Muzică clasică indiană în Festivalul „George Enescu”

Articol realizat în colaborare cu Anne-Marie Ene, specialist în muzică clasică indiană, stilul Hindustani

 

Vânători de experienţe inedite, iubitori de exotic, cunoscători ai tradiţiei muzicale indiene sau doar curioşi, cu toţii am renunţat în seara zilei de 18 septembrie la concertul susţinut de Royal Liverpool Philharmonic Orchestra la Sala Palatului, pentru a asculta la Sala Radio recitalul de sarod al lui Amjad Ali Khan şi al fiilor săi Amaan şi Ayaan Ali Khan, desfăşurat în cadrul seriei World Music a Festivalului „George Enescu”. Ar fi impropriu dacă aş afirma că cei trei interpreţi au fost acompaniaţi la tabla (instrument de percuţie acordabil specific pentru muzica din Nordul Indiei) de Vineet Vyas şi Satyajit Talwalkar (nu înţeleg de ce au fost omişi din orice material promoţional), deoarece execuţia ritmurilor indiene denumite talas reprezintă o artă în sine.

Cunoscut încă din Antichitate, sarodul este, alături de sitar, unul din cele mai îndrăgite instrumente cu corzi ciupite din Nordul Indiei, Bangladesh şi Pakistan, despre care se afirmă că este originar din rubabul afgan. 

Se face adesea o gravă confuzie între muzica indiană şi cea de Bollywood. Muzica indiană savantă are un grad ridicat de complexitate şi este organizată într-o manieră total diferită faţă de cea europeană. Cântată de ansambluri mici, este construită pe baza unor structuri sonore denumite raga, fiecare dintre acestea exprimând o anumită stare şi fiind pusă în legătură cu momente ale zilei şi ale anului. Există peste 30 000 de scări muzicale pe care sunt create o multitudine de genuri. Compoziţia muzicală este doar o schemă pe care interpretul improvizează în conformitate cu reguli stricte. Precizia intonaţională este extrem de importantă, acordajul fiind uneori diferit de la un mod la altul. Ornamentaţia face parte din construcţia ragas-ului şi este elementul stilistic definitoriu.

Ustad Amjad Ali Khan (Ustad înseamna profesor sau maestru în limba arabă) este descendent al şcolii Senia Bangash stilul Hindustani (muzica clasică din Nordul Indiei, în care sunt prezente influenţe persane). În tradiţia indiană, apartenenţa la şcolile muzicale nu este de tipul absolvenţei occidentale, arta fiind transmisă de la guru la discipol, asemeni practicilor spirituale. Amjad Ali Khan este reprezentantul celei de a şasea generaţii a acestei celebre şcoli, tatăl şi maestrul său, Ustad Haafiz Ali Khan, fiind muzicianul angajat al casei regale din Gwalior. Amjad Ali Khan este prezent pe scene din întreaga lume (Carnegie Hall, Royal Albert Hall, SPLANADE Singapore, Palais beaux-arts, Mozart Hall din Frankfurt, Chicago Symphony Center, St. James Palace sau Opera din Sydney, Australia sunt câteva exemple), fiind acum la a doua sa vizită în România.

Din programul de sală a lipsit ... programul. Explicaţia a dat-o chiar starul serii: muzicienii indieni nu îşi stabilesc piesele pe care le vor interpreta decât cu puţin timp înainte de concert, depinzând de starea interioară care trebuie să fie în concordanţă cu ethosul ragasului.

Deşi cei trei interpreţi au adus pe scena Sălii Radio muzică clasică indiană, un anumit compromis tot a trebuit făcut. După cum am menţionat anterior, ragas-urile sunt legate de anumite momente ale zilei şi o execuţie conform tuturor regulilor şi respectând structura standard durează în medie 2 ore. Amjad Ali Khan a explicat că un un concert tradiţional ar fi putut să înceapă la 10 seara cu ragasuri interpretate de fiii săi (primele 5 ore), iar el ar fi concluzionat, spectacolul putând dura astfel până la ora 7 dimineaţa. Cel puţin inconfortabil pentru creierul occidental mereu în alertă şi pentru oamenii care colecţionează experienţe fără a avea răgaz pentru ei înşişi. Protagoniştii s-au rezumat astfel la compoziţii mai puţin elaborate, părţile introductive (alaap) fiind micşorate sau chiar eliminate. Un alt compromis a fost înlocuirea tampurei cu un ison generat electronic.

Seara a fost deschisă de însuşi Ustad Amjad Ali Khan cu celebrul bhajan Raghupati Raghava, cântecul devoţional preferat de Mahatma Ghandi. Dacă muzica europeană îi celebrează în acest an pe Liszt şi pe Mahler, pentru India este Anul Tagore, împlinindu-se 150 de ani de la naşterea sa. puţini cunosc activitatea sa muzicală a poetului. Recitalul a continuat astfel cu un cântec din Bengal pe versurile lui Rabindranath Tagore, urmat de partea rapidă a ragului Durga. Shri Durga este Marea Zeiţă, Mama Universului , cea care îşi salvează devoţii în orice împrejurare. Un moment foarte bun pentru interpretare acestui Raga, deoarece se apropia Navaratri, sărbătoarea în care timp de 9 nopţi este venerată Zeiţa.

Al doilea segment al concertului i-a adus pe scenă pe cei doi fii ai maestrului, Amaan şi Ayaan Ali Khan, care au interpretat Raag Rageshree în două construcţii ritmice diferite, prima in 10 timpi şi a doua în 14 timpi, urmat de Raag Bihag. Amaan, mai experimentat, a strălucit în improvizaţii, însă cei doi percuţionişti au oferit momentele de virtuozitate într-o sincronizare perfectă.

Nu aceeaşi sincronizare a fost posibilă în momentul în care cei trei muzicieni s-au reunit pentru ultimul moment al spectacolului, când Ayaan era mereu în urmă. În interpretarea lui Raag Kirwani, Maestrul a dominat întregul spectacol, improvizaţiile sale fiind tehnic mult peste nivelul celor realizate de Aman şi Ayaan. O surpriză a fost introducerea în temele de improvizaţie a Periniţei transpusă Raag Kirwani.

Publicul românesc are extrem de rar şansa de a lua contact cu adevărata artă indiană. Există ONG-uri care cu au avut sprijinul Ambasadei Indiei pentru a promova cultura indiană, însă atât la festivalul Namaste India, cât şi cu alte ocazii, s-a mers mult prea mult pe fusion în detrimentul autenticului, ajungându-se până la kitsch. Surprinzător, câţiva artişti români care au studiat un număr de ani în India au avut iniţiativa de a susţine recitaluri de muzică clasică indiană pe diferite scene din Bucureşti şi din ţară.

Foarte interesantă a fost introducerea seriei World Music în Festivalul Enescu, ce a conţinut spectacole cu muzică din diferite conţuri ale lumii, dar şi muzică contemporană cu influenţe exotice. Concertul familiei Ali Khan a fost un binevenit suflu de autentic, în ciuda concesiilor care s-au făcut pentru scena bucureşteană. Am admirat în această seară de septembrie un adevărat artist indian cu un puternic fond spiritual, al cărui crez este sinceritatea artei manifestată prin „sunetul pur”. 

Vizualizări: 275

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Adina Daniela Dumitrescu pe Octombrie 1, 2011 la 12:59pm
Vă mulţumesc pentru delectare, dar din două melodii numai una reprezintă oarecum esenţa articolului postat de dna Cleopatra David. Formaţia Enigma, de altfel destul de bine cotată încă este un proiect realizat de compozitori de mai multe naţii printre care se numără şi Mihai Creţu(Michael), care din 1900 au tot compus muzică modernă pe diferite teme - cânturi gregoriene, ritmuri indiene alăturate costumelor, dar nu despre sau din India -ţara situată în sudul Asiei, ci despre indienii din munţii Appalachi. E drept că sunt melodice, iar o dată cu The Cross of Changes în 93 au dat lovitura, dar trebuie să facem distincţia dintre autentic şi făcături, chiar dacă unele dintre acestea (ex. Return to Innocence) au surclasat multă muzică. Numai muzica din câmpia Indo-gangetică, aceea care exprimă meditaţia, sufletul prelungit în instrumente arhaice şi vocea cu inflexiunile specifice au reprezentat seara indiană cu sarodul familiei Ali Khan. Îmi permit să spun asta având de partea mea apanajul vârstei şi dorinţa de apărare a unor valori tradiţionale specifice fiecărui popor. Îmi cer iertate de mii de ori!
Comentariu publicat de CONSTANTA ABĂLAȘEI-DONOSĂ pe Octombrie 1, 2011 la 10:32am

Rând pe rând, cuvinte adunate cu mult har,

pentru arta muzicii Enesciene.

ENESCU, vă mulțumește pentru cuvinte.

Comentariu publicat de Moroz Cristian pe Octombrie 1, 2011 la 12:00am
Comentariu publicat de Moroz Cristian pe Septembrie 30, 2011 la 11:54pm
Comentariu publicat de Adina Daniela Dumitrescu pe Septembrie 30, 2011 la 11:44pm
Vă bănuiesc încântarea! Am văzut pe Ali Khan la Opera din Sydney. Nu ştiam că se poate da un concert fără programul de sală, totul fiind lăsat la discreţia stării sufleteşti, a ethosului ragasului,  a armoniei  dintre muzicalitatea ştimei şi interiorul concertantului. Este un lucru nou pentru mine, dar ridică ragasul mult deasupra muzicii culte obişnuite. Căci socotesc muzică cultă inclusiv aranjamentele pe teme folclorice prezente sau trecute. Vă mulţumesc pentru postare. Mi-a adus reverie şi cunoaştere!

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor