de parcă şi-a pus ochelari 3D,

cu scopul de-a vizona naşterea

nenăscutului florin,

asta ca să ştie şi el cum a fost,

mirat să se recunoască

în versurile acestui poem,

plimbându-şi palma prin faţa ochilor,

dejanăscutul tavi măsoară lumea,

mai întâi cu un ţipăt,

să se audă că e,

apoi cu un cântec:

dormi puiul mamii,

dormi şi visează frumos!

 

vezi tu, florine toţi oamenii

s-au născut în aceeaşi zi:

5 octombrie e odată cu lumea,

când te vei fi născut

ai să spui şi tu, ca şi  mine azi

vezi, tu, denisa, toţi oamenii

s-au născut în aceaşi zi

4 noiembrie e odată cu lumea

 

acum-am să-mi răsfir degetele,

astfel ca tu, care  oricum

vezi jumătatea mea

 să mă vezi pe de-a-ntregul

nu-i de-a dreptul miraculous

 vezi marea lipită de cer

făcând dragoste

uite ce copii frumoşi o să iasă

sus norii jos valurile

 

ca  vorbăria mea

care seamănă cu tăcerea ta

cum apele-ntre ele

nu ştiu altceva decât să curgă,

iar  malurile decât să stea

 

acum-am  să ţin palmele-ntinse

ca  două trambuline

apoi am să strig

cu ele la gură pâlnie

desfă-ţi bă paraşuta

iar tu ai să-mi răspunzi

cu o ploaie caldă: e timp

planăm amândoi fericiţi
eu cu picioarele pe pâmânt

tu cu pământul pe picioare

două puncte sau dacă vrei

un punct şi o virgulă
două puncte zici? să fie!

cu degetul muiat în salivă
un bebe are să te-arate

ca şi cum şi-ar desena naşterea

pe creierul mamei lui
dar atenţie aerul e tăios acolo
fărâmiţat în cioburi de păsări

tu care mă vezi din ce în ce mai mare

cu cei o mie de ochi ai naşterii tale

cea care aduce cu ea  floarea de lotus
ce  va înflori din calcar şi alabastru
pe basorelieful acestui poem

 pământul va naşte  o mare

iar durerile lui albastre vor fi

 

şi ai să planezi fericit

(cât ai să plonjezi

vezi că vreau cu şurub)

 

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor