în brațele mele stă luna glazurată de soare

tot mai mult îmi picură miere pe ani 
și văd cum în nici o parte a lumii alergarea nu îmbătrânește 

dincolo de chipuri locuiesc lumini 
oglinzile devin din ce în ce mai însorite 
ca și când din ele cresc aripi albe 
iar undeva pe acoperișul Căii Lactee 
stau întotdeauna cărți încă închise 
în lanuri de grâu pătrunse de rouă

nici o zi nu e mai vie ca alta 
și depărtările sunt tremurătoare ca inima mea 
mereu, mereu în altă parte copilăria mă iubește 
arătându-mi o baghetă cu stea
și rochița roșie cu un cordon legat de ochii pietrelor

numai gândul întoarcerii locuiește în cerc...

mi-e imposibil azi... 
dincolo plimbările sunt mai lungi 
și la capătul drumului 
aluneci pe ape

cândva, cu siguranță am să trăiesc simplu 
fără să îmi cer iertare celor care m-au iubit mai tânără decât mă știu 
am să le păstrez cuvinte în buzunarul pieptului 
și dacă vrei să știi 
nu va fi frig
pentru că voi fi una din femeile fericite 
care învelesc străzile orașului cu inele blânde de soare...

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor