Ploaia ce-mi cade pe frunte şi-n palme,
Pe obrajii murdari de pământ,
Îmi despică universu-n silabe,
Şi m-afundă mai mult în mormânt.

Săgeţile ce îmi străpung tot trupul,
În noapte, fac ca pieptul să-mi tresară
În lung suspin, agonic; ploaia,
Îmi ia la ţintă viaţa, de aseară.

Cu răni ce-nsângerez nisipul,
O groapă-mi sap în necuprinsul zării
Şi-n loc de cruce, voi aşeza o poartă-n care,
La infinit, vor bate valurile mării.

vebwell

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor