Sâmbătă 10 septembrie de cu dimineaţă  de la ora 10 şi 30 am ajuns la Muzeul Picasso. Am luat RER C şi apoi  metroul M8 până la staţia  Saint Sebastian Froissart, nu departe de Bastilia.

O clădire imensă cu trei  nivele, cu o curte interioară spaţioasă cu sculpturi şi statui mă astepta aici. De la intrare te întâmpina portretul din tinereţe  al artistului. În hol un alt afiş anunţa că Expoziţia de sculptură Picasso s-a încheiat la 30 august, dar o alta, cea  a lui Miquel Barcelo - 2015 te întâmpina cu numeroase  obiecte ceramice. Am suit impresionat de scările impunătoare de marmură  ale fostului Hotel Salé, una din cele mai frumoase clădiri ridicate în  cartierul Marais.

Clădirea a fost proiectată  de Jean Boulier de Bourge, probabil cu ajutorul marelui  arhitect Louis de Vau  cel care a realizat  Palatul Versailles. Vila este decorată cu opere ale  cunoscuţilor sculptori: Martin Desjardin, fraţii Gaspar, precum  şi Balthazar Marcy.

Arhitectura construcţiei oferea o combinaţie între stilurile  baroc şi clasic. Holul central era decorat cu busturi de împăraţi, cu vulturi ce însoţeau  scările splendide centrale  de marmură ce te purtau la cele trei etaje. Acestea erau decorate cu sculptură stucată.

În timpul anilor 50 s-au avut în vedere numeroase proiecte. Dar, de abia în anul 64  prefectura Parisului a devenit proprietara Hotelului. Clădirea a fost declarată monument istoric din anul 68. Decizia de a utiliza această construcţie pentru  a adăposti muzeul Picasso a fost luată în anul 74, la doar câteva luni de la moartea artistului la  vârsta de 91 de ani, pe 8 aprilie 73. Arhitecţii restauratori s-au numit pe perioade -Bernard Vitry (1874-1880)  şi Bernard Fonquerine (1880-1885).

Creativitatea excepţională, longevivitatea  lui Picasso a umplut de-a lungul anilor atelierele sale cu mii de opere. După decesul acestuia,  pentru a evita dispersarea lucrărilor, ministrul culturii  nu altul decât marele scriitor André Malraux a  agreat un sistem fiscal special care a permis drepturi de succesiune în domeniul operelor de artă.

Lucrările  artistului adăpostite aici sunt  impresionante : 203 picturi, 158 sculpturi, 29 de tablouri în relief, 88 de obiecte ceramice, 16 litografii, 1481 de desene, 33 de carnete de desen, 1618 stampe, 35 de cărţi ilustrate. Acestea  au fost adăpostite  iniţial la Grand Palais, în anul 79 apoi mutate aici.

Ansamblului de lucrări i s-a alăturat colecţia sa personală de opere  vechi şi moderne , donată statului  francez în anul 73.

În anii 90, Jacqueline Picasso  soţia artistului a făcut o nouă donaţie importantă de 40 de desene, 47 de picturi, 2 sculpturi, 24 de carnete de desen, 245 de stampe, 19 obiecte ceramice şi o litografie a lui George Braque.

Pierre Aubert de Fontenay a fost  primul proprietar al Hotelului. El se mai numise Burghezul gentilom- vezi  piesa lui Molière. Edificiul a fost  construit între anii 1656-1659.

Plimbarea mea în Muzeul Picasso a început   cu etajul II prin vizionarea unei prime vitrine cu două obiecte donate de Jacqueline Picasso.  Este vorba de  un platou spaniol ceramic din teracotă roşie. Acesta avea un decor cu un ochi  central şi  era bordat cu tauri negri. Am admirat  calitatea  arderii , culoarea glazurii. Ca specialist ceramist  am apreciat decorul modern. Lucrarea a  fost executată  la Cannes -Vallauris la data  de 20 mai 1957. La dreapta  acestui vas era expusă o filă din carnetul 54 din 3aprilie 1959 donată de Jacqueline Roque din anul 1990. Litografia reprezenta  o coridă.

Pereţii şi plafonul holului mare respectiv camerelor prezentau  o stucatură cu multe sculpturi, medalioane cu busturi, acvile şamd.

"Femeie în grădină", era o  primă sculptură  importantă , centrală , albă, expusă în prima sală mare. Ea a fost  realizată din fier sudat, fiind urmată de o replică  în bronz. Cele două versiuni  au fost prima oară reunite în retrospectiva operei lui Picasso prezentată de Georges Petit în anul 1932. Sculptura  este una  mitologică,  inspirată din mitul lui Dafné./1/

Sălile următoare prezentau  pe rând, cronologic  perioadele importante de creaţie ale marelui artist începând cu perioada albastră.

La începutul secolului XX, Picasso   realiza scene familiale, stradale, coride, portrete individuale şi colective sau caricaturi. Aceşti primi ani de tinereţe au fost petrecuţi între  oraşele Barcelona şi Madrid.  Ei au fost  marcaţi de refuzul naturalismului, de experimentarea unor stiluri diverse,   influenţate în special de operele lui Gauguin. Alexander  Steinleh, Eduard Munich  sau Henri de Touluse Lautrec.

Lucrările acestora  erau cunoscute de avangarda barceloneză, care gravita în jurul cafenelei Els Quatre Gats. Trăsătura operei de atunci  a artistului este una decorativă.

În vara anului 1901  el  a intrat în  această  perioadă  albastră a operei  renunţând la pictura impresionistă cu culori luminoase , descoperită la Paris în cursul primei sale călătorii  anterioare,  din anul 1900.

Pictorul îşi face  tot acum autoportretul, expus la etajul II,  într-o  monocromie tristă şi rece, cea  a anilor 1901.

Această imagine a sa prezintă un artist îmbătrânit prematur, prin  trecerea anilor duri, cumva ca o reprezentare a omenirii aflate în suferinţă.

Următoarele lucrări  vizionate reprezentau  studii ale unor persoane feminine situate  în interiorul dormitoarelor acestora, diferite capete  de femeie, realizate  mai ales la Madrid în perioada anilor 1900-1901 şi un studiu cu  prim planul unui bărbat şi al unei  dansatoare stradale.

Alte două lucrări   prezentau  un" Bărbat cu barbă şi mâinile incrucişate " realizat la Barcelona în anul 1903 şi  o "Femeie reflectând"  ţinând mâna dreaptă  la bărbie,  sprijinită cu cotul pe masă, cu o rochie largă cu falduri , tablou realizat tot la Barcelona dar anterior – anul 1901.

Un "Nud" în ulei  din aceeaşi perioadă prezenta o tânără  femeie întinsă pe un divan, cu picioarele strânse la piept,  într-o manieră  cumva apropiată de cea a lui Renoir. Pictura  sa se numeşte sugestiv"Jeanne".

Următoarele săli  de la etajul II erau dedicate  unei perioade excepţional de importante ,  inovatoare în creaţia artistului –cubismul.

O carte deosebită despre  acest curent artistic  am cumpărat-o chiar de la librăria de la intrarea în muzeu/ 1/ 

Spaţiul artistic privit de Braque şi Picasso este unul revoluţionar, ca o  lovitură adusă  spaţiului privit academic.

Lansaţi într-o  astfel de privire  înoitoare  a spaţiului,  cei doi mari artişti au realizat inversarea  perspectivei, a imaginii obiectelor pe retină. S-au eliberat astfel treptat de motivul exterior.

Braque a realizat aceasta sub influenţa picturii  lui Derain şi a retrospectivelor  lui Cezanne.  Picasso  a realizat  noua  sa viziune, via Arta africană, din dorinţa  sa de a crea un spaţiu autonom.

Cei doi au distrus  astfel spaţiul perspectivei, limitat din punct de vedere al cunoaşterii , în scopul găsirii unui nou spaţiu care să releve mai bine acel obiect./1/

În anul 1906, Pablo Picasso şi-a petrecut vara la Gosol, un mic oraş în Munţii Pirinei spanioli. Aceasta  a provocat o schimbare crucială în opera sa.  Până la "Domnişoarele din Avignon", anul  1907, artistul fusese  interesat exclusiv de corpul feminin.

Acestuia ii  dedicase nenumărate lucrări, caracterizate printr-un  nou limbaj.

Construcţia  artisitică se realizase prin articularea  formelor  esenţiale, cu  utilizarea de haşuri inspirate din arta africană.  Cubismul, pe care Picasso l-a inventat împreună cu Georges Braque începând cu anul 1908, a stat astfel la baza unei  mari părţi a artei  secolului XX.

 În timpul perioadei africane 1907-1909, Picasso se interesase  de modul de figurare a volumelor într-un spaţiu redus prin  lucrarea sa " Trei figuri sub un arbore" 1907 urmrită la acest muzeu.  Concomitent , Braque părea a trata natura prin cilindri, sfere şi conuri , geometrizând volumele.Culoarea a fost minimizată iar lumina tabloului a devenit  lumina interioară a acestuia. Picasso a  reuşit fragmentarea  obiectelor,  în timp ce Braque le-a inundat de lumină. O oscilare a planurilor feţelor unui obiect a dus la  figurarea altfel tridimensională a acestora, în lucrarea "La femme assise- Femeie aşezată "- anul 1909, a lui  Picasso. Lărgind fragmentarea compoziţiei, lăsând deoparte problema volumelor pentru cea a planurilor, cei doi artişti au distrus noţiunea de spaţiu venită din  considerarea unui  punct de observare unic./1/

Conform acestei noi logici,  Picasso în "Le guitariste- Ghitaristul ", anul 1910,  a procedat  la  divizarea omogenităţii formei privite. Obiectul a suferit un fel de curgere spaţială.

În anul  1911 Picasso a integrat  o structură  piramidală  operelor sale, care  vorbeşte  cumva de o plutire spaţială a acestora. Apoi  le-a dat de o tentă nouă de culoare prin introducerea culorilor tip Ripolin pentru pictura din construcţii.

Aceste inovaţii  au revelat  capacitatea spaţiului cubist de a integra elemente străine. Picasso a introdus în anul 1912  o bucată de suport pictural  dintr-un vernis care îl făcea impermeabil în "Natură moartă cu scaun cu rotile" şi a inventat colajul: "Nu este necesar să imiţi realul, este suficient să îl încorporezi "spune Pïcasso. / 1/

În afara lui Apollinaire, Raynal, Reverdy, Iacob şi Salmon, puţini artişti au înţeles cercetările lui Braque şi Picasso. Cubismul lui Picasso a luat naştere odată cu André  Derrain- Der Sturm,spune  Apollinaire, 1913 / 2, 10/

Din anul 1912, Picasso a intrat  într-o perioadă analitică  a cubismului cu menţinerea  trăsăturilor subiectului dorite de acesta şi utilizarea unor culori deosebit de vii. Mai preocupat de structurarea obiectelor decât de spaţiul propriu-zis, el a ajuns la colaje, prin înlocuirea spaţiilor mari,  acoperite de culoare cu  fragmente de oglinzi, tapiserie….

Picasso  a integrat chiar şi scrisori în pictura sa, dacă lizibilitatea literelor era păstrată-vezi " Natură moartă  cu tablă de şah ", anul 1912.

Cubismul său este  caracterizat printr-o anume  senzualitate. Dacă perioada analitică  a cubismului a sacrificat unitatea obiectului, evadând într-un spaţiu revelând esenţa acestuia, faza sintetică a  cubismului, a găsit un mod de a îl restaura fără a renunţa la inovaţiile spaţiale.

Ca urmare a invaziei spaţiale a semnelor, au fost realizate lucrări  precum "Jurnal" , "Port allumettes", "Pipe et verre", anul 1911.

După ce a experimentat în diferite asamblaje şi construcţii , capacitatea sa de a evolua în spaţiul real al atelierului său pentru operele  realizate, Picasso a tradus această experienţă la nivel pictural aducând figurile sintetice cubiste într-un spaţiu clasic;   lucrarea "Femme en chemise dans un fauteuil", 1913 este reprezentativă .

Braque şi Picasso au avut în vedere aspecte primordiale,  nu numai   cele datorate văzului  ci mai ales cele determinate de spiritul omenesc.

Sala  următoare  în care am intrat prezenta  o Natură moartă aparţinând lui Georges Braque,  datând din anul 1909.Muzeul expunea  într-o vitrină specială, cărţi vechi referitoare la Pablo  Picasso / 2-8/

Următoarele  lucrări  vizionate  aici prezentau  un" Nud culcat , cu draperie", "Studiul unor femei scăldându-se în pădure", "Profil de nud aflat în mers" , apoi un  "Prim plan de nud în picioare", toate  aceste opere provenind din anul 1909.

Erau urmate de "Femeie aşezată pe pat", "Bărbat cu mustaţă", anul 1911, " Natură moartă ovală", "Natură moartă", anul  1912, "Om aşezat" 1911-1912, "Ghitară aşezată pe o masă ovală" 1912, "Sticlă, pipă, jurnal şi caiet" 1914, "Studiu de mâini pentru acorduri la  o ghitară aşezată în faţa  unei ferestre deschise".

Pentru  artistul Pablo Picasso, pornind cu Galeria Paul Rosenberg de la Paris din anul 1919, se afirmase un nou stil în pictură- clasicismul .

După căsătoria acestuia cu dansatoarea rusă Olga Khokhlova , întâlnită la Roma, cu ocazia colaborării sale cu  baletul Parade- pictorul   revenise  la studiul marilor maeştri ai istoriei artelor pornind de la Jean August Dominique Ingrès până la Auguste Renoir,  către o linie clasică  pură.

Alţi artişti europeni l-au urmat atunci.

A fost vorba de întoarcerea artistului la reguli, la ordine,  odată cu ieşirea omenirii din marele război mondial care a decimat fizic şi ideologic orice idei avantgardiste  artistice.

Călătorind  apoi în anul 1917 în Italia cu baletele ruseşti, Picasso a putut admira picturile lui  Rafael  de la Vatican şi  capodopere ale Antichităţii.

Aceasta a determinat reprezentări ale sale precum  nuduri sau figuri realizate  cu totul sculptural,  acoperite cu drapaje antice, într-o atmosferă plasată  cumva atemporal.

Figurile sale au devenit masive, de exemplu cele realizate la  Castelul Fontainbleau în cursul verii anului 1921 acolo unde a petrecut, sub influenţa  picturii manieriste a Renaşterii franceze.Selecţia de lucrări prezentată la etajul II al muzeului urmărea cronologic marile perioade de lucru ale lui Pablo Picasso .

Ea propunea o vedere panoramică  asupra absolut tuturor tehnicilor sale. Primul exemplu  vizionat de creaţie din această perioadă a fost :"La Source- Sursa",  Fontainebleau, vara anului 1921.

Lucrarea prezenta  o tânără femeie,  jumătate dezgolită, desculţă, aşezată sprijinit de o piatră , cu un vas cu apă  între braţe, răsturnat , din care curgea  lin apa,  ca un mic izvoraş. Apoi au urmat :"Nu alongé au bord de la mer- Nud alungit, pe ţărmul mării", creat in vara anului 1923, "Trois femmes a la fontaine- Trei femei la fântână"- Fontainebleau 1921. Erau personaje feminine, două  aflate în picioare, una aşezată lângă fântână. Aveau vase  tip amfore pentru  apă şi erau la  o discuţie la fântână.

Un următor pas  prin muzeu, a avut în vedere un nou curent abordat  tangenţial de artist- suprarealismulPicasso nu s-a revendicat niciodată ca pictor suprarealist. În acelaşi timp autorul a propus o altă alternativă în imitarea realităţii. Inventatorul cubismului pregătise  posibilităţile unei mişcări teoretice  din anul 1924, prin "Manifestul suprarealismului" al lui André Breton.

El s-a angajat în procese experimentale  depuse  toate în paralel. Înaintea suprarealiştilor, nu a ţinut cont de definiţia frumuseţii dată de contele de  Lautreamont în anul 1868 vezi "Les Chants de Maldoror".

Picasso utilizase obiecte rebutate incluse  în pictura sa.Începând din anii 1926 el nu ezitase  să transgreseze legile acestor tehnici de recuperare , de reutilizare,  integrând în ghitara sa frânghii, cuie, pânză  de sac .Compoziţiile realizate pe nisip din vara anului 1930  au propus o  nouă  versiune poetică a artei asamblării  unor obiecte şi materiale diverse găsite pe plajă care se contopeau  în faţa  ochilor spectatorului.

Această  aducere a unor elemente insolite sau contradictorii a hrănit opera  sa . O altă lucrare admirată  de mine din acea perioadă  a fost "Composition au gant- Compozitie cu mănuşă", din anul 1929. 

Compoziţia următoare reprezenta  o mână cu palma deschisă, concentrată ca pentru a aduna , a ţine, a prinde  ceva. "Visage a deux profiles – Faţă cu două profile" în ordinea cronologică a prezentării sale ,avea  în prim plan o faţă ca o mască şi în laterale-stânga un profil de om în relief  iar în dreapta un alt profil al aceleiaşi persoane  de această dată gravat în adâncime precum  un pozitiv şi un negativ  al feţii prezentate central ca relief – pozitiv.

Îngemănarea se  făcea  în partea dreaptă  cu o ramură vegetală."Objet a la feuille de palmier- Obiect pe o frunză de palmier", anul  1930,  "Paysage aux bateaux – Peisaj cu vapoare"- anul 1930,"Baigneuse couché– Femeie ce  face baie culcată", anul 1930,"Guitare- Ghitara", 1930 erau lucrările elaborate din diverse materiale cum ar fi pânza de sac , colaje cu un fragment de pagină de revistă.

Urmau alte două studii de ghitară, realizate  pe carton, cu tanga  şi reiuri  de creion , donaţie din anul 1979.

Începând cu anii 1930-1940, legat de cel de-al doilea război mondial, tema morţii a invadat întreaga creaţie a lui Picasso. Incertitudinea datorată situaţiei politice s-a adăugat supărărilor  mari personale.  Acestea veneau pe de oparte  pricinuite de  moartea mamei sale Maria ,  la începutul anului 1939 , apoi  datorate unui regim care îi refuzase naţionalitatea franceză în anul 1940.Picasso s-a izolat, a trăit retras  de viaţa artistică pariziană până în anul 1941. Aceasta a luat forma unui memento mori , un gen pictural care aminteşte omului,  condiţia sa de  simplu muritor.

Motivul clasic al acestor reflexii asupra caracterului  trecător al acestei vieţi, este reprezentat de picturi ce  traduc prin modul de tratare toată tensiunea acestor ani sumbri. Corpurile  umane  sunt deformate,cu  membrele din ce în ce mai dezarticulate , liniile sunt caustice, tonalităţile  sunt surde sau ţipătoare, transpuse  în pictură sau în gravură, ca violenţe psihice la care a fost supus alături de ceilalţi oameni din acel timp.

 "Portretul Mariei Tereza" –celebra  pictură- ulei pe pânză, a fost realizat pe 6 ianuarie 1937, apoi un "Personaj- sculptural", "Femeie cu pălărie  aşezată pe un fotoliu"- pictură  cu 7 variante realizate la  Paris, în primăvara anului 1939. …..

Bibliografie partea I

1." L 'ABC-daire du cubisme- Abecedarul cubismului ",al lui  Alyse Gaultier, Ed. Flammarion, 2002

Musée Naţional Picasso, Paris, Bibliothéque

2.Guillome Apolinnaire (1880-1918), "Picasso"  în "Les peintres cubistes, Meditations esthétiques", Paris, Eugéne Figuiere et Cie, 1913, 9e ed.

3.Daniel Henry Kahn Weiler (1884-1979), "Der Weg zum Kubismus", Munich Delphin, Verlag, 1920

4.Idem "The Rise of cubism", traduit du texte original allemand en 1914-1915, et publié en 1920 .

5.Albert Gleizes (1881-1953) "Du cubisme et des moyens de le comprendre", Paris ,la Cible, 1920.

6.Vincenc Kramar (1877- 1960), " Kubismus", Brno, Nakladem Moravisko Slezke ,

7. Maurice Raynal   (1884-1954), "Les Maîtres du cubisme- Pablo Picasso"

Paris, Editions de l' Effort moderne, 1922.

8. Raymond Cogniat (1896-1977), "Les créateurs du cubisme", Paris, Gazette des beaux arts, 1935,

9.Guillaume Apollinaire, Les peintres cubistes, Paris, Herman, Savoir, réedition, 1993.

10.Daix Pierre, "Dictionnaire Picasso", 1995, Paris, Robert Lafont, Bouqins, 1995

Partea II-a 

Ca specialist, am fost apropiat  de ceramicile lui Picasso.

În timpul verii anului 1946, acesta călătorise în Golful Juan, la Valauris, în cadrul unei expoziţii personale.El i-a întâlnit acolo pe Suzanne şi George Ramie, care conduceau atelierul Madoura, o fabrică de produse ceramice.

Până a  dobândi tehnici şi cunoştinţe suplimentare  foarte necesare  în acest caz, artistul   reânnoise  vechea tradiţie, confruntându-se cu un nou gen de suport  de decor, cel ceramic.

Începând cu anul 1947, el s-a ocupat  în mod intens de  ceramică şi gravură, două tehnici care au permis răspândirea mai  largă a operei sale.

A transpus motivele  de decor de la un material  utilizat anterior  la altul.

Argila a fost incizată ca o placă de gravură, în timp ce culorile aplicate în tehnicile originale cu  zinc, au fost aplicate  acum conform  fluiditatea  barbotinei şi siguranţa poziţionării unui decor tip angobă, ca o  compoziţie  lichidă, pe un suport  crud.

Reluând temele antichităţii mediteraneene , Picasso a realizat  fie figura unui faun surâzând fie cea a unui muzician . El a  dat figurilor sale feminine un caracter arhaic sau geometric,  un spirit misterios, corespondent  vechilor civilizaţii.

Dintre aceste lucrări vizionate la etajul doi amintesc :

"Farfurie decorată cu o scenă de turnir cu un cavaler în armură", Vallauris, 30 ianuarie 1951, "Farfurie decorată cu o scenă de turnir – cavaler în armură", Vallauris ,29 ianuarie 1951,"Farfurie decorată cu o scenă de turnir – cavaler în armură însoţit de un paj", 26 ianuarie 1951, "Butelie- Femeie în picioare",  Vallauris , 1948 , " Cană decorată cu un  faun" , Vallauris, 1951, "Farfurie decorată cu o faţă mică centrală şi cu frunze stilizate pe margini", Cannes – Vallauris, 19 februarie 1957," Nud feminin în picioare", Vallauris, 20 iulie 1950.

Între timp  am putut viziona la acest muzeu  un film scurt, prezentându-l pe Picasso la acel timp,  pictând cu vopsea  groasă  albă pe un geam imens,  conturul  sublim al unui taur, artistul fiind poziţionat în picioare.

Au urmat apoi :

" Cărămidă refractară decorată cu două profile ale lui François Gilot", 4 octombrie 1950,  " Placă circulară , decorată cu trei personaje - muzicianul dansatorul şi spectatorul ", Cannes- Vallauris , 26 februarie 1907,  " Platou  decorat cu un personaj feminin citind", Vallauris , 8 martie 1951, " Placă decorată cu  natură moartă", " Piesă decorată cu un  cap de copil   cu lauri pe frunte", idem relizate la 14 decembire 1956, " Tablou cu bacanale- femei dedicate zeului Bachus aşezate şi un băutor în faţa acestora ",  idem 21 ianuarie 1948,

"Placă  rectangulară  cu un cap de faun cu barbă ", idem, 21ianuarie 1948, "Placă rectangulară  decorată cu paravan cu foarfeci antice ", Vallauris, 1948, " Placă  rectangulară decorată cu un cap de faun", idem 30 octombrie, 1947,  "Idem", Vallauris, 7 februarie 1949.

Decorurile  toate erau  realizate sub formă de angobe, acoperiri cu glazuri  incizate cu mireta  şi amprentate unele manual cu degetele – metoda pointilistă.

Alte lucrări  ale lui Picasso realizate  apoi  au fost : "Picasso, opera şi publicul său"- litografie , apoi  o "Acva forte sur cuivre,  pictură cu acizi prin erodare- gravare chimică pe cupru "proba prin Crommelynck,  "L 'Aubade  (Serenada .Nud culcat şi un muzician care îl asistă ",  Mougins, 8 decembrie 1966- litografie

 Picasso  a fost  influenţat de maeştri .

O nouă perioadă a intervenit  în opera sa în anul 1954, odată cu întâlnirea  lui cu  Jacqueline Roque, ultima femeie pe care  a luat-o de soţie în anul 1961.

Picasso s-a  instalat  la Cannes în anul 1955;  apoi s-a mutat la Vauvernauges, în anul  1959 şi în sfârşit la Mougins în anul 1961. Această perioadă  a fost dominată de confruntarea sa cu maeştrii .

Din anul 1947  a realizat  o lucrare litografică inspirată din" David si  Bethsabea",  opera lui Lucas Cranach cel Bătrân, anul 1526, în şapte variante., prezente toate la Muzeu.Pïcasso a executat apoi  o serie de picturi după Eugen Delacroix- "Les femmes d 'Alger", 1955, "Les Menines" opera lui Diego Velasquez, 1957, "Le Dejeuner a l' herbe"- Edouard Manet, 1959.

Apropierea  de aceste lucrări  a fost  una metodică.  Fiecare operă  a fost abordată atât în  caracterul său general cât şi în toate detaliile sale.

Aceste reluări, au fost cu  numeroase adăugiri, modificări de scară, de stil sau de culori comparativ cu cele operate de artistul original.

Un exemplu a fost  lucrarea "Muzician" , Mougins, 26 mai 1972, ulei pe pânză.

 Etajul III ne aduce prima oară  ochilor iubitori de frumos peisajul.

Picasso l-a tratat  ceva mai puţin. Paul Cézanne, unul din maeştrii săi, prieten şi rival, figurează în colecţia sa personală cu  lucrări peisagitice , ilustrate magnific.

Castelul Vauvernagues a achiziţionat de la Picasso în anul  1958 un cadou drag  dat acestuia,  realizat de Cézanne.

Matisse, în perioada sa fauvistă  a realizat  peisaje la ţărmul Mediteranei de care  Picasso a fost interesat.El a  valorificat din plin  albul luminii  orbitoare a Coastei de Azur. Ca exemple :

"Peisaj", Mougins, 31 martie 1972, "Café la Royan", 15 august 1940

La începutul secolului al XX-lea , când Picasso a emigrat la Paris el  s-a alăturat coloniei spaniole de  artişticare încercau să îşi găsească un drum în artă.

Andaluji, catalani, fiecare realiza pentru a îşi câştiga existenţa vederi pitoreşti ale unei Spanii pe care publicul francez şi-o imagina cu ţigani şi coride.

Picasso s-a născut la Malaga, în Andaluzia. Spectacolul  coridelor făcea parte din amintirile cele mai violente ale copilăriei sale.

După suprarealiştii anilor 1930, şi  lucrările prietenului său scriitorul şi criticul de artă Michel Leiris, Picasso a descoperit încărcătura arhaică a vechiului rit solar sacrificant.

Instalat în sudul Spaniei,  anii 1950-1960, el a reînnoit dimensiunea populară. A asistat la  coride. Picasso a realizat o temă folclorică din aceasta, undeva între "religia colectivă" şi mitul personal.

El s-a alăturat acestei invenţii moderne alături de compatriotul său Juan Miro:

"Corrida, taurul şi calul rănit",anul  1954, "Toros en Vallauris" , 1954 şi 1955, "Corrida- Moartea toreadorului ", Boisgeloup , 19 septembrie, 1933.

Tot  la etajul III am ajuns la colecţia personală şi atelierul lui Picasso .Colecţia  este  cumva una eclectică. Este formată din cadouri, obiecte cumpărate deartist , apoi din obiecte adunate din schimburi de opere cu artişti şi comercianţi.

Sunt alăturaţi  maeştri vechi, artişti moderni, prieteni sau cunoştinţe, obiecte diverse găsite sau  chinezării, antichităţi, lucrări folclorice.

Ele îşi găsesc locul  foarte  aproape de pictor în atelierul lui.

Poziţionate aproape de lucrările sale aflate în curs de realizare sau terminate, ele par a stabili un schimb semnificativ de impresii cu artisul./2/

Fotografiile diferitor spaţii de creaţie ale lui Picasso sunt făcute de cei mai mari fotografi  ai timpului de atunci, cei ai secolului al  XX-lea , de la Brassai la Dora Maar, trecând prin Lucian Clergue, Edward Quinn, Robert Doisneau, André Villers, David Douglas Duncan.

Alte lucrări ale lui Picasso vizionate au fost :

"Natură moartă cu gueridon", Paris , 11 martie 1931, "Natură moartă cu lampă", Le tremblay sur Mauldre, 29 decembrie 1936, "Natură moartă în repaus" , Mougine , 2  martie- 18 aprilie 1962," Natură moartă cu o sticlă sub o lampă" ,Mougins, 19 martie 1962, "Natură moartă cu o întrerupere", Mougins, 22 martie 1962, "Craniu de capră asezat pe masă ", Paris 16-18 ianuarie 1953, "Natură moartă  cu compotieră ", 12 noiembrie 1945, "Bacanală cu  capră si spectator", Cannes, 27 novembre, 1959,  "Capră", Paris, 1943,  Vallauris,  1950

Predilecţia lui Picasso pentru a picta capre, animale domestice , cumva o contrafaţă  comică a taurilor şi cailor, s-a exprimat constant  de-a lungul întregii  sale opere .

Tema  lor a ocupat  un loc de seamă în bestiarul picassian  din toate perioadele  sale de început.

Poate că aceste animale au  întruchipat  amintiri ale copilăriei artistului. În anii 1950, acesta  a avut  chiar o capră domestică în California, apoi  aceasta l-a însoţit la Cannes. Se chema  Esmeralda .

Capra lui Picasso este delicată, feminină, ludică.În spaniolă "să fii ca o capră", înseamnă să iţi  pierzi capul.  Artistul  induce  poate ideea unei nebunii dulci, a unui  capriciu pentru cel care îşi lasă spiritul să alerge fără să încerce să îl fixeze cu ceva. Încă din Evul Mediu, lascivitatea, lenea caprelor era cunoscută.

Colecţiile  etnografice ale lui Picasso au  fost constituite la începutul secolului al XX-lea. Împreună cu André  Derain, artistul  a descoperit Muzeul Etnografic din Trocadero, în primăvara anului 1907.

Henry Matisse şi Maurice de Vlaminck colecţionau deja artă neagră , artă africană, dar şi artă din Asia. Şi Picasso  s-a apucat să    achiziţioneze sculpturi africane, măşti şi amerindiene până în jurul anilor 1950. El a fost încurajat pentru a procura aceste obiecte între cele două războaie mondiale ce alimentau pasiunile  sale suprarealiste. / 2, 3/

Unele dintre aceste obiecte i-au trezit ecouri  deosebite plastice. Valoarea acestor colecţii  a fost  cumva una magică, într-o concepţie religioasă şi catartică:

"Figure", 1935 , "Bricolaj, format dintr-o linguriţă,  mărci personale,lemn,fire şi cuie".

Născut la  sfârşitul secolului al XIX-lea, Picasso a fost format în tradiţia clasică , academică  a şcolilor de artă spaniolă  şi apoi  vizionând  Muzeele din Prado şi Luvru.Uneori  el a fost descris ca ultimul dintre maeştrii vechi./ 1/

 Începând cu mijlocul anilor 1950, artistul a  abordat de o manieră sistematică dialogul cu artiştii  clasici. El iubea literatura şi arta secolului al XVII-lea  spaniol şi francez, de la Miguel de Cérvantes la Jean de la Fontaine. Colecţia sa de pictură veche  de la muzeu, reflectă modul de referire  personal asupra trecutului.

A realizat  " Intoarcerea  la botez  ", după pictura lui Louis le Nain  de la Louvre,  " 25 mai- 9 iunie 1958, Cannes

Bibliografie

  1. " L 'ABC-daire du cubisme", Alyse Gaultier, Ed. Flammarion, 2002
  2. Guillaume Apollinaire, "Les peintres cubistes", Paris, Herman, Savoir, réedition, 1993
  3. Daix Pierre, Dictionnaire Picasso, 1995, Paris, Robert Lafont, Bouqins, 1995

 

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Caracas Mircea Florin pe Mai 4, 2017 la 11:40pm

Multumesc pentru aprecierea lucrarii doamna Vasilica Ilie , domnilor Ioan Grigoras si Mihai Stefan Alexe.

Lucrarea face parte din volumul Noti Pariziene aparut de curand, luna februarie la editura ePublishers , impreuna cu o alta carte de eseuri Drumul inimii catre lumina.

La rubrica fisiere video sunt pozitionate montajele video pentru cele trei carti aparute , daca doriti sa aflati mai multe amanunte . 

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor