În leagănul timpului

[Manuela Cerasela Jerlăianu]

 

Zbor

 

Zbor prin galaxii cereşti,

Stau pe palmele-ngereşti,

Mi se strâmbă o aripă;

Țip: Sunt cremene de frică.

 

Pe o sferă lucitoare,

Stau cuminte în picioare

Iar genunchi-i plec uşor

Ca să mă ridic în zbor.

 

Zbor mă duc să ating luna,

Din priviri mi-a întins mâna

Şi m-am dus încrezătoare

Într-o lume ochi de soare.

 

Am tot fost la șezători

C-un dar pentru călători,

Și-n pământul fumuriu

Am lăsat un trup pustiu.

 

Zborul mi-a atins visarea

Şi mi-a oglindit culoarea,

El m-a scos din închisoare

Peste munţi, câmpii, izvoare.

 

Am atins din gând pământul

Și i-am măsurat mormântul,

Am strâns aripi descurcate

Să-l cureţe de păcate.

 

 

Bate vântul

 

Bate vântul frunza lată

Peste case peste soartă,

Bate-n dorul plin de dor,

Bate fără decodor.

 

Bate-n seri de nostalgii

Şovăind prin gălăgii

Şi coboară în pământ

Să-l cureţe în mormânt.

 

Bate vântul, bate, bate

Peste minţile turbate,

Spulberă prin dans gândirea,

Saltă-n slavă omenirea.

 

Bate vântul măturând

Viitorul în curând,

Pace peste om aşează

Cântând căile-i trasează.

 

Omu-naripat de vânt

Zboară-n colţul din cuvânt.

Universuri cad pe rând,

Peste vântul tremurând.

 

Îl priveşte-n ochi orbeşte

Și-n drum aripa-i opreşte

Că pământul; tălpi crăpate:

Şi-a strâns rănile săpate.

 

În noaptea albă

 

În noaptea albă fără de răzoare

Să-mi dăruieşti albastrul infinit,

Acolo mii de păsări călătoare

Să ne aşeze drumul neumbrit.

 

În noaptea albă adu-mi o orhidee

Să-ţi dăruiesc sărutul mult promis,

Acolo să îţi devin iubită şi femeie;

Să dăruim eternului: Un vis permis.

 

În noaptea albă fără lăcrămioare

Să nu păstrăm iar dorul de iubit,

Să nu trimitem păsări călătoare

Între albastrul cer şi drumul infinit.

 

În noaptea albă dintre mănăstiri

Să-ţi dăruiesc dulceaţa din privire,

Să ne iubim şi să-mpletim iubiri,

Să prea mărim iubirea din simţire.

 

În noaptea albă cerul să nu plece

Că-ţi dăruiesc un soare călător,

De dragul meu dorinţe să te-ncerce

Şi-n inimă să frigi de-al meu dor.

 

În noaptea albă dintre cezaree

Să ne iubim în dansul legănat,

Acolo să-ţi fi fost deja femeie;

Tu-n veşnicie: Să îmi fii bărbat.

 

 

Scutură-mi iubirea-n vis

 

Arcul meu de vânătoare

Fă-mi viaţa sărbătoare !

Floare, soi din paradis

Dăruieşte-mi noaptea-n vis.

 

Dacă voi dansa cu norii

Să mă  cauţi cu toţi zorii,

De voi fi plecată-n lună

Să îmi cânţi o săptămână.

 

De voi fi rază de soare

Îmbată-mă cu ninsoare,

De voi înopta în scris

Sărută-mi ochiul deschis.

 

De voi adânci eu zarea

Sărută-mă-n gând cu marea.

Când voi răsări din stele,

Fă-mă boabe de mărgele.

 

De-oi fi matcă de izvoare

Dusă-n doruri şi mirare,

Voi înmiresma pământul

Strângând din parfum cuvântul.

 

De răsar şi-n primăvară

Cu toată pleoapa astrală,

Floare-n ram de paradis;

Scutură-mi iubirea-n vis.