Nu știu când 
 s-a blocat pasul cernelii
 vulturii negri rup fâșii de lumină 
 din conul de umbră
 palmele goale scot încă
 grăuntele zilei.
 
 Unde s-a risipit 
 aurora tivită-n  scântei de lavandă, 
 fuior rătăcit dintr-o altă genune?
 Unde-i răsfățul nuferilor galbeni
 și cântecul lebedei cel neauzit?  
 
 Sub poverile reci
 șirul clepsidrei s-a frânt
 și asfințitul,
 veșnicul asfințit
 descătușează lacrima roz.
 
 Începutul sfârșitului...
 
 Ei și?
 De parcă ar trebui să cadențez
 o veșnicie...
 
 Pentru ce să târăsc un trup subțiat
 să blestem ochiul rece
 și oglinzile care nu pot minți? 
   
  Categoric nu. 
 Am gustat păstură
 mi-am clătit inima în apele sorții
 și nu datorez nimic nimănui.
 
 Atât...
 Rămâneți cu bine!
 
 12-03-17

Vizualizări: 67

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de GNV pe Martie 17, 2017 la 9:41pm

Superba imagine si oportuna! Parca un suflet descatusat , pur ca o mireasa, pluteste  peste bolta cu nuferi lasand in urma tot si toate cate au fost...

Va multumesc!

Comentariu publicat de Mihail Toma pe Martie 17, 2017 la 5:47pm

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor