Nonculori

[Anamaria Bianca]

         

     Stătea în pat şi o căuta cu privirea, îi simţea mirosul, perna îi amintea de pletele ei răvăşite, de zâmbetul de copilă…degeaba strângea pumnii, nu era acolo, nu o găsea.
Îi simţea mâna uşoară ca un fulg, ochii care îl priveau tot timpul întrebători :
“ Mă iubeşti aşa, împerfectă, cum sunt? “, asta îi şopteau ochii ei în fiecare noapte când o îmbrăţişa. Stinse lumina şi încercă să se culce.Gândurile îl invadau, imaginea ei, mişcările line ale corpului ei îl ameţeau, treptat adormi…

http://ciornedeweekend.blogspot.com/2012/02/nonculori.html