Nasturele şi Cheutoarea

   Era odată un nasture nou-nouţ, căruia i-a venit timpul să aibă şi el treabă, fiind cusut la o haină. Primul lucru pe care l-a văzut era ea, o cheutoare gingaşă şi atrăgătoare. Nasturele s-a îndrăgostit pe loc. Cu paşi mici dar siguri s-a apropiat şi i-a zâmbit strălucitor. Ea şi-a zburlit aţişoarele şi a făcut un pas înapoi. Dar era târziu, atingându-se de găurica ei, nasturele a forţat-o şi a intrat înăuntru.

   De atunci încolo erau împreună. Cel puţin odată pe zi el intra în găurica cheutoarei şi ieşea, dar se întâmpla ca asta să se întâmple şi de mai multe ori pe zi. Pentru ei fiecare atingere era un prilej de fericire. Nasturii şi cheutorile de alături şi chiar butonul cu butoniera îi priveau invidioşi, căci această pereche se ţinea în braţe cel mai mult, pe când ei puteau rămânea zile întregi neîncheiaţi.

   Se întâmplă, însă, ca într-o zi să cadă un nasture vecin, lăsându-şi cheutoarea singură. Neputând să reziste dorinţei de a cuprinde pe cineva în braţe, vecina privea galeş şi melancolic nasturele, clipind din găurica ei. La vederea acestui sentiment atât de puternic şi compătimind nefericirea ei, el îşi dădu drumul din strânsoarea aţei, coborând pentru a o consola, dar n-a mai putut să se desprindă din îmbrăţişarea vecinei. Acest fapt îl înervă pe stăpânul hainei, care trase cu putere pentru a-l întoarce la locul său. Dar nasturele şi-a rupt aţa şi căzu jos.

   Fu călcat de o roată de maşină, de copita unui cal, zgârâiat şi băgat în glod, înecat în mizerie, nimerind până la urmă într-o cloacă. Dar undeva adânc în fiinţa sa mai păstra amintirea acelui fior al primei atingeri de cheutoarea sa iubită.

   Înt-o zi lângă pubela unde era a apărut o doamnă. Nasturele s-a lipit de pantoful ei şi a stat prins de talpă până nu s-a văzut pe caldarâm măturat şi curat. Ajuns înaintea unui magazin de haine, pantoful şi-a ras talpa şi nasturele căzu. Îşi reveni din ameţeală şi privind în sus înmărmuri, văzându-şi cheutoarea dragă.

   La vederea fostului partener ea îşi închise găurica supărată. Nasturele se rostogoli făcând în faţa ei roata, dar fiind ştirb căzu chiar înainte de piruieta sa. Sări în faţa cheutoarei alunecând pe podea ca o pietricică pe faţa apei, dar ea rămânea mânioasă, nedorind să-i ofere nici un capăt de aţă. Atunci el îşi găsi o porţiune mai curată şi lucitoare şi o întoarse spre soare. Şi minune! Raza solară răsfrântă de nasture îl nimeri în ochi pe stăpânul hainei, care îl observă şi îl ridică de jos. Văzând că se potriveşte hainei, îl spălă şi îl cusu la locul vechi.

   Cheutoarea a privit cu milă nasturele zgârâiat şi ştirb, dar, aducându-şi aminte de dragostea lor din tinereţe, oftă şi îl cuprinse în îmbrăţişarea sa, iertându-l.

Vizualizări: 119

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Noiembrie 27, 2013 la 5:40am

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor