Noi vorbim pe limba acelei singuratati care continindu-ne,ne incatuseaza ; de-aici , ispita liberarii si iluzia dobindirii ei cu fiece noua alcatuire - dar oricit de mare ne va fi izbinda spiritului-…

Noi vorbim pe limba acelei singuratati care continindu-ne,ne incatuseaza ; de-aici , ispita liberarii si iluzia dobindirii ei cu fiece noua alcatuire - dar oricit de mare ne va fi izbinda spiritului-si ,proportionala cu ea,senzatia descatusarii - nu vom izbuti nicicind deplin asa cum riul-in aparenta atit de slobod- poarta catusa albiei sale . Tacerea nu inseamna absenta cuvintului ci,paradoxal,omniprezenta lui ; daca aparentele par sa indice o masa glaciala ,fara viata,o privire dincolo de aparente ne-ar releva o miscare foarte vie si anarhica...astfel,ceea ce numim conventional tacere,nu e decit fluxul - adesea navalnic - al cuvintelor aflate in starea lor de libertate si e induiosator sa vezi cum,derutate cumva de nesperata libertate,isi dau in petec,fac tumbe,isi dau coate,se schimonosesc ca apoi sa se napusteasca cu toatele catre iesirea prea strimta... Tacerea trebuie privita cu ingaduinta si ...intelegere .


Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Cristina Orneata pe August 1, 2010 la 3:51am
Remarcabil si perfectibil textul dumneavoastra, in ordinea judecatilor enuntate. Intrucit concluzia contrazice ipoteza, initial am crezut ca e vorba de un paradox semantic, dar recitind, imi dau seama ca e o reducere la absurd.
Ca atare, voi incerca o tetracapilarotomie (expresia apartine unei prietene si inseamna 'despicarea firului in patru'(!)).
Refuz sa cred ca singuratatea este o dimensiune umana. Chiar si asa, ea l-ar putea plasa (singulariza, daca vreti) pe individ in asociere cu proprii parametri intr-un mediu personalizat, dar nu l-ar contine.
Singuratatea nu e un mediu autonom, e de fapt o stare, nici macar atribut pentru o fiinta umana, cel mult un parametru. (Nu prea-mi vine in minte nici un exemplu de singuratate sistemica - doar alienarea si coercitia.)
Pe de alta parte : omul este o fiinta rationala si nu iluzorie. El nu se poate 'libera' de sub singuratate dupa cum nu poate avea iluzia iesirii din non-apartenenta, excluzind toate tipurile de gregarism, dar poate accede la o forma superioara de existenta prin salt spiritual.
Cuvintul (si gindul) pot deveni vectori iar tacerea nu inseamna absenta vectorilor cunoasterii. Asa se pot locui diferitele forme ale tacerii.
Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Iulie 31, 2010 la 2:34pm
Frumoasă coincidenţă, ( aş zice, dar eu nu cred în coincidenţe ) să citesc textul d-voastră dens, tocmai după ce postasem un comentariu adresat doamnei Terezia Filip, referitor la " Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter ". Acolo făceam trimitere la Toma Pavel, cu a sa carte " Fragmente despre cuvinte ". Şi el meditează asupra raportului vorbire - vorbire prin Cuvinte - tăcere. Citez, nu întâmplător : " Dar e, poate, o diferenţă între a vorbi pur şi simplu şi a reuşi, prin comprimări grijulii, o densificare a vorbelor, astfel încât ele să tindă spre consistenţa Cuvintelor şi a tăcerii. "
M-a preocupat şi pe mine tema. În volumul " Odaie sub cer ", am introdus un capitol intitulat " Târziu, cuvintele ", alcătuit din poezii scrise de-a lungul timpului, şi-n care apare obsedant ( cum am constatat ulterior ) preocuparea mea pentru acest aspect. O să postez câteva pe blogul meu de pe Reţea, în cinstea D-voastră, că tot sunteţi, constat, un nou venit.
Comentariu publicat de Daniela DUmitrescu pe Iulie 30, 2010 la 1:32pm
Tacerea...este poate cel mai inalt grad de comunicare intre oameni...si nu numai!

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor