Purtam flori, purtam mărgele;

dânsul - nu-i păsa de ele.

Purtam sălcii plângătoare

de la cap pân' la picioare

prinse-n cozi si prinse-n coc;

dânsul - nu-i păsa deloc

Eu când miroseam a piatră dânsul mirosea a sare

alburie lucitoare tăinuită şi de mare

împrăştiată jos cristale

Eu când miroseam a vară dânsul mirosea a soare,

arămiu şi pus pe şagă

cu domniţe şi fecioare

stând vestale la picioare

Eu când miroseam a rouă dânsul mirosea a ploaie,

a furtună şi a lună şi a stele căzătoare

şi a lie ciocârlie

care zboară azurie

numai inima lui ştie

 

2004

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Coroian (Gainaru) Alina Dana pe Octombrie 28, 2011 la 9:21am

multumesc pentru sensibila impartasirea in vers, Marius

 

si eu iubesc mult poezia lui Nichita

 

cel mai mult....

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Octombrie 27, 2011 la 6:57pm

   Lui Nichita

 

E cinci şi e aprilie

acum cu mult mai pustie,

căci el nu mai este

cu ochiul degetului său

pus pe hârtie

ca o minune,

iar eu, ca o mirare că sunt

încerc de pot

curaj de am

într-un cinci dintr-un an

să ridic spre cer

omagiu curat

acelui mare ce e

seniorul veacului

cu ordinea-n cuvinte

aruncate-n aval,

iar eu, ca o întâmplare că sunt,

să cruţ pământul

pe unde-a călcat

cu ochiul tălpii

şi buzele mâinii

pentru a nu strivi sărutul,

dar frică-mi e,

căci e o mirare că sunt

şi sânge în vine nu am

şi-mi vine să plâng

că-s prea mic...

şi plâng

întâmplarea că sunt.

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor