NICU COVACI: Scrisoare către opinia publică

 

Stimate doamne, stimaţi domni

 

Adresez această scrisoare tuturor, inclusiv celor care sunteţi specialişti în materie de justiţie, rugându-vă să-mi spuneţi parerea sincera legată de şansele mele de a mi se face dreptate in România.

 

Bineînţeles că, în anii ’70, nimeni nu ar fi visat că va cădea ZIDUL şi că Nicu Covaci se va întoarce acasă… Totuşi, acest lucru s-a întâmplat şi eu m-am întors să-mi continuu activitatea artistică în faţa unui public pe care îl iubesc şi mă iubeşte.

 

Întors în ţară eram mai mult ca sigur că, la Uniunea Compozitorilor, se va găsi o sumă apreciabilă de bani, rezultată din vânzarea discurilor noastre. Până în anul plecării, aveam informaţia, de la cunoştinţe ce lucrau la Electrecord şi în magazine, că s-au vândut cam 460.000 de discuri CANTAFABULE. Acest lucru nu era de mirare atunci, căci TOATE CELELATE DISCURI, aşa cum a recunoscut şi avocatul Electrecordului, s-au vândut în număr de câteva sute de mii, iar CANTAFABULE era cel mai reuşit disc al nostru până la ora aceea.
Spre marea mea surprindere, nu numai ca la Uniunea Compozitorilor nu se afla nicio suma, dar nici din discurile ce le vedeam pe piata (vezi CANTAFABULE) nu am primit nimic.

 

La procesul impotriva Electrecordului, unde am fost silit sa platesc un expert contabil cu suma de 4.500 euro (am inteles ca asa ceva este absurd!), avocatul Electrecordului a jurat in fata instantei ca matrita discului CANTAFABULE a fost distrusa dupa ce eu am parasit tara.
Nu vad vreun motiv, dar hai, sa acceptăm… Totusi, pe piata se vindeau, in anii ’90, discuri CANTAFABULE cu o coperta din doua culori (una galbena, alta albastra) si doua discuri disparate, spre deosebire de discul produs in anii ’70, care avea o coperta dubla şi continea ambele discuri. Coperta dublă era gri, asa cum am conceput-o noi (caci tot noi am produs si grafica copertii).


La proces nu am avut la mine un disc de pe piata, deoarece nu mi-a trecut prin cap ca cineva ar putea nega existenta acestuia.
Expertul contabil, platit cu acea suma aberanta, a venit cu o hirtie tiparita, din care reiesea ca Electrecordul A PRODUS ÎN TOTAL DOAR 7.000 de discuri CANTAFABULE!!! Greseala expertului a fost ca nu stia datele tehnice ale fabricii de viniluri si asa a improvizat niste sume absurde si caraghioase, din care reieşea ca fabrica a produs, de exemplu, in luna aprilie 17 bucati, in luna mai 45 de bucati, in luna Septembrie 35 de bucati si tot asa, timp de doi ani de la producerea discului si pina la plecarea mea din tara. Dupa plecarea mea, asa cum am zis, avocatul Electrecordului sustinea ca matrita s-a distrus.

 

Dupa o discutie cu domnul Paul Enigarescu, unul dintre inginerii de la Electrecord in acea perioada, aflu ca dinsul a produs vreo 70.000 – 80.000 de discuri CANTAFABULE in anii ‘90. Si am mai aflat ceva: FABRICA DE VINILURI NU POATE PORNI DACA NU ARE O COMANDA DE CEL PUTIN 3.000 DE DISCURI!

 

Am gasit, la tipografia din Bucuresti unde Electrcord obisnuia sa-si tipareasca copertile, doua chitante (facturi) reprezentind platile a doua transe de coperti.
Prima, de 64.000, a doua de 500.000 coperti. Cum se explica această comandă de înca 500.000 de coperti, dupa prima comanda de 64.000?... Că doar nu se vândusera, dupa spusele expertului, decit 7.000 de discuri. Pai asta era o frauda din avutul obstesc si se pedepsea cu inchisoarea, nu? (atasez aici si chitantele…)

 

Deci acest expert contabil, învestit de Justitia Română, a mintit cu usurinta declarind ceva imposibil.
Si totusi Justitia Română a acceptat aceasta expertiză si am pierdut procesul.

 

La producerea filmului NEMURITORII, regizat de Sergiu Nicolaescu, am inregistrat, cu toata formatia Phoenix, in studiourile SahiaFilm, o serie din piesele mele, ca fond sonor al filmului. Ba chiar actorii cintau, din cind in cind, cite o strofa din acele piese
Or, asa cum se stie , la producerea unui film exista trei autori: scenaristul, regizorul si compozitorul coloanei sonore.
Deci drepturile de autor trebuie impartite intre acesti trei autori. Si iarasi… cine se gandea atunci ca va cadea ZIDUL???

 

Sergiu Nicolaescu m-a scos de pe generic, de indata ce am plecat din tara, iar drepturile mele de autor au intrat in alte buzunare… Intors in tara l-am întrebat, pe Sergiu Nicolaescu, cum si-a permis sa-mi scoata numele de pe generic. Bineinteles ca a dat vina pe Securitate, asa cum o fac astazi toti cei prinsi cu minciuna… « Bine ca ne-am intilnit - mi-a spus - , te voi trece din nou pe generic… Uite, am o comanda de 150.000 de casete video pentru Canada si 100.000 pentru Statele Unite »…

 

Nici pina azi nu am vazut un ban din drepturile de autor la acest film, care se vinde si azi pe toata planeta, sub formă de casete video si DVD-uri.
Recunosc ca am primit acum citiva ani 1.000 lei vechi de la UCMR pentru « Nemuritorii ». Aşa scria acolo, însă nu pot crede, caci ar fi un afront imens. NEMURITORII pot fi gasiti pe Internet oricând, in toate formele si traducerile, iar eu n-am primitîncă, nici dupa 40 de ani, drepturile de autor. La procesul contra acestui Nicolaescu, mi se impune, de catre Justitia Romana, acelasi impertinent expert contabil. Desi am schimbat biroul de avocatura, avocatii nu l-au recuzat pe acest criminal si nici nu l-au dat în judecata, cu toate ca există dovezi concrete ca a mintit si a produs niste expertize false.

 

Pe de alta parte, descopar in Art.35 aliniat 2 din O.G.2/2000 devenit Legea 156/2002, referitor la expertii tehnici judiciari si extrajudiciari, ca exista responasbilitati si sanctiuni si pentru acesti alesi ai Justitiei. Din păcate, avocatii mei actuali nu au pornit un proces impotriva acestui expert contabil, proces care ar fi lamurit si situatia cu Electrecord si ar fi blocat orice alta aparitie a acestui expert murdar. Acum aflu ca, dacă nu platesc inca jumatate din suma ce se acorda din nou acestui impertinent expert, adica inca 2.500 euro, pierd procesul. Daca stiam ca si a doua jumatate din bani se duce la acelasi expert in crima, nu plateam nici prima jumatate. Pe de alta parte, eu nu am cum sa obtin sumele acestea uriaşe. În plus, eu sunt cel furat. De când victimei i se face dreptate doar daca are bani?... Înseamnă că omului sarac, in tara asta, nu-i ramine decit sa puna mina pe flinta si sa se retraga in padure?... În sfârşit, dacă nu platesc aceasta suma pina pe 5 august, pierd procesul…..

 

Atât in România cât si in toate ţările civilizate, exista o lege a drepturilor de autor. In România ar trebui ca aceste drepturi sa fie apărate de institutia numita UCMR. Acesti domni incaseaza, din orice utilizare a muzicii, un anumit procent, din care isi pastreaza dinsii o suma si restul se imparte la compozitor si scriitor. Dar daca cineva imi foloseste piesele in concert, in taxiuri, hoteluri sau evenimente de tot felul, aceasta institutie ce face ? Nu se implică?

 

Pentru toate cele intimplate m-am decis sa nu mai platesc UCMR-ului nimic. M-au dat în judecată si au cistigat!!! In loc sa se judece cu Electrecordul si cu Sergiu Nicolaescu, ei ma ataca pe mine, desi era la mintea cocosului ca de la aceste doua institutii se luau mult mai multi bani decit din biletele vindute la citeva concerte.

 

Mai exista si o instiitutie numita CREDIDAM, care ar trebui sa plateasca niste sume pentru interpreti. Sumele intră de la radio, televiziune etc si ramin la ei, pentru că interpretul nu stie cind si unde a fost dat pe post. Pai in formatia Phoenix sunt trei interpreti ce locuiesc in tara si patru care locuiesc in strainatate. DE UNDE PÂNA UNDE SA STIM NOI CIND SI UNDE AM FOST TRANSMISI PE POSTURI? Aceste institutii nu au obligatia de a da socoteala pentru fiecare emisiune in care realizatorii se folosesc de artisti? Exista sau nu o lege?

 

Simati domni si doamne, vă cer părerea, pentru ca sunt sigur că răul nu va conduce lumea la infinit. Sunt sigur că nu sunt singurul exploatat şi furat de această societate. Dacă există undeva dreptate, atunci să se facă. Eu, dupa cum mă cunosc destui, nu voi ceda. Îmi trebuie totuşi suportul opiniei publice, care să-mi ţină spatele şi să mă încurajeze că merită să te baţi până câştigă BINELE şi DREPTATEA.

 

NICU COVACI

 

Sursă: www.certitudinea.ro

Vizualizări: 949

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de florin stana pe Martie 31, 2015 la 10:49pm

Nicușor, v-am iubit, vă iubesc și vă voi iubi! România este țara tuturor posibilităților! Încearcă cu Dennemeyer & Associates - Brașov! Ai șanse mari de câștig! Sunt cei mai tari în materie Proprietate Intelectuală!!!

Comentariu publicat de conu marius viorel pe Iunie 4, 2013 la 7:11am

cred ca domnul covaci nu intelege un lucru simplu...fantomele sunt fantome...banii respectivi au fost rulati demult...intr-un alt sistem social...si daca printr-un miracol nespus va castiga vreunul din procese , statul roman ii va plati o oarecare suma convenita in instanta pe care tot noi ca si contribuabili ar trebui sa o platim...:-P

mai bine ar face ceva nou , in cazul in care mai poate...pentru ca mortii sunt morti demult iar lupta cu scheleti nu dovedeste decat o stare de oarecare disperare a unui om care a fost odata un mare artist...

pacat!

mai nou domnul covaci se pare ca si-a facut un scop in viata in a da in judecata tot ce se poate si cum se poate , are altercatii justitionale , daca imi este permis cu toti membrii trupei phoenix...eu nu pot fi de acord cu un asemenea om...imi pare rau...

Comentariu publicat de CARE MAI E VIATA VOASTRA? pe August 13, 2011 la 1:21pm
ASTA E ROMANICA!CUM SA IMPARTA DREPTATEA JURISTII FACUTI PE BANDA CARE HABAR NU AU CE FAC SI SUNT OBEDIENTI?SA DEA DUMNEZEU SA-I INVINGETI,DAR HIDRA ARE MULTE CAPETE..SUNT ALATURI DE DV.
Comentariu publicat de mihai posada pe August 7, 2011 la 1:48pm

Meştere Covaciu,

dragii mei,

 

Din păcate, prima chitanţă-factură prezentată ca dovadă a fraudelor arată 64.057,00 de LEI, şi nici pe departe numărul de bucăţi de copertă şi, tot aşa de neconcludent, a doua factură-chitanţă nu este nici ea eliberată pentru cantitatea de “100.000 de coperţi”, ci pentru doar „61750 EX.” (exemplare de „MAPĂ DISC PHONIX”). Concluzia: cele două chitanţe-facturi nu ilustrează nici pe departe cele pretinse ca dovezi penale, descoperite de autor la tipografia de coperte a Electrecord… Poate că Nicu Covaci are dreptate, dar „dovezile” prezentate de Miron Manega, autorul postării „Scrisorii lui Nicu Covaci către opinia publică” în portalul REŢEAUA LITERARĂ apar clar ca cele mai penibile dovezi de inadecvare, să-i zicem cu un eufemism, între adevăr şi minciuna cu bună ştiinţă. Păcat de imaginea de faimă a băieţilor de la trupa Phoenix de odinioară   

Comentariu publicat de Cercel Marilena pe August 6, 2011 la 9:59am
Poate pentru ca n-a pierdut nici un proces dificil sau poate ca el e pionul necesar in aceasta mare partida, de aceea spun: LOVIN. Cautati-l Maestre! Va iubesc, de aceea insist. Mult succes!
Comentariu publicat de Cercel Marilena pe August 4, 2011 la 9:58pm
Dreptate se face , daca se cere dreptate ,  fie cu ajutorul unei Plangeri Penale , fie cu martori. Un specialist in drept pe care il cunosc si care are curajul necesar e Lovin ( are cabinetul in spatele Guvernului la P-ta Victoriei ). E un mare avocat si pledeaza dumnezeieste.Puteti folosi numele meu.O sa reusiti. Meritati!
Comentariu publicat de ALINA VERBINESCU pe August 4, 2011 la 8:21pm

"Dreptate" - "drept" + sufix "- atate"

Daca ne uitam la modul de formare al cuvantului, as putea spune ca "aveti drept", dar "dreptatea" depinde de modul in care va construiti adevarul judiciar! Succes!

Comentariu publicat de Eugen Dornescu pe August 4, 2011 la 12:14pm

Salutari, d-le Covaci!

Stiam de problema dvs., dar si de altele, si nu ma mai mir de nimic. Nu mai conteaza ce ati reprezentat pentru romani in acele vremuri triste, nu mai conteaza valoarea exceptionala a muzicii dvs. raportata la standardele timpului de atunci (si de azi, as spune.) Muzica dvs. a sadit cu siguranta in sufletele noastre insasi dorinta de libertate si de a demola acel regim nenorocit. Nu exista o minima recunostinta pentru asta. Plecarea dvs. din tara v-a atras, ca in multe alte cazuri, un fel de "dezmostenire" implacabila, uitare si nepasare, perpetuate in timp. Din pacate, alti ciocoi au luat locul celor dinainte, ca un blestem pe care trebuie sa-l induram la nesfarsit. Intr-o piesa de-a dvs. va cereti, in zadar, casa inapoi, tineretea furata, demnitatea. Phoenix-ul de astazi ar putea trata in muzica sa chiar acest aspect, al furtului desantat si al nedreptatilor de acum. Ati putea deveni o tribuna si o baricada adevarata a unei lupte noi si puteti fi convinsi ca ar fi un lucru teribil, cu un impact social fara precedent. Romania e, in multe privinte, aceeasi dintotdeauna. Spiritul, obisnuintele, simbolurile, metehnele. Sunt convins ca ati putea reveni cu un album care sa constituie un fel de protest NATIONAL contra nedreptatilor de acum.

Nu uitati, d-le Covaci, ca artistii sunt risipitori si generosi prin definitie si nu primesc niciodata biletul care sa le asigure in timpul vietii un loc in Parnas. Iar dvs. aveti forta sa reveniti cu o muzica noua cu care sa spargeti din nou tiparele. Dati, drept rasplata, noilor ciocoi, o noua muzica, luptati cu armele artei, sa le plesneasca fierea. Ar fi un gest absolut sublim si definitiv.

Comentariu publicat de vlad pe August 4, 2011 la 11:23am
Exista si CEDO, cu caldura recomand rejudecarea la un tribunal cu ceva mai multa integritate.
Comentariu publicat de caterina scarlet pe August 4, 2011 la 10:26am
m-am interesat! specializați în drepturi de autor în domeniul muzicii se recomandă a fi TUDORACHE ȘI ASOCIAȚII, strada căpitan MIRCEA VASILESCU nr 16-18 nr telefon 0213272480.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor