- Un colț de suflet neatins sub cerul din odaie

Și zilele de vară lungi, mirosul după ploaie,

Uimirea ce pe fus de-argint părea că era toarsă,

S-au dus, iar timpul niciodat' nu face cale-ntoarsă.

 

Mă pierd în ochii tăi la fel cum o făceam odată,

Străbat aceleași străzi, dar azi mă simt mai vinovată

De parcă-aș fi cu două vieți mai tânără, iubire,

Pe fusul vremii înfășor și-acum acea uimire

 

Că te-am pierdut să te găsesc în miezul cald al vieții,

Păstrând ascuns doar pentru noi secretul tinereții

Și dacă i-am putut juca destinului o farsă

E semn că timpul uneori mai face cale-ntoarsă.

 

- Prin suflet ropote de cai trecând prin preerie,

Penița trece peste timp, dar nu mai vrea să scrie,

Chiar dac-a răsucit pe fus, grăbit câteva fire,

Timpul ne-mparte-n jumătăți odaia și-n iubire

 

Îmbracă clipa ce-ntre noi înalță curcubeie,

Pășesc pe ele, în trecut, să te găsesc femeie

Pe-aceeași stradă-n asfințit, magnolii de zăpadă

Se scutură în amintiri pe-a cerului livadă.

 

Suntem mai tineri și sfidăm nebuni vremelnicia,

Eternitatea o gustăm, când scriem poezia

Pe coala visului de dor, din furca lunii toarsă,

Pentru că timpul uneori mai face cale-ntoarsă.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor