Stau în vârf de munte și privesc cerul  pur și neschimbat. Razele soarelui nu mai mângâie pământul ca altădată, totu-i rece. Spirite animalice se aud în ecoul pădurii, nechezatul cailor uciși în lupte. Călcând pământul simt durerea strămoșilor, simt iubirea lor nemărginită. Scrijelit în stâncă văd ultimele lor cuvinte, văd pictat cu sânge un vis neîmplinit. Copacii seculari încearcă să îmi arate trecutul, doar ei știu adevărul, doar ei au simțit iubirea, frica și durerea strămoșilor noștri. Eu nu văd, dar sentimentul de tristețe mă cuprinde, simt nevoia să îmbrățișez copacul. Cu ochii închiși și sufletul deschis primesc natura, aștept să mi-se destăinuie. Văd tractoare cum ară inima naturii, lăsând în urmă șanțuri adânci de regret. Sunt parcă paralizat, îmi e greu să văd, iar durerea pământului mă cuprinde. O lumină puternică se reflectă în ochii mei înlăcrimați, sunt zâne ce aruncă în șanțurile inimii semințele speranței. O muzică tribală începe să cânte, iar din inima pământului țâșnesc lacrimi de lavă. Vocile strămoșilor alungă înaripatele, animalele pădurii se ascund. Copacii știu că momentul răzbunării se apropie. Râurile sunt tulburi, pământul se crapă, iar florile gingașe se ofilesc. Animalele sălbatice parcă vestesc sfârșitul, sunetul lor este asemenea unui ritual de jertfe din antichitate. Acest sunet te împietrea, timp de câteva minute fără oprire animalele au plâns. O liniște abisală a acoperit pământul, iar soarele a dispărut lăsând luna să dăinuie pe pământ ca o adevărată regină a duhurilor. Rece este totul în jurul meu, sufletu-mi tremură, ceața mă orbește, iar lumini ce pâlpâie necontenit se zăresc printre ramuri. Dragostea se transformă în nebunie. Dar nebunia, adevărata dragoste a poporului pornește cu tobe și trompete. Ne naștem din pământ, creștem cu ajutorul lui și în final tot el ne mistuie. Tot binele pământului este înghiţit, iar răul iese la suprafaţă. Din adâncuri spirite reîncarnate vin în apărarea inimii. Sunt spirite eliberate, lipsite de sentimente, având o singură dragoste, cea pentru pământ. Iubirea lor se transformă în nebunie, iar toţi cei rămaşi pe pământ sunt închişi şi biciuiţi. Sunt lipsiţi de substanţă, de aceea spiritele s-au ridicat  atât de ameninţătoare ca nişte monştrii străvechi ce te răpun cu privirea şi îţi umple gândurile cu senzaţii de plumb topit în sânge. Începutul Apocalipsei se anunţă promiţător. Pentru prima oară pământul vorbeşte, o voce groasă şi răguşită se aude în toată zarea: "Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea." Atunci am înţeles! Gândurile mele parcă erau într-o centrifugă, ochii mei proiectau în neant imaginile răului, faptele pe care omenirea le-a produs pe acest pământ. Războaiele permanente, dure, ascunse şi fără frontiere ale orgoliului uman, decapitarea naturii în scopuri derizorii, înecarea apelor cu substanţe toxice dintr-un exces de zel, sufocarea aerului de către o industrie în floare, măcelărirea animalelor în scopurile jertfei moderne, vlăguirea resurselor în detrimentul zgârie-norilor. Acum pământul se întoarce împotriva noastră şi va brăzda pe trupul nostru aşa cum noi am brăzdat pe scoarţa copacilor, ne va arunca în ape pline de ţiţei şi ne va da să respirăm tot dioxidul pe care maşinile noastre luxoase îl eliminau. Ne va ţine sub tortură până când sufletul nostru îşi va reaminti ce înseamnă cu adevărat să îţi apreciezi căminul, părinţii şi fraţii!

Mai mult puteti viziona pe blogul meu: Revolutia Gandirii

Vizualizări: 26

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor