Noi vorbim pe limba acelei singuratati care continindu-ne,ne incatuseaza ; de-aici , ispita liberarii si iluzia dobindirii ei cu fiece noua alcatuire - dar oricit de mare ne va fi izbinda spiritului-si ,proportionala cu ea,senzatia descatusarii - nu vom izbuti nicicind deplin asa cum riul-in aparenta atit de slobod- poarta catusa albiei sale . Tacerea nu inseamna absenta cuvintului ci,paradoxal,omniprezenta lui ; daca aparentele par sa indice o masa glaciala ,fara viata,o privire dincolo de aparente ne-ar releva o miscare foarte vie si anarhica...astfel,ceea ce numim conventional tacere,nu e decit fluxul - adesea navalnic - al cuvintelor aflate in starea lor de libertate si e induiosator sa vezi cum,derutate cumva de nesperata libertate,isi dau in petec,fac tumbe,isi dau coate,se schimonosesc ca apoi sa se napusteasca cu toatele catre iesirea prea strimta... Tacerea trebuie privita cu ingaduinta si ...intelegere .

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară