Nocturnele întâlniri...


             Face ce face, şi, aşa, din când în când, Prea-bunul Dumnezeu vine şi se aşează în Oraşul nostru. Nu ştiu exact ziua, locul şi mai ales hotelul la care se cazează, dar, aşa ca un bun cetăţean ce sunt şi mai ales ca un credincios creştin-ortodox, ştiu cu siguranţă, şi mai ales simt, că Tatăl Ceresc vine pe la noi, când simte că-n sufletele noastre se cuibăreşte ispita şi mai ales păcatul, stă împrejurul nostru, ne mai priveşte din când în când cu rara şi sfânta sa curiozitate şi, aşa ca un şef suprem al lumii, ne mai dă un sfat, ne mai tratează o boală, ne mai oferă o speranţă.
             Ieri, zi de Miercuri, zi de post şi zi de Săptămîna Mare, cred, dar ce spun eu „cred”, sunt sigur, că l-am văzut pe Bunul Dumnezeu cum se plimba, braţ la braţ, cu Preasfinţitul Calicie, marele nostru episcop, prin reşedinţa voevodală de la Sfânta Curte. Nu avea cine să fie la braţul iubitului nostru episcop, ziua în amiaza mare, repet, zi de post, de sărbătoare, zi de sfântă Miercuri...
 Pentru că eram la numai câteva aruncături de băţ de distinsele feţe, şi aici fac remarca necesară, eram acolo tot dintr-o învoire acordată   cândva, la o întâlnire de taină, dintre mine şi bunul Dumnezeu, ca orice  român cu ştaif, am tras cu urechea la cele se se vorbeau şi m-am rugat în gând să-mi fie iertat păcatul „ascultării neautorizate” fie şi numai pentru că, iată acuma, în deplină libertate de opinie, spun toul public, adică, asta vreau să reţineţi, nu am tras cu urechea pentru vre-un interes personal, meschin, sau vreo dorinţă de îmbogăţire prin metode frauduloase, cum fac ceilalţi compatrioţi de-ai mei...
     - Bă, Calicie, zice Dumnezeu cu vocea lui clară, catifelată, inconfundabilă, bă, eu cred că aici, în Înalta Curte, tu nu prea mai ţii canoanele noastre...
         La astfel de vorbe, oricine, fie el şi sfânt ori drac, devine interesat, îşi ascute auzul, îşi reglează văzul şi mai ales îşi măreşte la maximum interesul. Nu este nevoie să vă spun că şi la mine aceste calităţi funcţionează şi,  imediat ce am auzit cuvintele de dojană ale Domnului, aşa cum observaţi, vi le ofer într-o exprimare aproape identică, pe cât posibil...
     - Doamne, a răspuns oarecum scuturat de frigurile fricii, Preasfinţitul Calicie, eu, eu şi toată suflarea preoţească a locului, aşa cum bine ştie Luminata Ta Făptură, ne ţinem numai şi numai de canoanele sfintei noastre Biserici, numai şi numai...
     - Lasă, zise poruncitor Dumnezeu, lasă, că tu, Calicie dragule, ştii ce vreau eu să spun, ştii şi faptele pentru care te faci vinovat, mai  ştii şi faptul că răbdarea mea are nişte margini şi ştii la fel de bine, că nesupunerea de care ai început să dai dovadă, te poate transforma dintr-un episcop, oarecum respectabil, cu aura asta aparentă a sfinţeniei pe cap, într-un enoriaş de rând, unul umil, umil de tot, poate chiar unul păcătos...
      - Doamne, poate că am fost pârât de cineva, poate că m-a trădat cineva, poate că...
      - Zău, mă, Calicie?  Chiar aşa să fie? Adică, nici în faţa evidenţelor simţite, aflate şi controlate de mine, de mine personal, tu tot nu-ţi recunoşti abaterile?  
      - Doamne...
      - Ce cauţi, mă, Calicie, Tu în mizeria-mizeriei umane, în mocirla cea păcătoasă şi fără iertare a politicii locale? Aud? Ai puterea să-mi spui adevărul? Ştii tu, Calicie, dragă, câte reproşuri am luat eu de la nemernicul de Sarsailă, ieri când, plin de ifosele lui nemernice,  a venit la mine în audienţă, special să-mi reproşeze că „episcopii mei au luat-o razna”? Ştii Tu Calicie, dragule, câtă fericire avea Sarsailă în ochii lui bulbucaţi? Ai tu habar, Calicie, dragule, câtă supărare mi-ai produs, când am aflat că te-ai dat cu politica, cu minciuna-minciunii, cu deşertăciunea-deşertăciunii, cu boala-bolilor şi păcatul-păcatelor lumeşti?
      - Doamne, grăi aproape fără glas preasfinţitul Calicie, Doamne, a venit la mine noul Stăpân...
       - Poftim? Ce-ai spus, Calicie? Cine a venit mă, la tine? Îndrăzneşti tu, episcopul meu drag, omul pentru care m-am rugat să rămâi în funcţii de bună-credinţă şi de bună-purtare sub toate regimurile politice care au condus ţărişoara asta amărâtă, îndrăzneşti tocmai tu, să-mi spui că mai ai un alt Stăpân, în afară de mine? Asta vrei să-mi spui? Asta încerci să-mi explici? Calicie, dragule, îţi dai seama ce spui? Înţelege biata Ta făptură, în ce rahat, cum zis oamenii de pe aici, ai intrat? Spune, înţelegi?
Glasul Lui Dumnezeu îmi zdrobea deja inima şi creierii. Sunt convins că acelaşi lucru se întâmpla şi-n creierii Preasfinţitului sau, mă rog, în rămăşiţa a cea ce se mai poate numi creier în capul uni episcop trecut, aşa cum însuşi Dumnezeu ne-o spune,  definitiv cu mintea, inima şi credinţa de partea vulgului celui mai vulg, adică de partea politicii, mărunt- umane.
Cu gesturi mai mult improvizate, fără glas şi cu capul plecat spre faţa neagră a pământului, Preafericitul Calicie, episcopul nostru drag, abia a şoptit:
     - Doamne, n-am vrut să spun că mai am un alt stăpân, dar aşa îşi zice ăsta care s-a pripăşit pe aici, pe la noi, politicianul, vreau să zic... I se spune de toţi suăpuşii lui „Stăpânul”...
      - Care supuşi, Calicie, dragule? Care supuşi? Vrei să spui că aşa îi spun ai lui, politicienii lui, căţeluşii ăştia mici, mărunţi, gălăgioşi şi buni de ţinut legaţi în lesa minciunii şi a păcatului coruptibil, că asta le place, pe lanţul ispitei zadarnice, dar, Tu? Tu, alesul meu, sfinţitul meu, nu faci parte dintre ei, Tu eşti episcop, mă, Tu eşti un înalt prelat al Bisericii noastre Creştine, de la tine am pretenţii mari, uriaşe...
 Vrei să-ţi mai spun ce mi-a zis, râzând pe înfundate, Sarsailă? Vrei?
      - Doamne, ştiu că am greşit, ştiu că...
      - „Bă, Doamne-Dumnezeule Mare, a venit sfârşitul lumii pentru că au venit marile semne ale trădării sfinte”!
Asta mi-a zis n emernicul de Sarsailă şi eu a trebuit să înghit ofensa, înţelegi Tu cuvântul ăsta nenoroci,t numit ofensă, de faţă cu toată Sfânta Adunare a Înaltului Tron Ceresc! Şi să ştii, să ştii de la mine,  că nemernicul, de data asta chiar  avea dreptate. Cu ochii mei te-am văzut, la ceas de taină, dar tu ştii că pentru mine nu pot fi ceasuri de taină, că văd şi ştiu tot, te-am văzut cu unul mic, mic de tot, uşor limbut, şi  faţă de cerşetor anemic, cum vorbeai despre nimicuri politice, interese politice, interese mărunte, păcătoase şi demne de mintea lui Sarsailă, nu de mintea unui credincios de-al meu... Şi te-am ascultat cum vorbeai, cum promiteai fel de fel de legături păguboase înaltei noastre credinţe, ajutoare necurate prin curţile bisericilor noastre sfinte celor care vor vota cu limbutul ăla mic, şi m-am înfuriat aşa de tare, aşa de tare, repet, aşa de tare, mă, Calicie, mă,  că era gata-gata să cobor peste voi, acolo, la ceasul ăla de taină şi să vă dau o mamă de sfântă bătaie cum n-aţi mai luat de când eraţi copii, dragă Calicie, de când eraţi  copii!
      - Doamne...
      - Taci şi ascultă, că nu am timp pentru toate păcatele voastre!
      - Ascult, Doamne!
      - Mîine, bagă la cap că nu mai repet, mâine, de cum te scoli, înainte să te speli pe faţă şi înainte să îndrăzneşti să-ţi spui rugăciunea dimineţii, te duci în afara Sfintei noastre Case, adică în afara Mînăstirei, te dezbraci de sfintele haine ale sfintei preoţii, şi aşa, în fundul gol, dar gol-goluţ să te vadă efectiv toată lumea, te duci la aşa zisul tău Stăpân, adică la ăla mic-mic de tot, şi-i spui după cum urmează:
       - Doamne, aşa am să fac!
       - Notează pe ceva vorbele mele, că vreau să le spui aşa cum le auzi, aşa cum eu ţi le spun, în semnificaţia lor reală, clară şi sfântă...
       - Notez, Doamne, notez tot ce-mi spui, tot ce trebuie să fac!
        Aici, dragii mei cititori, aici am făcut nenorocitul gest să-mi fac simţită prezenţa şi, probabil că aşa a fost să fie, fără să vreau, m-am pomenit strigând în gura mare: „Sfinte, părinte, am eu stilou şi hârtie, te implor să scrii tot ce auzi, tot ce-ţi spune Dumnezeu”!
        Nici nu este nevoie să vă mai spun cum m-am trezit din afacerea asta cu Dumnezeu şi sfântul nostru episcop! Preafericitul Calicie, m-a privit cu nişte ochi mari, de mort, sau aşa mi s-a părut mie, iar Dumnezeu, aşa cum îl văzusem eu din spate, înalt, cu barba spre brâu şi aura sfântă până la călcâie, dispăruse definitiv dintre noi.
             Speriat, dar mai ales uimit de această întîlnire, am aprins lumina, am coborât din pat şi am spus Tatăl Nostru, de trei ori.
            Am uitat să vă spun, în seara asta m-am culcat fără să-mi spun rugăciunea şi poftim nenorocire, am visat exact ceea ce nu vroiam să visez niciodată, dar absolut niciodată...
            Am totuşi nişte nelămuriri.
            Cine o fi acest episcop Calicie, şi mai ales, cine o fi acest personaj politic, mărunt şi mic-mic, vorba lui Dumnezeu, cu faţa aceea de ceşetor anemic?  Ca să nu vă mai spun, că şi acuma, mă întreb ca prostul, ce i-o fi dictat Bunul Dumnezeu lui Calicie, să-i spună acestui pitic politic?
            Ce bine că Patriarhia Română a intervenit la timp şi le-a cerut preoţilor să nu se amestece în campania electorală care tocmai se apropie...
George Rizescu, 8.04.2012, Piteşti.

Vizualizări: 245

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Moroz Cristian pe Aprilie 25, 2012 la 4:49pm

Sanatate, multumesc asemenea de ''vis'', va doresc liniste sufleteasca si nu uitati ca inspiratia, raspunsul pentru noi sa iesim din orice impas se afla deja in fata noastra, e in vazul tuturor, nu trebuiesc legi inventate si urmate utopic in inutilitatea lor, doar trebuiesc respectate legile deja existente ce ne guverneaza armonios sub pecetea si perceptia noastra a timpului...

Comentariu publicat de George Rizescu pe Aprilie 25, 2012 la 4:23pm

Domnule Moroz, vorbele domniei voastre merită o discuţie aparte. Mulţumesc pentru trecere şi vă mai aştept.

George

Comentariu publicat de Moroz Cristian pe Aprilie 25, 2012 la 11:14am

Interesant ''vis'', din pacate, dumnezeu nu exista, ne-ar fi auzit, ar fi intervenit si ne-ar fi salvat de mult, istoria e doar o insiruire de lupte si razboaie provocata de niste oameni care detin controlul asupra societatii asa cum o stim, impotriva umanitatii. Iar politicienii sunt pusi sa mentina aceasta societate asa cum este, nu sa o schimbe in bine asa cum utopic spera poporul nostru sau populatia planetei.

Divinitatea consta in iubire, intelegerea si respectarea legaturii stranse intre om-natura, universul interior si exterior. Nu e nevoie ca eu sau altcineva sa o spuna, cu totii simtim aceasta divinitate cand ne uitam la stele, cand ne uitam la natura, e omniprezenta. Toti suntem unul si ceea ce vede sau simte unul, o simtim cu totii. Suntem o constiinta vasta, o oglinda, un portal in care se reflecta infinitul.

Pace si iubire!

 

 

Comentariu publicat de milica furtuna pe Aprilie 24, 2012 la 3:47pm

Din pacate nu numai in vis putem intalni personaje precum preasfantul episcop Calicie. Imbinarea credinta-politica  nu are cum sa fie pe acelasi spectru ,  realitatea contrazice vehement acest lucru . Din ce in ce mai multi dintre noi nu-l mai regasim pe Dumnezeu in biserica ci mult mai departe...

Mi-a placut mult scrierea si astept sa va citesc in continuare!

Comentariu publicat de zadic ioana pe Aprilie 24, 2012 la 11:41am

Interesant.Citit cu placere.

Comentariu publicat de George Rizescu pe Aprilie 23, 2012 la 11:37am

Ce plăcere deosebită să primesc o urare de la o distinsă doamnă. Mulţumesc pentru  că aţi trecut peste textul meu şi vă mai aştept cu interes.

George.

Comentariu publicat de GEORGETA ANDRIES pe Aprilie 23, 2012 la 9:45am

interesant subiect!!

La multi ani de ziua numelui!!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor