În iarna nefirească - autor Aurora Luchian

Pe spinarea ușurată de troienele pierdute,

Iarna-și duce pustiirea - poate că i-au fost vândute -

Și-n ciudatul existenței, uscățivă și săracă,

Vântu-i fură de sub gene două lacrimi și-o dezbracă.

 

Cu o voce de soprană o vântoasă despletită,

Urcă tonul de-nspăimântă o pădure zgribulită.

Fantomatică vuiește și respiră o răceală,

Printre cerbi și căprioare iscă spaime, zăpăceală.

 

Se agită și se scurge prin genune și unghere,

Care plâng cu dor de vară, pustiite și stinghere,

Fără edenul culorii, fără foșnet de gângănii;

Trece ca o apucată, prin vuiri făcând mătănii.

 

Țipă în timpan de ape într-o transparență fadă,

Dominând colina goală, tenul pământiu să-l radă

De un vrej uitat de toamnă și de vreascuri părăsite;

Trâmbițează o sonată că un plop se-mpotrivise.

 

Iarna dezgolită-n șale, necăjită și jenată,

Scotocește după straie dalbe cum au fost odată…

Vizualizări: 26

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor