Nimic nu-i veşnic şi în cer,

Căci orice soare apune,

Lăsînd cu razele ce pier

La orizont amărăciunea

 

Unui regret de dor arid,

De frumuseţi pierdute,

De uimitoare împliniri

Rămase nefăcute.

 

Ca o fecioară ce-am iubit

Nebun, mă părăsise

Splendidul astru. Din zenit

Spre asfinţit fugise.

 

El intră în întunecimi

De gînd şi despărţire.

Iar eu rămîn cu năluciri

De vis, cu amintirea.

 

Stau solitar şi umilit

După a lui plecare

Şi umbra-mi parcă a pierit

În noaptea asta,-n care

 

Doar timpul, suferinţei leac,

Aduce resemnare

În trupul meu, în care zac

Privind în aşteptare

 

Spre cer. Iar el încă opac

Din bezna –ntunecoasă

Aduce stelele, ce nasc

Destine-n a lor casă.

 

Sub constelaţii de-amintiri

Ridic pe vatră veche

Cămin de dor şi pătimiri

Pentru altă pereche.

 

Şi chem lumina, ce-ar putea

Pe-al meu tărîm să dee

Un răsărit de nouă stea...

Ce ca o mîndră zee

 

Tot ce-aş deschide –n faţa ei,

Cocioabe sau palate,

Pădure, mare, munţii mei

Sau vre-o pustietate,

 

Să le transforme-n frumuseţi

De umbră şi culoare,

Dînd sens atîtora vieţi

Cu răsărit de soare.

 

Şi orizontul s-a deschis

Cu faţa –mbujorată

De sfiiciune şi de vis,

Cu ochi de mîndră fată.

 

Erau atîta de candizi,

Încrezători în mine,

Că vechea rană s-a închis

Şi am simţit că vine

 

Putere nouă –n al meu gînd,

A renăscut dorinţa

De-a strămuta munţi pe pămînt,

A răsădi seminţa,

 

Cu ea alături a crea,

Ca astrul să se-nalţe

Deasupra tuturora, ca

Lumina-i să revarse

 

Splendoare în abis. Neant

Să transformăm în umbra

Celor făcute. Chiar Atlant,

Ce a ţinut pe umăr

 

Un colţ de cer, n-a cutezat

Un soare să ridice

Deasupra sa. Eu am jurat

S-o fac în acea clipă.

 

Din ale umbrelor tumult,

Contururi dibuite

Dînd razelor la început,

Dar tot mai desluşite

 

Cu fiecare ochi deschis

Spre ea cu-afecţiune.

Noi întrupam măreţul vis

De-a făuri un nume.

 

Şi din letargicele griji

Atîţi îşi ridicase

Spre cer privirile uimiţi

Şi-o lume exclamase,

 

Cînd ea din umbra-mi a ieşit

Şi-a apărut în zare:

„Deasupra noastră-a răsărit

Un nou şi tînăr soare!”

 

În tot întregul meu pămînt

A renăscut speranţa

În viitoare împliniri

De sorţi şi cutezanţa

 

De-a trece peste orice hău

De ură, reavoinţă,

De-a înfrunta destinul său,

Ocean de suferinţă.

 

Ea tot mai sus se ridica

Deasupra lumii mele

Şi tot mai mult se detaşa

De umbrele visării,

 

Ce au trezit atîta dor

În sufletele noastre,

Cînd am purces în acest zbor

Sub ochii altor astre.

 

Cînd orice taină-a dispărut

În focul de iubire,

N-a mai rămas necunoscut

Nimic de-a noastră fire,

 

Iubirea mea a coborât

Înspre-amurg şi gânduri sumbre,

Tăcerea i s-a înmulţit

Crescând a sale umbre,

 

În mreaja razelor ce zac

Căderii sale împrejur.

Din nou neantul meu opac

Încet prinde contur.

 

Şi lumea mea s-a întunecat,

Lăsându-mă din nou

De unul singur, disperat,

Strigând fără ecou...

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor