque fortunae

 

 

            Suntem tineri. Avem vise şi speranţe. Viitorul stă ca o perdea de borangic în faţa noastră, dornic de a trece prin ea. Romantismul tinereţii ne face să adoptăm poziţii radicale. De aceea, ne pierdem printre valori, exemple şi preferinţe, neştiind încotro să ne îndreptăm.

            Cu toţii avem modele pe care le admirăm, ba mai mult, încercăm să le urmăm exemplul.

            Sunt înconjurată de o mulţime de oameni pe care îi pot considera modele, de la colegi, profesori, până la oameni de televiziune, ambasadori, chiar şi părinţi spirituali.

            Găsesc în unii profesori, omul din mine peste ani, cu calităţile şi puţinele din numeroasele defecte pe care acesta le are. De-a lungul anilor, am învăţat să nu confund profesorul cu disciplina pe care o predă, deşi este inevitabil; la fel de bine, nici ritualul cu extazul sau mesagerul cu simbolul însuşi.

            Ne alegem modele în funcţie de domeniul care ne atrage. În cadrul unei emisiuni de televiziune, purtam o discuţie cu moderatorul despre speranţe şi împliniri; iar la un moment dat acesta mi-a spus că trebuie să aspiri la lucruri înălţătoare pentru a ajunge măcar la jumătate. La început nu i-am dat dreptate, însă cu timpul am început să-mi schimb părerea.

            Avem nevoie de modele statornice, solide pentru a le folosi ca exemple, nu pentru a le copia. Nimic nu poate fi copiat perfect şi mai mult decât orice, nu o persoană. Privesc peisajul ce mi se detaliază în faţa ochilor: un stol de pelicani cu o privire filosofică. Probabil că şi ei au avut un model pentru a-şi forma pesonalitatea.

            La începutul unui drum nu suntem siguri că vom ajunge la sfârşitul acestuia conform planurilor. Nimeni nu ne va spune vreodată: Mergi pe aici şi vei ajunge unde am ajuns eu, pentru că fiecare drum e unic şi fiecare destin este personal. De aceea, de multe ori nu ne putem ajunge modelele. Dacă descoperim un izvor, trebuie să-l lăsăm să ţâşnească pentru a ne umple viaţa. Schimbările se petrec numai când facem ceva ce ne este contra, dar absolut contra obişnuinţelor noastre.

            La fel cum copacii oferă pentru a continua să trăiască, fiindcă a păstra înseamnă a pieri, la fel şi oamenii trebuie să-i înveţe pe cei care doresc să înveţe, în caz contrar, rolul lor pe acest pământ nu este îndeplinit.

            Schimbările aduse de soartă sunt bune, dacă ştim să descifrăm ce conţin ele. Cea mai dureroasă lovitură o primim atunci când suntem respinşi de cei în care am avut încredere, pe care de fapt, i-am idolatizat.

            Însă, eu cred că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, întreg Universul conspiră în favoarea ta. Iar dacă cel în care ai crezut te-a respins, înseamnă că nu merită pledoaria ce îi este adusă.

            Viitorul nostru străluceşte ca luna ce iese din nori, ca flacăra ce se iveşte din fum, ca raza soarelui ce se răsfrânge în undele apei.

            Ne vedem viitorul prin modelele pe care ni le-am ales. Să fim încrezători în ei; aceştia reprezintă primul pas spre un viitor încununat cu lauri.

 

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor