Norman Manea   - Ultimul disident, exilul



                                                  Norman Manea   - Ultimul disident 



S-a născut în cartierul Burdujeni -Suceava  la 19 iulie 1936. Copil fiind, a fost deportat într-un lagăr de concentrare în Transnistria de unde s-a întors în România în 1945 cu membrii familiei sale care au supraviețuit.   În  anul 1974 a renunțat la profesia de inginer dedicându-se în întregime scrisului. Până la plecarea sa din țară a publicat zece volume. A părăsit România în 1986 cu o bursă de un an în Berlinul Occidental stabilindu-se apoi în Statele Unite ale Americii unde a devenit așa-numit writer în residence la mai multe universități american.  Declarat  disident, a fost urmărit mult timp de securitate.  În 2011 era profesor universitar pentru Studii Europeene și Cultură la Bard College.   Este unul dintre cei mai traduși romancieri români, fiind considerat totodată unul din marii scriitorii români din exil.  Operele sale au fost traduse în circa douăzeci de limbi. 

*
 
Iată un intelectual complex, intrigant și erudit. Lucid și acid, duce corespondențe cu cei mai importanți colegi, filosofi și scriitori ai secolului XX. Tema favorită:  trauma holocaustului, viața de zi cu zi într-un stat totalitar și exilul intelectualului. Cărțile sale au fost considerate de unii critici, o continuare a absurdului grotesc din romanele lui Franz Kafka.  În anul 2004 publică "Plicuri și portrete", o carte plină de captivante portrete și epistole, despre  Emil Cioran, Nichita Stănescu, Lucian Raicu, Antonio Tabucchi, Saul Bellow, Florin Mugur, Gabriela Adameșteanu, Eugen Ionescu, Imre Kertesz,  Philip Roth, Octavio Paz, Matei Călinescu, Paul Cornea și chiar Ana Pauker. Alături de ei stau numeroase alte figuri emblematice ale culturii și istoriei contemporane, din România și din străinătate. Diversitatea își află coerența în eleganța abordării, în farmecul și enigmele personalităților evocate. Relatările memorialistice, cu valoare de document alcătuiesc un volum de autentică literatură originală. Citim o confidență:
 „Plecarea din România a dus, firește, la teribile deposedări. Faptul că le prevazusem nu a diminuat, în timp, efectul traumatic. Printre altele, am părăsit nu doar bibliotecile și librăriile bucureștene, ci și cărțile adunate, cu sârg și drag, în propria biblioteca. Am lăsat în urmă și amintiri, și sute de plicuri cu epistole și ciorne de proiecte literare, și părinți, și prieteni…”  
„Exilul începe de îndată ce ne naştem“ – afirmă freudian Norman Manea în cartea "Întoarcerea huliganului" - 2003,  o relatare a vizitei efectuată  în România, în aprilie 1997, prima după peste zece ani de exil.
 
Este o călătorie pe care se decide să o facă după  numeroase refuzuri anterioare. Se temea de atmosfera ostilă care l-ar fi putut aştepta pe autor în patrie, atmosferă întreţinută de naţionaliştii ofuscaţi de comentariile sale la adresa opţiunilor antisemite ale lui Mircea Eliade. Prozatorul se vede transformat în huligan, în defăimatorul unor „valori” pe care românii nu vor să le lase pângărite de un disident. Ipostaza nu îi era necunoscută, căci o adoptase şi în ultimii ani de şedere în România. Termenul de huligan este o transparentă aluzie  la "Cum am devenit huligan", cartea coreligionarului Mihail Sebastian, cu al cărui destin Manea îl identifica uneori pe al său. Vizita în sine are şi bune, şi rele – scriitorul se revede cu prieteni vechi, vizitează Clujul şi Suceava, oraşul unde e înmormântată mama lui. Clujul îi place mai mult decât Capitala, raporturile cu majoritatea universitarilor clujeni sunt excelente.  
Perioada de zece zile pe care o acoperă jurnalul de călătorie în România comunică în permanență cu trecutul. Sunt numeroase flash back-uri din copilărie, adolescenţă, tinereţe, se re-creează figuri şi se evocă momente fixate în memoria afectivă, de altfel prodigioasă, a autorului.  Norman Manea revine de nenumărate ori asupra uneia şi aceleiaşi întâmplări, adăugând de fiecare dată ceva nou, până la limita agasării cititorului. Caracterizează acest modus operandi al autorului un alt prieten, romancierul Bedros Horasangian, care îi schiţează următorul portret:
"Personaj cu paranteze, un personaj proustian...  de structură proustiană... care foloseşte, frază în frază, paranteză în paranteză".
 
 

Volumul "Cuvinte din exil", o suită de convorbiri incitante între scriitorul Norman Manea și jurnalistul Hannes Stein, a apărut în 2011 la editura Polirom. Cei doi autori au avut trasee asemănătoare: amândoi s-au stabilit la New York, departe de locurile natale, după „escale” mai scurte sau mai lungi în diferite țări, și amîndoi au ales că profesie scrisul. Cei doi discută despre trecut, dar și despre dificultatea adaptării într-o țară străină, despre motivele care îi determină să scrie, despre situația actuală a literaturii sau despre Premiul Nobel. Cartea conține și un capitol dedicat Israelului.
„Încă mai cred că unul dintre principalele motive pentru care se scrie este nemulțumirea profundă față de ceea ce ne oferă haosul cotidian. Avem nevoie de altceva, care să transceandă acest haos, fie pentru a-i da un sens, fie pentru a adaugă realității o altă realitate: aceea a propriului eu, a propriei fantezii, a propriei personalități.” spune Norman Manea.
Hannes Stein (n. 1965), jurnalist, a colaborat cu multe ziare germane. În 2007 a emigrat în Statele Unite. În prezent locuiește la New York, unde este corespondent al ziarelor Die Welt și Die Welt am Sonntag. 
Stein întreabă: De ce nu aţi emigrat mai degrabă în Israel? Aveaţi familie acolo.   
Manea răspunde: Nu numai familie, ci şi prieteni. Aş fi putut emigra legal - cu 70 de kilograme de bunuri personale. În Israel s-au refugiat nu doar foşti membri din Betar sau din organizaţiile sioniste adverse, adică de stânga, ci şi comunişti, social-democraţi, socialişti, şi nu doar membri de rând, ci şi lideri ai acestora. Unul dintre prietenii mei care au părăsit România şi s-au stabilit în Israel a fost istoricul literar Leon Volovici. A lucrat mai întâi pentru Yad Vashem, acum este la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Volovici mi-a scris: „Dacă vrei să fii evreu, du-te în Israel. Dacă vrei să rămâi scriitor, nu te duci în Israel". 
În Israel, ca scriitor român, te pierzi complet într-un mic ghetou, cultural minuscul. Cu totul altfel decât comunitatea rusească. Stein continuă :  Ai nevoie de o comunitate pentru a fi scriitor? 
 -Nu, dar dacă eşti scriitor român la Tel Aviv, ce faci ? scrii cărţile şi savurezi seara promenada stradală, iar manuscrisele le laşi prin testament văduvei şi copiilor, 
sau poate Statului Israel?  
Dacă trăieşti în Paris, beneficiezi de binele şi răul unei mari metropole cu o istorie culturală fabuloasă şi poate chiar izbuteşti să publici ceva acolo.   În Israel, prietenul meu Leon Volovici nu vedea pe atunci nici cea mai mică posibilitate - şi avea dreptate - ca un scriitor evreu de origine română să fie tradus în ebraică. 
Israelul nu prea ne vrea. Nici chiar cînd ai avantajul de a trăi la Paris sau la NY. 
Israelienii au o atitudine arogantă: la ce bun cartea asta? nu e nevoie... 
Se  acordă „Premiul lerusalim" multor scriitori de valoare - dar rareori unui scriitor evreu. lar când dau, atunci dau unui evreu care nu prea este evreu: Susan Sontag, de exemplu. Este o decizie, cred eu, a unei grupări literare de stânga de acolo. În acest an, 2009, la douăzeci de ani după prăbuşirea comunismului,  de ce nu dau „Premiul Ierusalim" unui scriitor neevreu din Europa de Est?  Doar aniversăm anul acesta căderea Zidului Berlinului, care este foarte importantă. De ce nu i-a fost acordat lui Kadare, sau Wyborska, sau vreunui rus, care l-ar fi meritat şi el la fel că toţi ceilalţi pe care i-am numit? Ştiţi cum se spune: este nevoie de doi pentru tango. Am dansat destul timp tango de unul singur în România. Dar şi în Israel tot singur aş fi dansat. 


 Norman Manea - impresii despre Israel: 
   
- Ierusalimul este special, un oraş cu adevărat minunat, cu o atmosferă unică, şi regret că acum acolo locuiesc aproape exclusiv doar oameni pioşi. Mi-a plăcut nebunia ţării şi a oamenilor. Desigur, este mai orientală decît mi-ar plăcea mie, dar este cum este şi e extraordinar. Iar, Israelul, a devenit o ţară asediată, nu doar dinspre vecinii arabi, ci de lumea întreagă. De cînd problema palestiniană a devenit atât de acută pentru stânga internaţională, gata să uite că a fost imposibil, timp de decenii, a se încheia pace cu arabii, deoarece palestinienii sînt consideraţi un popor asuprit, care trăieşte sub ocupație şi în exil, se pot difuza azi cele mai abracadabrante teorii şi false scenarii, sfidând istoria şi realitatea curentă, tot aşa acum este voie să se spună în sfârşit şi despre Holocaust tot ceea ce în urmă cu cincizeci de ani nu se putea spune, chiar şi că este o făcătură sionistă, aşa cum a afirmat Teheranul  oricând dispus să provoace un nou holocaust, mai convingător decât cel precedent.  Se poate pune şi întrebarea raţională: De ce nici un stat european nu a cedat evreilor o bucată de pămînt, dacă vinovăţia Holocaustului este europeană?
 În "Întoarcerea huliganului" există un pasaj amuzant, în care îmi imaginez că Israelul ar fi fost înfiinţat în Bavaria, cedată evreilor de către nemţi drept compensaţie pentru Holocaust.  Acum câţiva ani am avut o lectură publică în Italia. O doamnă între două vârste mi s-a adresat astfel: Am citit cartea dumneavoastră, este foarte emotionantă. Înțeleg că ați trecut prin situații foarte dificile şi atunci vă întreb: Nu vă mişcă şi suferință altor oameni, de exemplu a palestinienilor? 
Ba da, am răspuns, mă mişcă orice suferinţă, inclusiv suferința palestinienilor. De ce m-ar lăsă impasibil o astfel de suferinţă? 
OK, a continuat interlocutoarea. Atunci spuneţi-mi: De ce s-au întors evreii în Palestina? Ei au creat astfel o problemă enormă, care nu este rezolvată nici după şaizeci de ani. I-am răspuns că nu pot răspunde în numele evreilor şi că nu e timp să întru în toate amănuntele unor motivaţii istorice, este o chestiune complicată — trebuie studiată istoria evreilor şi a sionismului, dar aş răspunde mai 
curând la întrebare cu o întrebare, cum fac adesea evreii: La sfirşitul celui de-al doilea război mondial, ar fi renunţat Italia la Toscana pentru a găzdui statul Israel? Dumneavoastră, ca italiancă, aţi fi fost de acord  cu această soluţie? A tăcut. Eu, ca român, pot să vă asigur că România nu le-ar fi dat evreilor nici o provincie, nici un oraş măcar.  
*
Ecoul raţional al sfatului dat de Leon Volovici ("Dacă vrei să rămâi scriitor, nu te duce în Israel“), stă la baza optării pentru Bard College la NY, dar nu anulează preocuparea pentru destinul Statului Israel, după cum stabilirea în Statele Unite nu înseamnă nicio clipă încetarea interesului pentru România, pentru transformările pozitive şi tarele ei, de după 1989. Departe de  incendiarul potenţial  a disputelor cu Eliade, se conturează interesul lui Norman Manea pentru Paul Celan şi Benjamin Fondane, „doi scriitori evrei-români din exil, afirmaţi într-o altă limbă“. Nu acelaşi lucru se poate spune despre evocarea lui Emil Cioran, întâlnit de autor la Paris şi surprins într-o ipostază de rară solicitudine, contradictorie radicalismului multora dintre opiniile sale.
**
Adrian Grauenfels, surse : Internet, Manea-Discutii cu Hannes Stein etc 

 

Vizualizări: 62

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor