Nici gandul inca nu s-a desferecat... Alene sta cocotat pe-un colt de cuier... Popas, as zice, c-a facut cu doua seri in urma..., cand..., cu pasi domoli de obositi (sau plictisiti) ce erau..., l-am uitat la intrare..., insa si lui ii e putin lehamite sa ma mai bantuie... Pesemne ca stie ca are de ”muncit” cu mine peste inca doua zile...
Sa ingan poveste despre nefirescul zilelor..., sa zbucium intelesul cuvinelor pana acolo incat sa raspunda la intrebari inca nerostite...?... Nu... Doar surad...diminetilor...si descant serile..., amintindu-mi de toate vietile si starile de agregare ale sentimentelor... În seara asta as fi privit cerul..., uluitorul cer instelat... L-a acorerit perdea de nori... ce-au susurat usor si abia adiind peste pietrele calde ale muntilor de caldura... Nu ma supara vara si nici temperatura care incinge nestarile oamenilor..., cum nu ma ingrozeste viscolul si gerul iernilor... Trag perdea de dragoste intelegatoare peste toate ale Terrei si peste gandurile oamenilor, mereu nemultumiti..., mereu in cautare a opusului a ceea ce au..., neindraznind nici macar o clipa sa vada ca problema lor sunt ei insisi... si nu natura cu ale ei stari pe cat de firesti pe atat de intrebatoare..., ori cu raspuns la toate...
...Cobor pleoapele in fata ferestrei... Artarul si-a adormit si frunzele si culoarea..., palind de somn in fata ramasului bun al luminii... Respir, indraznesc sa respir si stiu... Linistea aceasta e pentru mine..., pentru tine..., pentru fiecare gand agatat asa, simplu pe coltul cuierului... Cerul e cald... Universul vegheaza... Este pace... Duminica asta, in jur, oamenii sunt din ce in ce mai frumosi si buni... Probabil peste doua zile vor uita starea ce i-a facut sa se simta din nou acasa in ei... Acasa si atat de copii pe cat le este Terra mama si Universul tata...
Cu toate toanele lor..., sunt frumosi... Ei... Oamenii... Omenirea... Viata din ei si de dincolo de ei...
Ma asez la fereastra, tac..., las aici aceasta nerostire..., tes val de armonie si de liniste, innodat cu firele invizibile ale unei intelepciuni mai vechi decat a mea, a ta..., a omului... Intelepciunea inimii...
Noaptea lina..., atat de aproape de sinele nostru..., se zice c-o sa deschida portile cerului... Dincolo de ea..., noi..., intr-un alt vis..., in cu totul alt gand...

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de MIHAELA VIRGINIA MOSCALIUC pe Septembrie 2, 2013 la 11:06pm

știu, doruleț românesc, foarte românesc, însă mai am multe exerciții de retrăire de străbătut până la sufletul tău cățărat în Everesturile stărilor... acolo, sus, unde e multă liniște și unde tălpile unora nu vor ajunge niciodată... asta fără nici o urmă de prețiozitate, chiar dacă poate să pară așa... iau mâinile tale în mâinile mele... ca să-mi transmiți tot binele lumii tale...

Comentariu publicat de Elena Savu pe Septembrie 2, 2013 la 8:17pm

Și cum noaptea bate ușor iar la porțile inimii, rămâne doar un vis... de visat... De multe ori același... Însă ce importanță mai are...? Poate știi tu răspunde, depărtarea mea dragă...

Comentariu publicat de MIHAELA VIRGINIA MOSCALIUC pe Septembrie 1, 2013 la 3:24am

suflet cald și primitor ce ești tu! culcuș de îngeri... așa știm noi să scriem, cu multe puncte de suspensie, pentru ca sunt multe de spus și mai multe de simțit, draga mea din depărtare!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor