Soarele intră pe la orele prânzului în bucataria în care ardea albăstrui un ochi de aragaz. Dar trebui să-şi facă loc printre crengi şi să se strecoare oarecum înghesuit înăuntru, pentru că traversă un geam mic, îngalbenit, din spatele unei bolţi. Un vânt leneş, greoi mişca perdeaua cu dantela veştejită, în timp ce eu răsfoiam cadenţat o carte de bucate; părul tău se mişca zburlit în lumină, astfel că soarele, în loc să se lovească de vitrina ce îl aştepta cuminte şi înghesuită, ca o mireasă înaintea lui, se întoarse dintr-o dată şi îmi lumină scurt obrazul. Parcă m-ar fi tras de mânecă. Apoi lovi cu clinchet în ceştile de cafea şi se opri. Ţiuitul portelanului mişcă scena şi personajele, altfel inerte, se-mbujorară scurt.
Găsisem o reţetă veche, pe foaie dictando, de la mama lui – o reţetă de carne cu fructe exotice şi tot felul de mirodenii pe care ştiam că n-o s-o gătesc niciodată. Mi-am luat glas popesc şi i-am dat citire, doar doar va suna ceva mai neaoşă.
-Doi piepţi de pui maaari cât muntele lui sinai, trei kiwi mijlociiii şi smerite, una roabă a lui dumnezeu mozzarellaaaaa… şi tot neamul loooor.. se pun în tigaie la foc mic trei cepe preacinstite şi se rumenesc cu voia domnului până devin plăcute vederii lui…
-Şi nările domnului simţiră miros de ceapă călită şi îi plăcu domnului foarte..
Bătu clopotul. Am râs amândoi. Un înger de porţelan din vitrină se şterse cu dosul mânecii şi parcă se-aplecă să zică « sărumâna », în timp ce, dincolo de prelungirile tămâioase şi oarecum bolnave ale vârfului de biserică, un simţ fin ar fi putut ghici un oftat feminin. Nu al maicii domnului şi nici al celor ce, privind scena, ar tânji după tihna duminicală a acestui duet. Gângurind de dor, dincolo, în spatele scenei, Doiniţa se uita la ceas, îngandurată şi patetică, aşteptându-l. Avea să întârzie două ore şi, mai rău, sătule fiind, nările şi poftele sale aveau să nu se mai înfrupte cu atâta veselie din cina pregatită cu la fel de multă migală.
O oră mai târziu, ultima geană de lumină trase perdeaua şi se-ncolăci într-un colţ umbros, ca un căţel sau ca un copil, în aşteptarea altei dimineţi. Respirând din ce în ce mai rar, foia se împărţi în două şi se îndoi ca şi cum povestea n-ar fi decât una. Un punct apăru apăsat, şi pe-o parte şi pe cealaltă.

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Liliana Ardelean pe Decembrie 10, 2009 la 2:04pm
Sper ca acesta este doar un fragment, altfel nu prea are cap si coada. As dori sa dau, fara suparare, un sfat. Nu va umbriti talentul prin neglijente sau nestiinte. Folosirea perfectului simplu dauneaza textului, atata timp cat nu este pus in gura vreunui personaj care ar trebui sa capete o anumita tenta de culoare specifica. Cat despre cuvinte ca Domnul sau Maica Domnului, oricat de moderna sau modernista, cum socotiti a spune, ar fi scrierea, tot cu litera mare se scriu.
Daca vreti sa fiti scriitor cu adevarat, nu ajunge talentul. El este esenta, dar nu totul. Asa ca va sfatuiesc sa fiti cu mai multa bagare de seama. Altfel ar fi pacat de harul daruit dumneavoastra de catre Cel de Sus.
Comentariu publicat de verdes delia tania pe Decembrie 1, 2009 la 1:34pm
Inteleg ca fragmentul face parte dintru-un tot. Ar fi interesant de citit si restul. Mi-au atras atentia imaginile auditive, care parca acapareaza textul. Totul este trait la nivel senzorial. Nu conteaza povestea, ci imaginile. Dragut. Delia Verdes
Comentariu publicat de Dăncuş Doru Ştefan pe Noiembrie 30, 2009 la 8:20pm
Text scris in maniera curentelor generatiei actuale. Poate daca ar fi fost mai lung, cititorul ar fi putut sa-si faca o impresie mai completa despre calitatea lui literara.
Comentariu publicat de Vasilica Stir pe Noiembrie 30, 2009 la 1:42pm
Frumos si... trist, in acelasi timp.Felic
Comentariu publicat de Salma Hassan (Sandra Gutiérrez) pe Noiembrie 29, 2009 la 10:47pm
Comentariu publicat de Ottilia Ardeleanu pe Noiembrie 29, 2009 la 9:41pm
Foarte interesantă reţetă pe un foarte interesant fundal...
Felicitări!
Ottilia Ardeleanu
Comentariu publicat de Delia Staniloiu pe Noiembrie 29, 2009 la 9:15pm
Frumos fragment.Te-am citit cu mare, mare placere.Ai ceva aparte....te mai astept.
Comentariu publicat de iakab cornelia pe Noiembrie 29, 2009 la 8:30pm
minunata respratie artistica deasupra unei pagini de hartie.
Comentariu publicat de Ioana Popa (puiul) pe Noiembrie 29, 2009 la 6:45pm
prezenta, atentia la detalii in valsul sinapselor proprii transforma cotidianul in arta, il face sensibil si viu. frumos
Comentariu publicat de Valentin Circa pe Noiembrie 29, 2009 la 5:49pm
De-a lungul sinelor, un punct la orizont, rosietic, incepea sa creasca. Noaptea se risipea cu fiecare rasuflare, a ta, a mea. Se auzi un strigat, si atunci toata bezna ce ma inconjura disparu. Se facu lumina. O lumina fara margini, fara forma, inceput sau sfarsit, fara durere, ea se nascu lasand in urma o noapte, un cosmar, asemeni strigatului copilului care tocmai isi nastea mama. Halucinatie... Si totusi erai acolo, in acel tren dar insens invers celui in care mergeam eu. Clipa nu ne gasise!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor