Moise Kisling - Scene din Montparnasse




Moise Kisling (1891-1953) evreu născut la Cracovia în Polonia, sfătuit de profesorii săi, emigrează în 1910 la Paris, oraşul considerat centrul artei europeene de la începutul secolului XX. 
Ajuns în Oraşul Soare, Kisling se instalează în cartierul Montmartre (la celebrul Bateau Lavoir), apoi se mută în Montparnasse alături de pictori europeni, americani şi britanici. Se înrolează voluntar în Legiunea Străină Franceză la începutul primului război mondial. Rănit serios în bătălia de la Somme, va capătă cetăţenia franceză şi din 1913 revine în Montparnasse unde dezbracă caftanul negru ca să închirieze un atelier pentru următorii 27 de ani. În acelaşi imobil locuiau alţi doi mari artişti evrei, Jules Pascin şi Amedeo Modigliani. Kisling se împrieteneşte cu mulţi artişti parizieni şi pictează portrete celebre cât şi peisaje similare cu cele ale lui Marc Chagall.

Produce nuduri suprarealiste şi o portretistică imediat larg aclamată. Pendula între cafenelele "Dome" şi "Rotonde" îmbrăcat în salopeta de pictor, cu o eşarfă roşie în jurul gâtului, imitînd şalul de apaş purtat de Picasso la Bateau Lavoir. Locuinţa-atelier era în strada Joseph Bara, într-o casă dărăpănată în care câteva ateliere erau ocupate de pictori. Deşi fiul unui simplu croitor, Kisling era inteligent, cult şi generos. Într-o zi vinde un tablou, cu toţi banii a cumpărat flori pe care le-a oferit femeilor din cafeneaua Rotonde spre disperarea lui Modigliani. Tot el a plătit 1340 franci pentru înmormântarea lui Modi care nu avea un ban. Soţia lui Kisling, Renee, era fata unui maior din garda republicană franceză dar molipsită de boema pariziană mergea îmbrăcată cu o cămaşă de cowboy, încălţată cu un pantof verde şi altul roşu. Nunta sa cu Kisling a fost larg relatată de cronicarii timpului ca fiind una din cele mai pitoreşti evenimente ale cartierului. 


Banchetul a urmat în atelierul lui Kisling: Max Jacob a fredonat cântece deocheate, Modigliani s-a mascat în fantomă îmbrăcat în cerceaful nupţial al mirilor, declamând prevestiri sumbre. După nuntă Modi a continuat să lucrezi în casa lui Kisling, folosind uleiuri pentru care nu avea bani. Un alt moment dramatic este dulelul lui Kisling (nu se cunoaşte motivul ) cu un compatriot pe nume Gottlieb, în anul 1912. Pe pajiştea din Parc-des Princes, cei doi schimbă focuri de pistol fără rezultat. Au trecut la săbii de cavalerie luptând timp de o or
ă. În vâltoarea luptei i-au despicat pantalonii redactorului de la ziarul "Le Temps" care folosea ca arbitru. Această scenă a fost primul duel din istoria filmului, prezentat într-un jurnal cinematografic. Lupta s-a terminat când Kisling rănit la nas a declarat cu umor: "iată a patra împărţire a Poloniei! "

Spre deosebire de ceilalţi artişti Kisling nu a trăit în mizerie. Primea lunar de acasă 300 franci iar în timpul războiului a moştenit de la sculptorul american Chandler, ucis într-un raid aerian, o avere de 25.000 de franci. După Salonul de Toamnă din 1913 este remarcat de stelele teatrului francez care îi comandă portrete (Colette, Arletty) bine plătite. 

                                                                   Jean   Cocteau  
În 1940 p
ăraseşte cartierul ca să se înroleze în armata franceză angajată în cel de al II-lea război mondial. Când Armata s-a predat Germaniei, Kisling a intuit soarta evreilor şi a emigrat în Statele Unite. Acolo prezintă picturi la Washington şi New York, apoi se stabileşte în California unde va locui până în 1946. După război s-a întors în Franţa şi s-a instalat în staţiunea sudică Sanary, acolo va picta până la moarte tablouri cu ţigani, pescari, nuduri senzuale, modelele sale fiind soţia brutarului şi fete de la fermele din jur. 




Adrian Grauenfels 

Vizualizări: 352

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor