Nopti pariziene 27. Un sejur la Costa Brava. Farmecul dansului -Flamenco

Fusesem cazaţi în camera unui hotel luxos cu vedere la mare. A fost excepţională recomandarea fiului, care , sunat de noi, ne-a spus ce cameră să cerem, ca să fim pe partea  bună.

La trezirea dimineaţa am putut vedea un răsărit de soare magnific…. Apoi, am încercat să mergem repede chiar pe plaja de vis-à-vis.

Dar, foarte curând am constatat că nu putem de fel ....traversa. Am luat-o la stânga, am luat-o la dreapta, am mers, am mers, dar… nimic, nicio trecere. Am început să întrebăm intrigaţi:

-Good morning. Please, mister, where is  the passage to the beach?

Ni s-a explicat cu un zâmbet larg, că deabia peste ….un kilometru urma un pasaj subteran de trecere pe sub calea ferată.

Ajunşi în sfârşit pe plaja cu nisipul de o culoare galben-portocalie, ne-am pus rogojina şi ne-am aşezat la soare, cât mai aproape de mare.A fost un mare avantaj pentru absolut tot ce a urmat….

Priveam marea de un albastru ireal, ne încărcam cu energie, în acel concediu minunat din vara anului 2008. Soarele ardea deja foarte puternic .

La un moment dat, soţia, s-a ridicat decisă să meargă să înoate. Erau în acea zi de sfârşit de iulie unele valuri stârnite de vânt. Nu era prea multă lume în apă, dar asta nu a contat pentru ea.

S-a îndreptat decisă spre mare şi a dat să intre în apă, ca la Mamaia. A păşit cu piciorul stâng înainte, cu gândul că dă de fundul tare dedesubt.

Dar, s-a răsturnat în acel moment în apă, mai mai să-şi sucească piciorul. Valurile, cu tot zbuciumul lor s-au pornit să o tragă.

Mă sculasem în fund întâi, apoi în picioare şi privisem foarte atent la ceea ce face. Aveam o presimţire, nu ştiam de ce. Eram pentru prima oară în Spania , era un loc minunat dar …. plin deja de  surprize!

Când am simţit-o în impas eram deja din doi paşi lungi întinşi, plonjat în apa mării după ea.

Începuse să strige speriată:

-Mircea, Mircea mă  înec!

Foarte curând simţise braţul meu salvator întins ca un colac .O prinsese să o ajute să iasă din apă.

Toată forţa mea fizică şi psihică, toată iubirea o concentrasem să o scot din zona de pericol.

Am ieşit în sfârşit pe mal. Tremura de emoţie .

O simţeam abandonată cu totul în braţele mele. Se prinsese de mine tremurând ca o frunză şi nu mai îmi dădea drumul .

Îi simţeam fiecare vibraţie a corpului, apoi fiecare undă care începuse acum  cu o  liniştire treptată. Trăsese o spaimă mare, mare de tot. S-a uitat la mine cu ochii ei albaştri, mari şi m-a întrebat:

-Cum ai simţit tu, atât de repede să vii să-mi sări în ajutor? Mă gândesc mai mereu că tu, Iubire, simţi ceea ce fac eu în orice moment cu absolut tot sufletul tău .

Mă găseşti oriunde m-aş afla. Ai m-ai făcut-o de mai multe ori .

Nu mi se poate întâmpla absolut nimic rău cu tine oriunde aş fi.

Îmi porniseră lacrimile la cuvintele ei ….

-Dragule, simţeam că apa voia să mă tragă în adânc, să mă aspire cu totul. Apucasem să trag mai multă pe nas şi să înghit şi asta mă ameţise.

Apoi valurile acestea mincinoase... plaja aceasta ciudată….. Nu îmi închipuiam că apa este atât de adâncă, aşa, de la primul meu pas…Că este o "groapă la mal" .... Trebuia să mă arunc în valuri să înot de la început. Asta trebuia ! Credeam …în naivitatea mea ….că pot să avansez liniştită în picioare. 

Am privit-o cu iubire, adăpostită aşa de trupul meu, chiar lângă inima mea,care bătea pentru ea.

Înţelesese tot sufletul meu ţâşnit, revărsat către ea….

Am strâns lucrurile şi ne-am întors la hotel să luăm masa. Aveau un restaurant excelent de  patru stele- cu serviciu la alegere. Nenumărate opţiuni, nenumărate bucate îţi făceau cu ochiul, care mai de care mai apetisante şi mai frumos mirositoare. Puteai să te serveşti oricât, de oriunde.

Gazdele mişunau tot timpul şi completau rapid tăvile de inox golite. Ne priveau cu drag. Doar în două locuri am fost serviţi  noi de două fete graţioase….

Manuela mânca, era concentrată ,chitită să termine tot, fără să se grăbească. Mânca cu frenezie , sub privirile mele care o învăluiau cu totul.

Era complet con (topită) în această activitate deosebit de importantă . O priveam cu mult drag. Se comporta ca un om scăpat recent de orişice primejdie.

Nu ai putea ghici, cititorule, oricât te-ai strădui unde poate încăpea atât. Îmi făcea semne că ar vrea să se mai ducă să ia dar, mă îndemna pe mine prin semne. Avea încredere în opţiunea mea!Ajunsesem în sfârşit la deserturi şi fructe.

Seara urma un spectacol de flamenco, un recital de vis chiar la noi la hotel.

Era o sală foarte frumos amenajată Urma să bem apoi sangria afară pe terasă …. O băutură tradiţională fascinantă.

Mă documentasem puţin asupra dansului tradiţional spaniol. Sunt pasionat dansator. Un popor cum este cel spaniol nu-şi poate manifesta sentimentele decât într-un fel unic, suveran, cu capul sus, cu gesturi cumva contrastante, un pic colţuroase dar armonioase, reţinute dar tensionate la maximum, sobre dar dominatoare. Atunci am înţeles cumva ce ar putea fi dansul şi muzica flamenco în care se regăsesc frumuseţile,profunzimile, frământările întinderilor mari de apă, asprimea contururilor muntoase, cruzimea tandră a coridelor, strălucirea fastuoasă a aurului din costumele albe, negre, roşii, împodobite cu trenă de câţiva metri şi volane tremurătoare..

Muzica ce însoţeşte un astfel de dans nu poate fi una simplă, lină şi melodioasă, ci va fi un pic aspră şi dominatoare şi ea, însoţită de lovituri complicate din tocuri puternice, de sunetele de lemn ale castanietelor purtate între degete , de bătăile din palme ale dansatorilor şi instrumentiştilor , de vocile puternice care rostesc cuvinte pe care nu le înţeleg decât puţini, dar fiecare privitor/ascultător le simte forţa direct în suflet.

Dansul are rotundul unor valuri în care tensiunea se acumulează, explodează, dispare şi începe să se adune din nou, într-o mişcare perpetuă, mereu proaspătă, mereu nouă.

Tăcerea, nemişcarea sunt momente de final ale dansului şi de început atât pentru dans, cât şi pentru muzică. O tăcere când calmă, când tensionată, agitată. Parcă tăcerile ordonează şi conduc, după legi numai de ele ştiute, mişcarea şi cântul.

Vocea cutremură, indiferent ce rosteşte. Din ornamentele melismatice  , de culoare şi de expresie, înţelegi puţine cuvinte,Melisma este divizată în patru categorii: tril, grupetto, fortis și mordent; dar nu intru în amănunte.

Prezenţă discretă, chitara  avea  o personalitate puternică, vrând parcă se convingă că despre marile teme ale vieţii se poate vorbi, la fel de convingător, şi în şoaptă.

Seara aceea a fost,una de care o să ne amintim mult timp. Ţinuta  primei dansatoare soliste, era vibrantă prin voltele sale cu braţele desfăşurate ca nişte aripi de pasăre în zbor, prin răsucirile nebănuite din mijloc, prin bătăile sacadate din picioare şi vibraţiile de mâini cu castagnete, prin feminitatea extraordinară degajată de interpretă, cu tot cu floarea roşie de la ureche.

Acordurile celor două ghitări erau venite din fundal, una pentru armonie şi cealaltă pentru solistică,

Mişcările dansatoarei erau graţioase dar şi ferme în acelaşi timp, intersectate cu strigătele izbucnite din pieptul solistei, venite din spate, pentru a nu distrage atenţia privitorului asupra dansului , asupra mişcării ritmate .

Mişcarea degetelor pe ghitara de acompagnament, parcă atingea nevăzut, simţea vibraţia abia perceptibilă a gurii întredeschise a dansatoarei, cu rochia sa lungă roşie, prinsă de falduri, când cu o mână, când cu amândouă mâinile.

Măiestria dansului a înglobat pocniturile din degete, castanietele mânuite cu virtuozitate, un… uluitor joc de picioare, o eleganţă rar întâlnită în atitudine şi mai ales în învolburarea trenei şi a şalurilor.

Strigătele provocate din partea noastră a spectatorilor  erau uneori ca la oleuri,  ovaţii de admiraţie, de extaz pentru mişcările ce urmau arpegiile ghitarei .

La un moment dat rochia dansatoarei era ţinută ca o eşarfă scuturată în faţa taurului de toreador. Ritmul creştea ameţitor. La fel cu bătăile de picioare ale dansatoarelor.

A urmat discret creşterea treptată a numărului dansatoarelor prin dublare apoi prin triplare .

Erau acum pe ring, solista şi două dansatoare cumva acompaniatoare ce dansau exact ca într-o oglindă una faţă de cealaltă .

Eram în imposibilitatea de a mai urmări mişcările picioarelor acestei soliste aprige, deşi dansatoarea poate din aceste motive le descoperise până un pic peste genunchi , pentru a fi privite cu admiratie, în vibraţiile lor extraordinare pe care le transmiteau ca un arcaş perfect inimii spectatorului.

Ţinuta impecabilă, cambrura corpurilor era cumva ca la balerine.

Bucuria cu care priveau acestea dansul era ca un mod de existenţă, ca o respiraţie necontenită, ca o trăire la maximum, ca o comunicare sublimată celui care se găseşte în faţa sa, a noastră , a privitorilor.

Solista vocală avea cerceii ca nişte bănuţi la urechi; tresăltau atingându-i faţa la fiecare modulaţie a vocii acesteia , exact ca nişte clopoţei de aur .

Dansatoarele, în rochiile lor lungi păreau foarte înalte, parcă mai înalte decât erau în realitate. Rochia cântăreţei care sta aşezată în spate, avea volane şi broderii, roşu cu negru, culori preferate din ce le observate fie individual, fie împreună.

La un moment dat nici nu am realizat terminarea primului cântec si a urmat începutul unui alt cântec.

Melodia a curs încet cu un respiro solistic, apoi a crescut incandescent. Profilul dansatoarei s-a arătat în toată splendoarea sa, scenele fiind absolut picturale.

Forţa pe care o degaja fiecare mişcare, frământare a corpului , în acelaşi timp de eliberare a zbuciumului era fascinantă prin acest  dans.

Pantofii dansatoarelor unii cu şireturi alţii cu o bareta lată, aveau tocuri speciale din lemn care băteau sacadat…sacadat . ta-ta-ta-ta-ta… ta-ta-ta-tat-ta…

Guajira flamenco este un tip de flamenco.

O clasificare pe care am gasit-o ulterior era pentru trei tipuri mari   de flamenco:

I -Cante Jondo-Siguiriyas, Soleares, Tientos, Peteneras;

apoi II –Cante Intermedio-Bulerias, Tango, Malaguenas, Farruca, Granadinas;

apoi ultimile III Cante Chico- Garrotin, Veriales, Alegrias, Fandango , Guajiras, Sevillana, Milongas .Fiecare dans durat 5-7 minute .

Dansatoarea de Flamenco Guajiras avea acum un evantai alb pe care îl rotea cu mare îndemânare aproximativ ca japonezele dar un pic mai repede.

Evantaiul alb era în contrast cu rochia sa roşie. Era deschis complet, ca o pasăre care dădea mereu elegant din aripi. Exista un dans indepedent al evantaiului însuşi . Floarea albă de la ureche deschidea parcă mai mult figura zâmbitoare a dansatoarei.

Trăirea sa deosebit de intensă i se citea pe faţă. Întoarcerile capului acesteia aveau loc ritmat , când pe o parte când pe alta, ca la dansurile latino.

La un moment dat a mutat evantaiul la spate ca pe o coadă de pasăre, cumva de porumbel rotitor. Oscila frenetic. S-a aplecat mult pe spate. Mi s-a părut că o regăsesc pe Carmen din Opera lui Georges Bizet în Piaţa- Sevilliei, când aceasta se umple de lucrătoarele de la fabrica de ţigări aflate  în pauză.

O Carmen înconjurată de admiratori ce cântă şi dansează sub privirile fascinate ale spectatorilor, provocându-i şi în acelaşi timp repingându-i.

Soţia, care are cunoştinţe avansate de dans, întrucât a făcut mai mulţi ani balet în copilărie, le privea pe toate cu mare, mare atenţie.

Secvenţele dansului se succedau cu repeziciune, răsucirile corpului la fel, exprimau clocotul vieţii însăşi. Ghitara puncta fiecare recitare vocală, fiecare emisie vocală.

La un moment dat ameţisem complet privind. Fiecare din mâinile dansatoarei îmi pareau câ erau ca o ramură de copac răsucită de vânt.

Am aplaudat atunci cât pentru trei spectacole şi eu şi soţia….

Am aflat ulterior şi din ce se compunea licoarea absolut magică ce ni s-a servit pe terasă:

Un litru de vin roşu de calitate, 500 ml de sprite, o piersică tăiată felii, o portocală tăiată în segmente, o lămâie feliată, ceva cuburi de ananas, 200 ml de sirop de zmeură preparat în casă, mure proaspete, două linguri cu miere de albine, 3 feliuţe subţiri de pepene tăiat cubuleţe… Fructe proaspete nemacerate, erau puse ca decor deasupra câtorva cuburi de gheaţă. Era un fel de punch cu vin roşu. Vinul ţinut de cu seară la rece am aflat după aceea că nu era unul oarecare -o combinaţie între Cabernet Sauvignon, Cabernet Merlot şi puţin brandy .

Pentru a avea o aromă autentică spaniolă,  folosiseră şi rioja.

Carafa în care am fost serviţi era din lut cu o gură un cioc care nu permitea fructelor să iasă din carafă, lăsând să se scurgă lin doar lichidul aromat ameţitor.

Turnam , umpleam paharele,ciocneam cin-cin, beam şi iar le umpleam.

Mergeam să dansăm apoi pe ring.

Cânta Julio Iglesias- Manuela:

Como noche como sueños, Son los ojos negros de mi amor Manuela./Como espiga en primavera,/Como luna llena es mi amor Manuela./Sus palabras cariñosas,/La mirada inquieta de mi amor Manuela./Tiene mis sentidos presos,/Y todos mis sueños son para Manuela. /Desde que llegó a mi vida,/Desde aquella tarde que encontré a Manuela./Soy dichoso como nadie,/Porque cada día me espera,/La dulzura de sus besos,/Y ese amor inmenso que me da Manuela….. Cada día, cada instante,/Mi ilusión más grande es ver a Manuela. :Sólo vivo, sólo pienso :Sólo sé que existo por mi amor Manuela /Desde que llegó a mi vida,/Desde aquella tarde que encontré a Manuela./Soy dichoso como nadie,/Porque cada día me espera,/La dulzura de sus besos,/Y ese amor inmenso que me da Manuela. Soy dichoso como nadie,.

Manuela Cara, Cara mia …..

Ne întorceam de la dans , iar serveam. Băutura era dulce, aromată, răcoritoare. …Soţia închisese ochii de plăcere după ce tot sorbise. Apoi mă privise iar cu mare iubire.

Era tot sub impresia din timpul zilei în care, a câtă oară, îşi dăduse seama că suntem împreună o forţă mare de la Dumnezeu……

 

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor