Un buchet de flori în glastră,

Îmi plâng năduful în fereastră,

Aşa, ca pe o ironie,

Cu tine în dizarmonie.

 

Am dat peste un maniac,

Obtuz, obez, şi cam posac,

În drumul meu spre nicăieri,

Mă simt de parcă-l ştiu de ieri,

Şi-l voi cunoaşte chiar şi mâine.

 

Adormită în suspine,

Pentru pruncul meu iubit,

Copil frumos, deosebit,

Ce are tată-intransigent,

Puţin spus: e om dement.

 

Mă simt stingheră-n zori de zi,

Cum sunt eu dragă, n-ai să ştii,

Încă n-ai descoperit misterul,

Te chinuie doar efemerul,

Clipei care trece-n van,

Şi o iei drept ideal.

 

Şi aş vrea să plec în lume,

De Bacău foarte departe,

Iată, ironia sorţii,

Face totul şi desface.

 

Înspre noapte.

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Florentina Maris pe Iulie 28, 2017 la 4:48pm

Multumesc! Este vesela, amuzanta:)

Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 27, 2017 la 8:17am

Încep să mă acapareze versurile tale - nu sunt literat să le acord eu vreo valoare literară - dar sincer, aştept de-acum zilnic înştiinţările despre postările tale...

Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 27, 2017 la 8:16am

O noapte nu tristă dar... stingheră, posomorâtă, parcă un pic îngheţată. Parcă te face să simţi un dezgust deşi: viaţa, cu bune, cu rele, chiar cu multe rele e totuşi frumoasă! Uite, îţi ofer o imagine mai în roz, ca să te înveselesc un pic...

castelnou: “ photo by juuso hämäläinen ”

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor