MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE sau despre o frumoasă ratare a probei Labirintului

  Vă aduceţi aminte de scandalul de acuma doi ani cu retrocedarea spaţiului în care era Muzeul Literaturii Române? Ei bine, ce să spun? Fiecare rău cu binelele lui! Cei „vinovaţi” pentru renaşterea Muzeului, pentru noile posibilităţi pe care le are, au fost sâmbătă, 1 aprilie, 2017, la tv, la Realitatea (asta se întâmplă după ce a fost Nora Iuga pe acelaşi post). Au fost prezenţi duminică seara la emisiunea domnului Hoandră: domnul director Ioan Cristescu, domnul Ioan Bercea, domnul Silviu Angelescu. Şi, nu în ultimul rând, domnul Ioan Bogdan Lefter. Din păcate, nu ştiu numele celorlaţi invitaţi, deloc mărunţi sau neînsemnaţi. Pur şi simplu, nu le ştiu numele pentru că am o memorie înfiorătoare în privinţa acestor forme de cod. A fost o seară în faţă tv-ului deosebită. A fost ca şi când aş fi pătruns într-o altă lume, în care se vorbea altă limbă, cu toate că, desigur, lucrurile se desfăşurau pre limba noastră, doar că, lipsită de neologismele ce o ştampilează atât de funcţionăreşte şi de englezit, în zilnic. Emisiunea aceea a avut un caracter absolut tonifiant, discuţiile au fost vii, prospeţimea lor mi-a părut promiţătoare. Doamne, se mai poate! Replicile vivace, aşezate într-un zid în care nu era îngopată nici o Ana! Cel puţin eu nu ştiam de ea. Mi-a făcut enormă plăcere să văd intelighenţia românească funcţionând. Aşa încât, târziu, după emisiune, m-am pus să caut pe internet, să îmi notez nume, adrese, numere de telefon. Pentru a mă înfiinţa (în întrega mea splendoare) la porţile instituţiei.

  Duminică, înainte de masă, neştiind Bucureştiul pentru a mă ghida după nume de străzi, îngheţând de câte ori mi se dau explicaţii verbal, am luat un taxi şi am plecat spre Muzeu. După negocieri româneşti cu taximetrişti hotărâţi să se îmbogăţească în acea duminică, am găsit un domn, mai mult decât onest, mai mult decât politicos, care m-a lăsat pe strada Nicolae Creţulescu, la numărul 8, căci eu aşa citisem pe site-ul indicat pe internet. Am ajuns cu bine. Însă acolo, la numărul 8, nu era nici un muzeu. Era o poartă mare, închisă, prin care se vedeau tot felul de lucruri. Am prins a întreba lume, am prins a da târcoale, am descoperit că sunt în buricul târgului, doar că pe o stradă necoscută, căci mică! Am pus mâna pe telefon şi am sunat Muzeul după numărul pe care îl aveam. Am sunat, bineînţeles de mai multe ori, căci, după câte înţelegeţi, lucrurile nu prindeau a se închega în direcţia dorită de mine. Nu m-am descurajat. Am considerat-o o provocare. În final, o voce de doamnă, fumătoare probabil, aceeaşi cu cea cu care vorbisem întrebând-o de costul biletului, mi-a răspuns. Uşor ofensată, după stil românesc nou, mi-a spus că e simplu! E numărul 8! Ca şi când era singurul număr 8! În fine, am găsit! Era la o juma’ de aruncătură de bat. Am intrat printre femei fumande şi am fost cel dintâi plătitor probabil pe ziua aceea, căci nu era rest la bani. Am considerat în continuare că e Labirintul cel ce se exprimă! Am uitat să vă spun: mă aşteptam la o implicare profundă a lui, a Labirintului, în această poveste. Şi am intrat. Nu am să va iau bucuria de a cerceta Muzeul pe cont propriu. Am simţit însă, de la început, că sunt pus pe modul mecanic de un angrenaj propriu, să ajung în Labirint şi, în gândul meu, nu se putea să nu ajung, căci era numărul etajelor şi dispunerea sălilor, şi arhitectură, şi candelabrele, cu toate aşezate să mă ajute.

Şi nu am ajuns! Dar asta nu înseamnă că nu a fost o întâlnire fericită!

Portrete însoţind explicaţii însoţind citate. Citatele sunt alese cu o grijă cunoscătoare, cu o grijă făcând a nu se cădea în loc comun.

 

„Un cuvânt; oricare dintre cuvinte; orice cuvânt este cât tot ceea ce este, dar este şi înăuntrul a tot ceea ce este. Cuvântul nu are dimensiune. El este.”

Nichita Stănescu

 

„Înţelegeţi că trăim într-o pasăre imnesă care ne poartă în ea.”

Gelu Naum

 

Din Gelu Naum este şi un fragment vorbind despre pinguinul Apolodor, fragment ce m-a transportat în momentele de bucurie a faptului de a fi tată, atunci, în tinereţe, un tată ce-şi confundă iubirea de poezie cu faptul de a fi tată. Şi invers.

Apoi Eminescu şi „Odă în metru antic”!

... „De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,/ Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări/ Pot să mai re-nviu luminos din el/ Ca Pasărea Phonix?”...

Am văzut acolo, pe holul dintre etaje, o tiparniţă, o presă! Relativ mică, din lemn, cu câteva încheieturi întărite cu fier. Şi mi-a sugerat ceva între un tron şi un instrument de tortură, şi m-am gândit la firescul lucrurilor: pentru lucrurile frumoase, plătim. Chiar cu chinuri trupeşti! J

Apoi, bust Eugen Ionescu – autor, Ion Vlad.

Apoi, Emil Cioran. O sculptură în lemn portretizându-l pe Cioran. Autor, Mircia Dumitrescu. „Singurătatea nu te învaţă că eşti singur, ci singurul.” Fraza are genialitatea adevărului poetic. Ea se măreşte şi primeşte substanţa unui strigăt, unui urlet chiar, tăcut. Este făcut să fie auzit numai de îngeri. Sau numai de demoni. Încă nu ştiu diferenţa!

Dimitrie Cantemir – îl revăd cu plăcere şi, în acelaşi timp, cu o muşcătură în suflet. Citesc cu respect şi afecţiune cugetarea cărturarului militarat, dat garanţie la turc: „Nu rob, ce stăpân lumii Dumnezeu lumii te-au lăsat: iară pentru această, tu pe dansa, iară nu ea pe tine să stăpânească.”

Ghica, Kogălniceanu, Hasdeu, Bălcescu, Iorga, Eliade Rădulescu - sunt toţi acolo! Şi Alecsandri, şi Coşbuc, şi Bacovia, şi Macedonski! Ar putea fi mai prezenţi puţin, mai vii. Eu aşa i-aş fi făcut, dar cine ştie care or fi fost dicteurile financiare ale instituţiei! Apoi, un citat care îmi place foarte: „Experienţa sacrului este indispensabil legată de efortul omului de a construi o lume care să aibă semnificaţii.” Fireşte, Mircea Eliade!

Apoi un alt Mircea: Vulcănescu. Un doliu tăcut, provocat de comunismul românesc. Mi-e teamă să rostesc prea multe faţă de omul acesta, faţă de care m-am simţit întotdeauna legat în secret cu grad de rudenie, inexistentă însă.

Lucian Blaga: „Ideile noastre, după ce le naştem, mai aşteaptă să şi murim pentru ele.”

Chipuri arhicunoscute ni se relevă într-un mod nou! Chipuri cunoscute, profiluri mari! Mari prilejuri de deschidere a personalităţii proprii.

Dragul domn Noica! Şi dragul domn Ioan Alexandru! Trec din sală în sală, din fotografie în fotografie. Ştefan Augustin Doinaş, Mihai Șora, şi Nora Iuga, Ştefan Bănulescu şi Romulus Vulpescu. Şi Ana Blandiana, şi domnul Pleşu cu domnul Haulică!                                                                                                                           Ei bine, nu puteau lipsi fotografii cu biblioteca în fundal!                                                                                                  Apoi, mai departe, Fănuş Neagu şi Şerban Foarţă şi Octavian Paler, şi domnul Liiceanu şi Gabriela Adameşteanu, şi domnul Breban şi Lucian Pintilie şi Mircea Martin şi Doina Uricariu. Şi domul Buzura!

Am luat un poster format A3, din revista UNU, „numărul 2. Avantgarda literară” spune mai jos, şi „maiu 1928”. La capătul paginii, o fabulă fabuloasă a lui Saşa Pană:

 

"maimuţa şi maimuţa

 

sînt

eşti

este

sîntem

sînteţi

sînt

morala

a fi "

 

Am mai luat şi o carte poştală cu un portret al lui Eminescu la 27 de ani.

 Am reuşit să mă întâlnesc cu un MAGIC DEFECT! Un magic căruia nu-i porneau motoarele. Un magic care nu funcţionează pentru că ştii că nu are să funcţioneze. În rest are toate datele!

E urmarea parcă a ceea ce spunea domnul profesor Silviu Angelescu despre „Moromeţii” lui Preda, care domn Angelescu a făcut câteva observaţii năucitoare pentru mine, cu o seară înainte: „Moromeţii” începe cu tăierea unui salcâm vechi şi gigantic - Axis Mundi răsturnat, salcâm (copac având vârful orientat în jos) în loc de brad - copac orientat în sus, "toată lumea cunoaşte acest salcâm", spune Marin Preda. Apoi continuă cu probleme diverse, între care fuga de acasă a băieţilor, Bisisica (oaia nebună, o mioară inversă celei din Mioriţa). Romanul „Moromeţii” nu este deci un roman realist, cum ni se explicase în şcoala cea comunistă (oricum, mie mi-a plăcut, în pofida explicaţiilor date la vremea respectivă) ci este un roman postmodern, după cum era şi firesc să fie, considerând că lieratura se mişcă în dezvoltarea ei, în modificarea ei, după legi proprii, după legi universale şi nu după rigorile unei critici literare comunistoide. Nu am dat inportanţă explicaţiilor din şcoală. Le-am regăsit însă acum, când m-am aplecat niţel peste ele şi am observat că unele prinseseră rădăcini, cam sui, e adevărat.

Mă simt mulţumit totuşi: parcă am dat o raită prin propriile tinereţi.

 

O variantă de cod stricată cu tot dinadinsul... Cu toate că, dacă mă gândesc la Marin Preda şi la „Moromeţii”, îmi vine un fel de rău metafizic. Un soi de greaţă. E adevărat, nu sartreiană. La gândul că eram în preajma lucrurilor şi nu le-am înţeles. Sau poate asta m-a salvat. Până acum. Faptul că nu am înţeles că salcâmul fusese tăiat, scos. Că Bisisica înnebunise şi avea pretenţia de a fi în locul Mioriţei!

Am plecat de la Muzeu târziu. Nu înainte de a vizită şi subsolul, şi podul. Podul, o nebunie de design interior, populat cu ecrane şi sisteme de suspendare şi proiecţie, spaţiu numai bun pentru a se organiza nişte micro-puneri-în-scenă. Era atât de aprope senzaţia de Labirint, încât am căutat cu privirea şi mi-am ascuţit auzul, să văd şi să aud, dacă nu sunt cumva chemat. Ei bine, nu eram! :)

Cu ocazii de genul ăsta mă simt ca un elev de la seral care ascultă în secret şi pe furate cursurile unui alt profesor decât al lui! Adică absurd!

Afară era o vreme minunată. Bucureştiul frumos, însă nepermis de îmburghezit. Frumos însă, repet. Am decis să fac o plimbare şi am luat-o aiurea pe jos, ajutat şi de propria necunoaştere a oraşului.

Am ajuns acasă pe la 5 şi jumătate.

Încă o proba iniţiatică ratată! :)

 

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor