Un gând mă macină ades
Când grijile îmi dau târcoale :
De ce e negrul, cel ales
Să-mbrace stări accidentale ?

Şi orice fel de suferinţă
Chiar dacă este trecătoare
Tăciuni rămân în a ta fiinţă
Lăsând dureri sfâşietoare...

E negrul, cel ce te îmbracă
În situaţii dificile
Şi sobru, mască-ţi tragi opacă
Să pari stăpân, sigur pe sine !

Eşti trist, când cel de lângă tine
Păşeşte-n drum, spre nefiinţă !
Ca un omagiu-adus, spre bine,
Tot negru-ndeamna la căinţă !

Extremele sunt confirmate :
Autoritate şi putere
Sunt cel mai des predestinate
Să lase-n urm-amar şi fiere...

Dar fără negru, nu se poate !
Suntem făcuţi să il percepem
Punct de pornire pentru toate
Culorile, cand viaţa-ncepem !

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor