Educația adevărată este cea care dezvoltă ceea ce este respectivul om. Dacă este piatră, școala sculptează în piatră. Dacă este marmură, școala sculptează în marmură. Dacă este ghips, școala sculptează în ghips și așa mai departe. Dacă omul a venit pe lume gata sculptat, școala are grijă să nu se ciobească. Dar în nici un caz școala nu trebuie să desființeze ceea ce este omul! Nu trebuie să-l refacă pentru că fiind în lume deja înseamnă că a fost făcut. A fost creat. În consecință, refacerea înseamnă distrugere, iar distrugerea este contrară educației și derivatelor ei: construcția și consolidarea. Viața-mi place, omul nu. Viața e bună, omul e rău. Așa că nu omul trebuie să facă viața, ci viața trebuie să-l umple pe om. A ne lăsa pe mâna vieții implică respectul pentru viață și astfel ne întemeiem pe fundamentul ei: binele și fericirea. Teoretic așa este, dar practic nu-mi place omul, dar Hristos l-a iubit. Ce trebuie să fac? Să țin aproape de Hristos ca să pot trăi între oameni și cu mine însumi.

Eu sunt toți ceilalți! În consecință exist doar eu și Dumnezeu.

Științele juridice diferențiază între fructe și producte. Elementul politic în aplicarea după interese și preferințe a elementului juridic, uită sau neglijează cruda realitate care ne arată că toate acțiunile omului sunt chiar producte.

Pentru unii snobismul este trăsătură de familie; pentru alții snobismul este trăsătură de traumă.

Nu trebuie neapărat să fi deștept; poți fi doar plin de pasiuni pentru că pasiunea conține atât de multă energie încât concurează cu inteligența.

La început a fost Cuvântul…, care era suficient și ar fi arhi-suficient și în ziua de azi. Dar totuși a apărut propoziția și fraza prin care omul și-a înșiruit cuvântul minții. A minții rebele, denaturate și trădătoare de inimă. Și mintea are o inimă așa cum inima are o minte. Relația dintre ele este peremptorie…, vădită în sensul cunoașterii teoretice, dar inaplicată sau inaplicabilă datorită blocajelor corupției omului. De dragul lansării unui cuvânt bun, ziditor, refac legătura: mintea inimii cu inima minții. Astfel, inima și mintea ca și complexe separate se vor amesteca și vor converge spre un singur punct: Cuvântul. Să ne terminăm propoziția cu acest punct!

Brusc vom observa că discursul nostru în familie se armonizează cu ceilalți membrii ai casei. Vom observa că discursul nostru social se armonizează cu ceilalți concetățeni din piețele publice. Vom observa că discursul nostru politic se armonizează cu poporul.

Brusc vom observa că dreptul devine dreptate. Vom observa că dreptatea se transformă în dragoste. Dragostea implică adevărul nefiind distrusă de el. Adevărul nu este nici pe departe doar un concept static. Este o forță dinamică, un flux energetic care străpunge cortina ce ne izolează de metafizic. Pe pământ trăim într-un balon imersat în infinit, în eternitatea dumnezeiască. Ignoranța și indiferența umple balonul de cadavre. Cei veșnic vii sunt cei care străbat odată cu adevărul breșa în țesătura balonului. La câte o îngropare unii oameni își săvârșesc în mormânt morții. Alții privesc spre breșă zborul lin al celor dragi. Sigur că dorul de ei, în ambele cazuri, îi va usca o vreme, dar disperarea îi va cuprinde doar pe cei de pe marginea gropii.

Libertatea atribuită de Dumnezeu oamenilor este atât de mare încât ne permite să facem din viața pe pământ un paradis – și asta…, dacă am fi doar rezonabili! Nimic mai mult.

Noaptea este momentul în care ne măsurăm lumina interioară. Din soarele cosmic ne hrănim doar iluzia zilelor.

Cel mai sever proces de conștiință este atacul de panică pentru că postcede întâlnirea efectivă cu sinele.

Vizualizări: 50

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor