NARCISA SECOLULUI XXI sau Metamorfoza Morții, de Ben Todică

NARCISA SECOLULUI XXI sau Metamorfoza Morții

 De Ben Todică

 

 

O poartă a vitejilor daci, materia neagră și fluidă a universului care ne poate purta constelația dintr-o dimensiune în alta. Ce este universul, ce suntem noi decât închipuiri ale conștiinței noastre, care ne joacă într-o scenă shakespeariană a unei realități create. Nimic nu e adevărat, ci doar reprezentări matematice ale subconștientului observator și dibaci, care se hrănește cu violența pentru a fi rege. Există un sistem care ne generează pe noi și experiențele nostre. Realitatea netrăită nu te satisfice și atunci o inventezi. Îți place chinul?Moartea? Noi suntem personajul din povestea pe care o spune creierul nostru. Suntem înconjurați de imbecili care suportă virtual viața altora și nu sunt capabili să și-o trăiască pe-a lor și atunci se conformează „dumnezeilor” dați. Fugim de povestea noastră. Lași. Nu știm să trăim în nemurire, nici în infinit care e de fapt același și atunci ne creăm coșciuge, secte, culte, gășcuțe etc. Ne predăm viața și talentul dat. Fugim de experiența culorilor, a mirosului, a luminii, a greutății, a binelui și răului, a emoțiilor, trădând instinctul sau prezența din cămăruța sacră. Fugim de iubire, fugim de moarte. Și atunci întreb: emoțiile ucid sau construiesc?

 

Prietenul meu din copilărie, Iulian Topală se inspira din natură în lucrările sale inginerești.Îmi spunea că nimeni nu a putut perfecționa sistemele existenței decât natura însăși și atunci când ai o problemă adresează-te ei pentru că înțelepciunea vine de la bătrâni și nimeni nu-i mai bătrân ca universul. Mă doare sufletul când citesc că Vaticanul are 84 de km de rafturi cu înțelepciune culeasă de mii de ani din imperiile cucerite și nu o împărtășește cu specia umană. Se preferă sloganul care spune că noi suntem aici pe pământ, nu ca să aflăm adevărul ci doar ca să creștem. Să creștem coarne!? Păi, la ce ajută cărțile dacă nu le fructificați?

 

Aseară la cină, în bucătărie, în timp ce se pregătea masa am zărit la spălat, în chiuvetă, pe marginea castronului cu salată o omidă mare și verde de vreo 5 centimetri care se bucla țanțoș pe dunga vasului. Am luat-o și am pus-o în coșulețul cu resturi de vegetebile pentru îngrășat grădina, pe câteva frunze de ceapă. Nu i-a prea plăcut. A stat blocată un pic, poate paralizată de vaporii cepii care, după ce a îmbătat-o un pic a făcut-o să se onduleze țanțoș printre coji. Am zis că poate o dor ochii săraca, așa că am luat-o și am pus-o afară în balcon pe o frunză de narcisă într-un ghiveci. Asta se întâmpla cam pe la alegerile din România. A doua zi, am găsit omida atârnată sub frunză cu capul în jos. Credeam că a murit și cum respect mormintele am lăsat-o în pace. „O s-o mănânce vreo pasăre”, mă gândeam. Că așa ne arătase învățătorul nostru prin clasa a treia, domnul Ion Mustață cum vrăbiuțele mănâncă omizile de pe copacii din livada din dosul școlii. Domnul învățător, om foarte de treabă, mai trăgea el cu țoiul două prune din sticla pe care fratele meu Ghiță i-o descoperise în rezervorul de apă, de la buda (wc) școlii și l-a făcut de baftă la director și care, tot el, domnul Mustață a chemat-o pe mama la școală că nu-mi făcusem temele de casă „cum trebuie” de am luat o bătaie de la mama de a râs toată clasa de mine. Dar am crescut să fiu obișnuit cu ele, ca să nu-mi doresc moartea, că până am terminat școala generală din Ciudanovița, am mai luat vreo zece bătăi.

 

După mai mult de o săptămână, ca un elev cuminte și silitor am venit și am văzut că omida se îngroșase și din trup acum se mișca să iasă un cap cu aripi și piciorușe. „Uaaa!”,  am exlamat. Asistam la o naștere. Parcă era același cap de omidă, însă mai mare și cenușiu acum din verde cum fusese înainte, a ieșit afară gri și după câteva dezmeticiri și-a luat zborul… „Tată!”, exclamând din nou a bucurie. Un fluture de noapte, un strigoi spuneau băbuțele la țară și aveau dreptate, dar de unde știau ele asta că nu erau școlite ca noi azi. Într-adevăr fluturele este sufletul viermelui mort. Asistam la un miracol pe viu. Iată răspunsul naturii după spusele lui Iulian Topală - rezolvarea misterului morții.

 

E o chestie și cu moartea asta despre care nu se învață în școli. „Toți fug de subiectul ăsta ca de moarte”, e un fel de meditație violentă pentru spectator, pentru familie și cei prezenți din jur, însă ce se întâmplă înăuntrul minții omului atunci când se desparte trupul de suflet îmi imaginez acum că e ca un fel de metamorfoză asemănătoare cu cea a fluturelui.

 

După un pic de documentare am aflat că atunci când începe procesul de transformare, viermele nu știe ce i se întâmplă. El crede că e bolnav. Celulele imunitare ale omidei atacă procesul de schimbare a celulelor, ca pe un virus, ca pe o boală ca să păstreze sănătos corpul, ca să oprească schimbarea în fluture. Ele își fac datoria. Celulele imunitare atacă și omoară continuu încât la un moment dat nu mai pot face față împotriva năvălirii mulțimii celulelor de transformare. Celulele viermelui sunt înnecate, înăbușite, inundate încât nemairezistând celulele viermelui se lichefiază și apoi sunt remodelate într-o constructie fină de zburător, se transformă în fluture. Adică ți-e silă și frică de vierme, iar când devine fluture, mori de admirație și ți-l dorești în colecție. Extraordinar!

 

Din punctul de vedere al viermelui este groaznică moartea și plină de lacrimi, durere și suferință, atât fizică, dar și conștientă. Tot universul este în mișcare și în sărbătoare, pentru că dacă vom coborî la nivel atomic, nimic nu e lipsit de conștiință și în această ecuație putem susține că tot universul e o aglomerare de conștiințe a cărei sumă e Dumnezeu. Dacă nu există materie moartă, atunci nu există moarte.Deci nu se moare.Este o trăire infinită în infinite direcții.

 

Imunitatea viermelui în lupta ei demonstrează că această schimbare nu este binevenită. Lupta celulelor imunitare ale omizii în omidă se dă pe viață și pe moarte până când acestea sunt cotropite de mulțimea celulelor atacante. Din punctul de vedere al fluturelui este o nouă naștere, o nouă creație. Depinde din ce punct de vedere privești transformarea. Al omizii?Este sfârșitul.

 

Soarta sufletului omenesc este în ochii creatorului. Va veni vremea când te vei sătura de viata de omidă și vei deveni fluture. Aceleași schimbări se întâmplă de-a lungul vieții omului când în drumul devenirii în fluture, el trece prin copilărie, tinerețe, devine adult, bătrân și își acceptă eternitatea dacului istoric.

 

Este greu să ne imaginăm că omida are vreo idee despre transformarea în acest frumos fluture, de aceea luptă cu disperare să trăiască și luptă până când nu mai poate și se prăbușește în lichidul din care se va naște o nouă viață. Din punctul de vedere al omizii, totul e pierdut și fără speranță ca și în cazul nostru când murim. Trebuie să fim mai deschiși și să îmbrățișăm schimbările. „Bunicuților!”, iesiți la pensie, vă rog și cedați locul celor tineri în cele trebuinciose și lumești. E nevoie de pace și iubire. Nu mai umblați după căi scurte de îmbogățire. Lăsați fușăraiele la o parte că produc deșeuri și distrug mediul înconjurător.Ne distrugem sănătatea cu alimente modificate în scopuri de îmbogățire și profit. Vă recomand să trăiți o viată sănătoasă și lungă de omidă ca să deveniți un fluture frumos în eternitate. Alegeți și creșteți guverne care își respectă casa și națiunea. Reprezentanți conștincioși care nu devin dictatori peste noapte. Dictatura e ca buruiana, crește repede și peste tot, dar tot atât de repede dispare.

 

Să nu lăsăm Democrația să moară fără a fi pregătiți să o înlocuim cu ceva nou și demn pentru umanitate. Democrația are nevoie de multe condiții ca să supraviețuiască și în special azi, când viteza evoluției tehnologice e atât de mare încât nu mai suntem capabili să ținem pasul cu ea. Nu mai putem planifica, organiza și prezice evoluția vieții noastre și a copiilor noștri, planificarea viitorului devenind o gaură neagră care destabilizează societatea. Noua tehnologie a creat noi forme de exploatare și noi forme de dictatură și instituții totalitare. Bunicii din conduceri sunt demodați și au pierdut pasul evoluției științelor noi, nu le înțeleg și în ignoranța lor nu realizează că aceste noi forme digitale de control, trec neregulate și fără o etică aplicată așa cum avem în cazul celorlalte instituții: medicină, justiție, educație etc., acestea devin un mare pericol pentru individ și societate. Guvernele trebuie să fie educate etic, să treacă examene etice și să-și servească națiunea - conștiente de rolul lor. Luați exemplu de la natură și înfloriți frumos! Nu așteptați transferul prin Apocalipsă!

 

Când am văzut capul fluturelui ieșind din învelișul omizii mă întrebam dacă fiind același își păstrează creierul și dacă își aduce aminte de viața de omidă și relația cu altele. Se pare, după unii biologi că și-ar aduce aminte anumite reflexe și ăsta e motivul pentru care și omul vorbește despre anumite întâlniri și socoteli de dat în altă lume sau de întâmplări din vieți trecute. Chiar și Salvador Dali declara într-un interviu că a discutat cu marele psiholog Sigmund Freud faptul că își aduce aminte imagini dinainte de a se fi născut și acesta i-ar fi răspuns că sunt vise din pântecul mamei sale – narcisisme?

 

 Ben TODICĂ

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor