De ce mă lași

Să-ți tulbur iar tăcerea,

N-ai suferit destul și mult prea îndelung?

Oprește-mi mângâierea

Și nu-mi desfă cu gândul părul altădată lung...

 

De ce nu mă alungi

Cu pietre și cu vorbe reci?

Ți-am fost durere desenată prea curând în vene

Și chin pe zdrențuitele poteci,

Alungă-mă și uită-mă prin nopțile de Sânzâiene...

 

De ce mă-mbrățișezi

Cu visul și cu vrerea,

Și mă săruți de parcă n-am plecat nicicând?

Tu uiți că ți-am lăsat durerea,

Să te-mbrace-n  timpuri, să-ți brodeze  marginea de gând?

 

De ce mă crezi,

Când poate doar te mint?

Și poate-n mine nu-i decât dorința brută să te am,

Atât cât ține-o clipă de alint,

Atât cât ploaia-și desenează urma-nlăcrimată pe-un geam...

 

Îndepărtează-mă!

Nu merit să mă vrei,

Chiar dacă dorul tot mă doare și încă știu că te iubesc-

Am risipit parfumul florilor de tei

Și am ajuns năluca nopților prin care, către tine rătăcesc...

 

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor