Niciodată n-am înţeles niciodată

ochiul care zboară deasupra pământului

nu se loveşte de gheţuri semeţe

nu doarme nu plânge nu oboseşte -

observă

şi ne pedepseşte -

amurgul nu învăţase nicăieri atâta ură

atâtea scări rupte şi cenuşă de cărţi

şi domuri uriaşe

mi-aş face un vapor

din hârtie

în portul inocenţei

să mă subţiez

şi să o iau de la început

cu un fior scurt

 

o rană deschisă poartă mereu margini

până trece

 

 

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor