de ceva vreme nu-mi pot aduna gândurile deloc
înăuntrul meu cresc munţi de piatră
oamenii urcă ori coboară cumva peste inima mea
râurile care curg sunt otrăvite de nefericiri
popoarele îmi mor copii aşteaptă la umbra nucilor din livezi
şi simt aşa o apăsare ca şi cum toate mamele şi-au părăsit pruncii

azi
simt că lupt cu ceva inuman
nu ştiu care mi-e duşman ori prieten
nu ştiu nici măcar dacă mai am putere
să-mi port trupul pretutindeni şi să mă înţeleg singură
ori de ce am greşit atât de mult încât înăuntru munţii au la înălţime
o pătură de zăpadă
fiecare în parte

uneori zâmbesc sincer
şi-mi imaginez cât de frumos ar fi ca fericirea să devină un mod de a trăi cu adevărat
să ai mereu o mână care să-ţi bată peste umăr o uşoară admiraţie
şi să fii şi mai fericit că ai încercat să accepţi
viaţa uneori e un cuţit cu două tăişuri

Vizualizări: 107

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor