Mai ducă-se în dumnezeii ei de noapte

Care așteaptă în stație
Unde la o tonetă luminată se vând bilete
Către ce direcție, ce naiba, mai sunt direcții posibile?
Și câte o săgeată roz arată către un hotel
Unde, ce să faci?
Să râcâi salteaua, să sfâșii cearșaful?
În parcare o mână de taximetrist
Atârnă cu o țigară peste portieră
Așteptând clienți pe care să îi ducă în cerc
Căci ce mama mă-sii
În noaptea asta mai poți să umbli altfel?
Și singura atitudine cinstită
Este să umbli înfofolit
Pe lângă obloane închise
Sub beculețe aprinse
Uitate de la decorațiile de astă iarnă
Să te uiți la ferestre luminate
Unde ignoranți și norocoși, împăcați
Se târâie în papucii lor de cârpă
Între o periuță și o cafea
Neștiind ce îi așteaptă în viitor
Că vor umbla și ei
Cu gura căscată și cu ochi absenți
La o coajă de lună
Așteptând să răsară un soare rece
Printre două trunchiuri de pini uscați
Iar în scârba de dimineață
Cerul se face roșu simulând o veselie
Care să anime corpuri de salariați de tinichea
Dintre care unii lucrează și noaptea
Ce norocoși, să aibă slujbă de noapte somnambulii
Probabil că se dă concurs
Cine nu doarme deloc și visează tot timpul
Și ce enervant de regulat
Își trimit mesaje semafoarele
De o parte și de alta
Merită sparte în licărirea lor sinistră
Să comunice și ele
Așa, mai sincopat
Cu lumini preluate de bălțile naive
Care reflectă la comandă tot
Fir-ar să fie, cum pot să meargă trenurile
Cu luminile aprinse în compartimente
Că să te uiți doar înăuntru
Să nu vezi că ești abandonat aiurea
Într-un câmp urât, al nimănui
Și te mai gândești un pic la locuința ta
Lăsată singură cu luminile de afară
Care se plimbă regulat pe vreun perete
De la un capăt la altul
Urlând zadarnic că nu ai putut să o mobilezi
Decât cu un suflet gol
Hai la metrou, se deschide la cinci
Poți să stai pe peron
Iar doar când vine trenul
Cu viteză, în valuri de aer și zgomot
Doar atunci, o clipă, poți să te simți mai liniștit
Și mai sunt parcările goale
Ale unor supermarketuri
Cu panouri luminate cu poze cu mâncare
Pe care îți vine să o vomiți
În bălți abandonate
Cu care simulezi că șutezi la poartă
Și apoi urli și tragi de obloane
Sub un neon tâmpit
Vrei doar să vezi niște oameni
Câteva siluete la care să te uiți
Și în mulțimea lor să te ascunzi
Să te prefaci că ai activitate
Pe care să o faci absent și cu un tremurat
În zori toți suntem singuri
Pe un peron gol sau pe o bicicletă
Traversând un parc umed
Mai atingi disperat, ca să vezi dacă trăiești
Sticla unor vitrine de magazine
Sau niște flori ce ies prin gard
Și frămânți tare, de nervi, bietele petale
Și îți guști cu masochism pielea atât de amară
Noroc de aburii care ies din canalizare
Sunt singurii care te mai binedispun un pic
Sunt niște forme care se risipesc și ele
În aer, a lehamite
Te întrebi dacă ai făcut patul
Nu poți să alergi așa, haotic
Și acasă patul nefăcut!
Uite ce privire imobilă
Fixată rigid înainte
Au unii oameni care merg cu tramvaiul
Iar mașinile în pasaj
Parcă merg cu mai multă fermitate
Să alimentezi cu combustibil
Este lucrul cel mai deprimant în noapte
Și apoi să pleci cu emoție în gât
Doar oamenii singuri conduc noaptea
În zori ai viața înainte
Ai grăbit pasul toată noaptea
Încercând să scapi de ce?
De pereți, de străzile pe care le știi
Dar care îți sunt străine
Precum mobila, pereții
Pentru un străin cazat acum
Într-o cameră de hotel
În care ai stat și te-ai obișnuit
Atâta timp

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor