NOTE DE CĂLĂTORIE, ASTĂZI: ISTANBUL, CU RADU IGNA

CORIDORUL CULTURAL

Radu Igna, un împătimit al Ţării Haţegului, iese din peisaj şi călătoreşte la Istanbul, o călătorie de doar două zile, un coridor cultural organizat de Fundaţia Tuna şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, un schimb de idei, de gânduri, obiceiuri. Din acest coridor cultural scriitorul haţegan reţine Note de călătorie, adică scrieri despre o altă lume, un oraş pe două continente, Istanbul, ieşirea din ritmul cotidian, cu alte cuvinte: Radu Igna, Istanbul, un oraş pe două continente, Editura „David Press Print” – Timişoara, 2011. Deşi un aparent conservator, romancierul acceptă jocul şi îşi deschide sufletul pentru o aventură inedită. Nu cade în capcana facilului, din contră, călătoria îl provoacă, redescoperă oameni noi, peisaje, istorii, îşi reaminteşte de suferinţa românilor, de pasiunea lor pentru creştinism, este uimit de programul spiritual al turcilor. O altă lume, alte posibilităţi. Voia bună şi bucuria sunt rupte de o întâmplare neprevăzută, scriitorul se pierde de grupul din care a făcut parte, este un simplu cetăţean în buzunar cu 100 de euro şi o carte despre viaţa culturală a Haţegului, o geantă pe umăr, câtva lucruri simple care capătă valoare de reper. Dar scriitorul în vârstă îşi găseşte prieten tânăr care îl readuce în coridorul cultural, un taximetrist care vorbea limba engleză şi conducea abil pe autostradă. De fapt, Radu Igna l-a însoţit pe Ştefan Nemecsek, ziarist, filozof şi scriitor din Valea Jiului, alături de câteva persoane, într-un demers de viaţă, adică acele legături prin cultură pentru că jurnalistul urma să-şi prezinte cărţile despre istoria literaturii hunedorene şi despre istoria jurnalismului hunedorean la Istanbul, o punte între ziariştii din România şi cei din Turcia. Radu Igna acceptă jocul ziariştilor, dar călătoria devine şi o călătorie iniţiatică, o călătorie în inima proprie, de fapt fiecare loc din Turcia îi reaminteşte de istoria românilor şi de un posibil viitor marcat de cultură. Trimiterile sunt evidente, pertinente şi educative, dascălul se lasă în voia expunerii, profitând de mijloacele puse la dispoziţie de scriitor, pentru că Radu Igna a fost şi un eminent dascăl ce s-a convertit în tagma scribilor de aleasă valoare. Cartea poartă un titlu sugestiv: Istanbul un oraş pe două continente. Firul povestirii este acelaşi, pendularea în două lumi, pendularea între viaţa de acum, prezentul anului 2010 şi viaţa de dinaintea anului 1989 în România, pendularea între civilizaţii, călătoria între un continent şi alt continent, legate de istoria comună amestecată, contradictorie, acidă sau blândă, dar amestecată până la albastru. Cartea are un motto promiţător de marele scriitor Orhan Pamuk, un citat din cartea Viaţa cea nouă: „Ai ajuns cât ai putut de departe, călătorule, dar m-am gândit că ai putea merge şi mai departe…” Cartea sfârşeşte cu un citat din Sema Kaygusuz din textul Istanbul, o mişcare de rotaţie, un text apărut în revista „Lettre Internationale” – vara, 2010. „Istanbul este un oraş plămădit nu din împrejurări comode, ci din privaţiuni şi greutăţi.” - citează autorul. Radu Igna descoperă că noua viaţă din Istanbul este marcată de viziunea unui important filozof turc: M. Fethullah Gulen, omul care a depus toată energia pentru a trezi o nouă generaţie de intelectuali la viaţă, bazaţi pe valori spirituale esenţiale, pe valori universale. Mişcarea Gulen a pornit din Turcia s-a răspândit prin şcoli, asociaţii culturale, ştiinţifice, sedimentată în licee particulare, apoi în viaţa de fiecare zi. Un om cu idei înalte atrage un val nou, valul care poate lega Turcia de Occident, dovedind că înţelepciunea poate apropia oameni, sisteme, poate declanşa idealuri. Călătoria aduce în lumină Colegiul Sherhat, Burc Koleji, hotelul, Istanbulul ca prezenţă, personaj, destinaţie şi pricină de mirare, Sema Hospital, o excursie pe Bosfor, Sfânta Sofia, Moscheea Albastră, adică: istorie, peisaj, oameni, speranţe, o viaţă pe două continente, moarte şi dragoste, marea ca motiv de legătură între civilizaţii… Sfânta Sofia: biserică, moschee, muzeu, o piaţă rotundă înconjurată de ziduri mari, o cupolă imensă, o minune arhitecturală, creştini, sultani, ctitori, pictură cu scene din Biblie… istoria ca suferinţă, lecţia supremă pentru a învăţa eternitatea… Un capitol interesant este dedicat cinei tradiţionale acasă la un prieten: Ibrahim Ayan, cântec, veselie, mâncăruri bune, momente care devin apropiate prin căldura sufletească a românilor şi turcilor, prilej de creaţie ad-hoc, semnificaţie şi netimp. Iată ce reţine Radu Igna în Sultanahmet: „Pe aici îşi făcea probabil plimbarea de seară prinţul Dimitrie Cantemir (1673-1723), fiu de domnitor moldovean, trimis de copil ca ostatic. A stat 17 ani. Numit domn al Moldovei în 1710, s-a orientat spre Rusia. În capitala acestei ţări a terminat, în 1716, „Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman” (în limba latină Incrementa arque decremmenta aulae othomanicae), lucrare de referinţă ce a stârnit interesul savanţilor din Europa.„ Gândul scriitorul zboară spre istoria noastră, e un arc frânt care se reface prin timp, dând sens celor două continente. În altă parte, autorul reţine cealaltă faţă a istoriei: „Am citit, prin cronica lui Evliya Celebi, despre incursiunea turcilor, la care a fost participant direct, în Ţara Haţegului, 1662, deci la câţiva ani de la vizita sa la Spitalul din Edirne. Secvenţe din acel text au fost publicate în revista „Sargeţia” a Muzeului din Deva, cu un comentariu semnat de Aurel Decei. Cumplite incursiuni. Era în timpul domniei principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea, când turcii au pustiit, în repetate rânduri, judeţul Hunedoara.” Notele de călătorie sunt scrise de Radu Igna în ritm alert, fraza curge natural, îndeamnă la lectură, gândurile se leagă în valuri sub impulsul noului şi a foamei după altceva, povestirea este fulgerată de povestiri vechi sau noi, scriitorul redă obiectiv lumea prezentă din perspectiva călătorului prin două civilizaţii, a celui care trece din istorii în istorii, liniştit de culoarea intensă a culturii, pe acest coridor cultural… „Ne îmbarcăm pe un vapor ce abia s-a întors din croazieră. Proprietarul se numeşte Hasan. Este o ambarcaţiune confortabilă potrivită pentru o excursie de două trei ore într-o zi însorită, călduroasă ca acesta.” Da, Istanbulul este singurul oraş din lume ce stă pe două continente…cultura este pod… Constantin Stancu Februarie, 2011.

Vizualizări: 368

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Clara Damian pe Decembrie 4, 2012 la 7:37pm

Sunt foarte multe lucruri de spus despre Istanbul, un oras imens pe care, pentru a-l vizita (cel putin), doua zile sunt insuficiente. 

Ce am gasit aparte este aerul prietenos pe care turcii il au fata de turisti, mai ales romani si imediat ce afla acest detaliu al nationalitatii, incep sa strige cu bucurie "Hagi, prieteni".

Punctez un singur obiectiv care m-a impresionat in mod deosebit, Palatul Dolmabahce, si inchei aici pentru a nu deturna subiectul.

Cu stima pentru articol, autor si domnul Igna.

Comentariu publicat de Marian Bunescu pe Noiembrie 25, 2012 la 6:40pm

„Istanbul este un oraş plămădit nu din împrejurări comode, ci din privaţiuni şi greutăţi.” - Asa amestec de modernism, traditii, arhaisme, istorie...nu am intalnit niciunde, atat cat am colindat eu.

Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Noiembrie 24, 2012 la 8:02pm

Mulțumesc pentru informație! Am fost și eu la Istanbul, în 1990, cu un grup de turiști din Iași. M-a impresionat plăcut viața orientală. Am fost cazați la hotelul ”Delta”, al cărui patron este un turc originar din Constanța. În cele trei zile de ședere la Istanbul am traversat și Bosforul, în partea asiatică, cu feribotul dar și cu autocarul. În Asia am mers pe jos, urcând pe o stradă lungă și îngustă, cu magazine mici - pe o parte și de alta a străzii, și, mare mi-a fost mirarea când, în capătul străzii se afla un magazin cu bijuterii din aur iar sus era scris ”ADA KALEH”. Am intrat, curioasă fiind de această denumire a magazinului și am început să vorbesc cu bijutierul. Era român. L-am întrebat de ce a dat această denumire magazinului, de ”ADA KALEH”. Răspunsul era de așteptat. Împreună cu familia el locuise pe insula dunăreană, ”Ada Kaleh”, și, în dorul acesteia, a pus numele magazinului.

Podul peste Bosfor care leagă două continente, Europa și Asia.

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Noiembrie 24, 2012 la 7:01pm

de câte ori mergeam la librăria Eminescu sau spre spre alte destinații culturale din zonă vedeam statuia lui Mihai Viteazul. de câte ori vroiam o bluziță sau un parfum de la Comerțul Exterior , asta înainte desigur de 89, vedeam coada calului de sub Mihai Viteazul.Statuia își pierdea orice semnificație.tot înainte de 89, și ceva mai demultișor , băiatul meu a fost selecționat dintre mulți copii din București- unii apelau chiar la pile ca să apară la tv- pentru plugușorul lui Ceaușescu.S-au făcut eforturi mari cu deplasarea la repetiție și copilul meu a muncit enorm pentru a face fașă solicitării. cineva pe la spate a comentata că am lăsat copilul pentru o pungă de portocale.eu am auzit ofensa și am spus foarte clar, copilul meu a putut să ajungă acolo...și odată ajuns acolo va putea merge și mai departe.

trimiși, duși, luați, propuși, invitați la câte un eveniment de care nu ne .leagă nimic sau nu era în socotelile noastre ca libere alegeri sunt uneori întâmplări plăcute de care desigur putem transmite niște păreri, putem aprecia reușite ce ridică problema unei posibile imitări,o emulație, o colaborare.  a ne amesteca cu Dimitrie Cantemir prin simplă pomenire asociind trecutul otoman cu bunele mâncăruri contemporane mă face să mă îndoiesc nu de spiritul patriotic care ar putea trece doar ca notă la subsol.mă îndoiesc de gusturile culinare.la all inclusive toate deliciile nu sunt decât prafuri dizolvate în apă sub formă de frișcă, creme, budinci și alte terciuri. asta e pe litoral unde cică stai tot timpul și te ...alimentezi. dar la Istambul am fost și eu la două congrese, treaba mea ce fel de() și am mâncat roșii necoapte, cartofi urțâței, măsline jalnice, un kebap vechi, cartofi prăjiți pe vremea lui Ataturk,niște chiftele de vacă oribile. la bazar hainele erau ieftine și de cea mai slabă calitate, am însoțit grupul nu am cumpărat, am asistat cum un profesor de geografie a dat palma, adică s-a înțeles la preț și pe urmă a strecurat o sumă rușinos de mică adică l-a furat pe față pe turc.omul nu s-a supărat, a zâmbit și eu am stat foarte mult timp să mă dumiresc de ce a zâmbit turcul.poate în bătaie de joc pentru că el păcălea mai des și nu la golaveraj stătea foarte bine.i-am văzut, sunt curați, sunt muncitori, sunt cum vrea lumea să fie. pentru export de imagine. populația de la țară trăiește mizerabil, în corturi de piele de capră, sunt știrbi, bărbații au rochii de stambă, turbane izinite și nu poartă lenjerie.și nu uita române, nu ai ce învăța de la turc, ei îți vând după cinci sute de ani ceea ce au luat de la tine!

Articolul mi-a plăcut, e scris bine, literatura a ajuns departe,realitatea bate pasul pe loc.

Comentariu publicat de grecu constantin pe Noiembrie 24, 2012 la 5:54pm

Prietenul meu,scriitorul Radu Igna se remarcă prin rigozitatea mesajului şi seriozitatea cu care priveşte această provocare şi construieşte,construieşte poduri,legături între oameni.Caracterul său,blândeţea înnăscută,îi uşurează această sarcină,el fiind un extravertit,,un prieten al tuturor''un ambasador al prieteniei!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor