Soarele intră pe la orele prânzului în bucataria în care ardea albăstrui un ochi de aragaz. Dar trebui să-şi facă loc printre crengi şi să se strecoare oarecum înghesuit înăuntru, pentru că traversă un geam mic, îngalbenit, din spatele unei bolţi. Un vânt leneş, greoi mişca perdeaua cu dantela veştejită, în timp ce eu răsfoiam cadenţat o carte de bucate; părul tău se mişca zburlit în lumină, astfel că soarele, în loc să se lovească de vitrina ce îl aştepta cuminte şi înghesuită, ca o mireasă înaintea lui, se întoarse dintr-o dată şi îmi lumină scurt obrazul. Parcă m-ar fi tras de mânecă. Apoi lovi cu clinchet în ceştile de cafea şi se opri. Ţiuitul portelanului mişcă scena şi personajele, altfel inerte, se-mbujorară scurt.
Găsisem o reţetă veche, pe foaie dictando, de la mama lui – o reţetă de carne cu fructe exotice şi tot felul de mirodenii pe care ştiam că n-o s-o gătesc niciodată. Mi-am luat glas popesc şi i-am dat citire, doar doar va suna ceva mai neaoşă.
-Doi piepţi de pui maaari cât muntele lui sinai, trei kiwi mijlociiii şi smerite, una roabă a lui dumnezeu mozzarellaaaaa… şi tot neamul loooor.. se pun în tigaie la foc mic trei cepe preacinstite şi se rumenesc cu voia domnului până devin plăcute vederii lui…
-Şi nările domnului simţiră miros de ceapă călită şi îi plăcu domnului foarte..
Bătu clopotul. Am râs amândoi. Un înger de porţelan din vitrină se şterse cu dosul mânecii şi parcă se-aplecă să zică « sărumâna », în timp ce, dincolo de prelungirile tămâioase şi oarecum bolnave ale vârfului de biserică, un simţ fin ar fi putut ghici un oftat feminin. Nu al maicii domnului şi nici al celor ce, privind scena, ar tânji după tihna duminicală a acestui duet. Gângurind de dor, dincolo, în spatele scenei, Doiniţa se uita la ceas, îngandurată şi patetică, aşteptându-l. Avea să întârzie două ore şi, mai rău, sătule fiind, nările şi poftele sale aveau să nu se mai înfrupte cu atâta veselie din cina pregatită cu la fel de multă migală.
O oră mai târziu, ultima geană de lumină trase perdeaua şi se-ncolăci într-un colţ umbros, ca un căţel sau ca un copil, în aşteptarea altei dimineţi. Respirând din ce în ce mai rar, foia se împărţi în două şi se îndoi ca şi cum povestea n-ar fi decât una. Un punct apăru apăsat, şi pe-o parte şi pe cealaltă.

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de HAMM ALFRED pe Noiembrie 29, 2009 la 5:14pm

Comentariu publicat de Tincuţa Horonceanu Bernevic pe Noiembrie 29, 2009 la 4:51pm
Scriere cursivă, umor fin, un fragment care se lasă citit fără oprire, ademenind o continuare.
Felicitări!

tincuţa
Comentariu publicat de florin contrea pe Noiembrie 29, 2009 la 4:08pm
DE ACORD...
... cu cele afirmate mai inainte. Cu precizarea ca acest stil de analiza infinitezimala a senzatiilor si impresiilor, este deosebit de modern - amintind de felul cum scriau pe vremuri Proust, Kafka sau, mai aproape, Hortenzia Papadat Bengescu ori Camil Petrescu. Se inscrie in traditie. Originala mi se pare o fina parodiere a unui ritual, cat se poate de normal in zilele noastre. Un semn bun, cred eu.
Florin Contrea
Comentariu publicat de Lozan Claudia pe Noiembrie 29, 2009 la 3:58pm
Foarte sensibil..frumos!
Comentariu publicat de Terezia Filip pe Noiembrie 29, 2009 la 3:32pm
Fine notaţii şi foarte feminine. Impresionism şi delicată, imperceptibilă mişcare a obiectelor în lumina care vizibilă doar pentru ochiul auctorial, animă şi ţese în pânza fină a realului, sentimentele, dorinţele tainice, aspiraţiile cuplului, - el şi ea în atmosfera casnică a cuisineriei cotidiene. Imaginarul configurat astfel în text pare a oscila între reverie şi planul realităţii.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor