niciun zid nu poate opri imaginaţia

[Calotescu Tudor-Gheorghe]

nici măcar cel chinezesc

nicio fortificaţie de beton

nicio linie maginot

nici hymalaia

totuşi

omul din mine

trage linii defensive

adânci tranşee

iluzii născute înaintea visului

marginea de netăgăduit

a orizontului

cărarea pe care urcă marea la cer

să-mi fie aşa frumoasă dimineaţa

încât să nu ştiu

nicio viaţă

de unde începe moartea

şi de ce lupt

soldat condamnat la baionetă

cu noaptea aceasta fără început

dincolo de bucuria apusului

luna poartă speranţa

unui viitor răsărit

între timp dorm

să-mi învăţ spiritul să zburde

fără apăsarea pământului

deasupra

dincolo de orice înţelegere

acolo de unde totul pare aşa simplu

încât...

inima mea obişnuită să complice totul

nu mai ştie cum să bată

şi...

cântă

muzica e peste tot

toată materia este supusă armoniei

tot universul e un şir de perechi

într-un etern dans

e inutil să astup urechile

vine dinăuntru