până mai ieri am crezut în depărtare. credeam că, dacă voi merge neîntrerupt voi ajunge departe. departe de tine de numele meu în locuri noi exotice luxuriante ciudate. îmi imaginam tot felul de cântece. pe drum trebuia să învăț să cânt la perfecție la acordeon la chitară la ocarină. aveam în plan să mă îndepărtez atât de mult încât să pot să mă mir fără încetare de oameni de lucruri să nu înțeleg nicio limbă vorbită să fie atât de diferit încât, tot ce știam 

adică

toamna ce vine în fiecare zi 
partea stângă a patului nostru de fier 
ochiul tău verde 
genunchiul tău însângerat lipit de mine când dorm 
cafetiera portocalie 
felul tău de a spune ”mai stai” fără să rostești un cuvânt 
felul meu de a rămâne în urmă câte o clipă în fiecare zi în speranța că astfel o să mă ajungi cândva
felul tău de a respira ca dintr-un flux în reflux potrivind inima noastră cu valurile mării negre
încetineala din fiecare dimineață 
felul în care mereu avem timp pe când lumea se grăbește cumplit 
toate acestea 
să rămână undeva în urmă 
pentru că eu am mers întruna. 

inutil. 

între timp părul tău alb a juns până la pământ
o pasăre călătoare ți-a ciugulit ficatul 
ai salvat lumea de mii de ori de atunci
ai adus focul și apa 
ai adus toamna 
ai reaprins viața ca pe o candelă 
până când am ajuns. 

sunt aici. în moarte nu există depărtare.

Vizualizări: 150

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Serban George pe August 21, 2013 la 7:51am

Foarte frumoasă și deosebită postare. Felicitări!

Comentariu publicat de troi flaviana pe August 17, 2011 la 6:16pm
superbe versuri scrise cu naturaletea trairii toamnelor ce vin in fiecare zi

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor