Întrebări...

 

               Pentru domnul  Calipso, ultimul „grec” din colonia noastră, viaţa nu mai are secrete. ”Este aşa cum este şi aşa cum a fost, adică aşa cum niciodată n-o să mai fie... dacă intersează pe cineva amănuntele”,  zice domnul Calipso, pentru toţi cei care-l întreabă.

               Adevărul este că, de la o vreme, nimeni nu-l mai întrabă şi nimeni nu-l mai bagă în seamă, numai că, domnul Calipso, fiind  încă „destul de viu”, după propria sa afirmaţie, simte  nevoia să ne spună cum şi-a trăit el viaţa pe aceste meleaguri „uitat oarecum de Dumnezeu” dintr-o „ mare şi impardonabilă greşeală”!

              „ Bă, pe mine ,Dumnezeu m-a făcut dintr-un interes meschin! Cine ştie ce-a vrut el să facă în ziua de 1 aprilie, din nouă sute cincizeci...   Nu i-a ieşit pasenţa  şi aşa am apărut eu. Este adevărat că dacă tot m-a făcut a trebuit să-şi asume şi consecinţele, şi uite aşa , dintr-o imensă greşeală, am ajun să fiu cel mai norocos om de pe pământ! Bă, să te însori de şapte ori, să-ţi aducă fiecare în familie averi  de averi şi să se prăpădească toate ca la o comandă, lăsându-te cu bogăţia pe cap nu poate fi decât o minune dumnezeiasă...” spune domnul Calipso, oricui vrea sau nu vrea să-l asculte. 

               Este adevărat că, de la o vreme, mai nimeni nu vrea să-i asculte poveştile, dar domnul Calipso şi-a găsit „audienţa şi refugiul”, cum se spune, la proaspătul partid al poporului, înfiinţat de curând de domnul Diliu- Pacoste-Populară, un cunoscut om de afaceri din zona Bărăganului. „Bă, voi ştiţi de ce m-a ales pe mine domnul Pacoste-Populară, şef la Partidul Popular?” întreabă domnul Calipso de vreo două săptămâni de când deţine importanta funcţie, şi nimeni nu vrea să-i răspundă, drept pentru care, domnul Calipso îşi răspunde singur: Bă, proştilor, Partidul Popular al domnului Pacoste o să vă dea la toţi bani, case şi neveste gratuit, asta o să vă dea. Scrie clar în Programul Partidului! M-a ales pe mine, pentru că domnul Pacoste-Populară este convins că numai eu port noroc acestui Partid şi numai eu o să vă dau ceea ce nici bunul Dumnezeu nu v-a dat şi n-o să vă dea, aşa pur şi simplu,  în vecii-vecilor! În consecinţă, eu şi numai eu, dacă mă votaţi, o să vă dau bani, dar bani de bani, pământuri să le munciţi sau să nu le munciţi, dar să le vindeţi la arabi, servicii de care vreţi, pe alese, indiferent de pregătirea voastră profesională ori ştiinţa de carte, case simple, cu un etaj, cu mai multe etaje, funcţie de cerere, şi chiar  neveste de neveste, dacă o să vă placă cineva. Bă, proştii lumii, veniţi la populari, că viaţa voastră abia acuma începe”...

               Recunosc, fără să vreau, dintr-o simpatie specială, l-am ascultat vorbind pe domnul Calipso şi, după ce l-am ascultat, mi-am făcut cruce, mi-am scuipat în sân şi am trecut mai departe, să nu încurc un „început de adunare populară” care tocmai se profila lângă casa  distinsului vorbitor.

               De câteva zile, o echipă de la poliţia economică a judeţului, probabil tot dintr-o simpatie specială, şi-a mutat „sediul” acasă la domnul Calipso.

               Se zvoneşte prin vecini că oamenii legii, nepricepuţi la politica zilei din minunata noastră ţară, tocmai au început să-l întrebe pe domnul Calipso despre moartea ultimei sale soţii... 

                Unii spun că nişte procurori l-ar întreba şi despre moartea celorlalte neveste, dar nu credem. 

                Noi, încă mai credem, că domnul Calipso, ultimul „grec” din colonia noastră, este un cetăţean demn al urbei, pensionar din fragedă tinereţe, pe caz de boală şi pe alte cazuri, şi n-ar face rău nici unei muşte din Parcul Central, dar-mi-te unor femei?

                Credem, aşa cum lasă să se înţeleagă şi domnul Calipso, într-un succint comunicat de presă, în „Zarva locală”, ziar absolut independent, al cărui director este chiar domnul Calipso, că la mijloc nu sunt decât nişte „afaceri de partide”, toate  din opoziţie, care vor neapărat să-i compromită „destinul şi poziţia de lider al mişcării populare din zonă”...

             În vremurile astea de criză, orice este posibil şi cu toţii ne întrebăm, când vom reuşi să ne mai revenim la normal, dacă şi unui om, ca domnul Calipso, ultimul „grec” din colonia noastră, cu probitate morală verificată, iată, chiar de poliţie,  i se întâmplă un aşa necaz?!

            P.S. Am scris „grec” în ghilimele, pentru că domnul Calipso este doar porecla voit asumată a domnului Ilie Ţambal, ţigan neaoş, din marginea Putirinţei...

   George Rizescu, 23.11.2011. Piteşti

Vizualizări: 280

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Petru Jipa pe Noiembrie 29, 2011 la 12:26pm
Trebuie sa modificam opera lui Caragiale,
marelui Radu Paraschivescu
si cati sunt si cati spun tare
ca tiganul e maestru.

Rroma Chiva se arata, ca la Roma ea se duse
astazi e rromana vere, incarcata cu catuse.
Comentariu publicat de George Rizescu pe Noiembrie 29, 2011 la 11:30am

    Scuze pentru greşeli. Domnule, Munteanu Mircea vreau să ştiţi că apreciez sincer vorbele domniei voastre şi chiar voi ţine cont de ele. Eu respect legea. Am participat chiar la "facerea legilor" într-un anumit timp şi ar fi grav dacă tocmai eu n-aş acorda respectul cuvenit actului normativ, indiferent ce cuprinde acel act normativ. Eu spun numai că nu mă identific cu acei ţigani care ne-au făcut şi continuă să ne facă de râs în toată lumea, tot aşa cum nu vreau să mă identific nici cu românii care practică acelaşi tip de comportament. Altfel spus, nu-mi plac cerşetorii, violatorii, hoţii, indiferent de etnie, culoare, vârstă, sex...

Nu ştiu de unde l-am scos pe "Marian", dar accept provocarea şi sunt dator domniei voastre cu mielul şi plapuma...

Cu respect,

 George Rizescu

Comentariu publicat de George Rizescu pe Noiembrie 29, 2011 la 9:17am

 Mulţumesc doamnei Elena Morariu pentru înţelegere.

Comentariu publicat de George Rizescu pe Noiembrie 29, 2011 la 9:13am

   Revin să vă mulţumesc pentru observaţiile pe text, domnule Marian. Chiar dacă am scris ceva literatură la viaţa mea, vreau să ştiţi că de fiecare dată, atunci când încep să scriu ceva nou sunt un începător. Promit să mă străduiesc ceva mai mult şi să scriu ceva care să placă.

Cu stimă,

George

Comentariu publicat de Morariu Elena pe Noiembrie 28, 2011 la 9:46pm

Nu ştiu la ce dată îi născut domnul Diliu- Pacoste-Populară dar dacă are simpatizanţi şi adepţi născuţi pe 1 aprilie ca domnul Calipso atunci să fim siguri că şi Partidul Popular e o mare păcăleală pentru români. Şi probabil domnul Diliu- Pacoste-Populară a fost studentul "academicienei de tristă amintire" care a inventat polimerii şi a transformat pământul tări în elastic să-l poată întinde ca să ajungă la toţi. 

Acum fără glumă mi-a plăcut textul. Felicitări.

Comentariu publicat de George Rizescu pe Noiembrie 28, 2011 la 8:47pm

    Răspunsul domniei voastre este prea frumos pentru a mai adăuga eu ceva. Important este, domnule Petru, că aceste personaje încep să fie cunoscute. Numai dacă le cunoaştem ştim să ne ferim de ele...

Cu respect,

George

Comentariu publicat de Petru Jipa pe Noiembrie 28, 2011 la 8:40pm

Pot sa intreb cine-i Calipso?

Pe Pacoste-Popular il cunosc,

Este mereu cu nasu-n jos

Si de noi il doare-n dos.

Frumos!

Pacoste- popular si Calipso.... cred ca-i cunosc!

 

Comentariu publicat de George Rizescu pe Noiembrie 28, 2011 la 8:25pm

    Mulţumesc pentru discuţii. Cred că doamna Gabriela are dreptate. Voi renunţa la acel PS...  Câtă dreptate aveţi, domnule Petrişor. Voi îndrepta ce este de îndreptat, domnule Drăgănescu şi sper să mai reveniţi la pagina mea.

Cu deosebit respect,

George Rizescu

Comentariu publicat de Gabriela Beldie pe Noiembrie 28, 2011 la 8:08pm

Textul e un foileton excelent!

Sugestiile politico-sociale apar la mai toti marii nostri scriitori...Caragiale, Eminescu etc.

Inca un asa-zis partid care pune impozit pe naivitate...

As renunta la PS. E suficient de sugestiv si fara :)

Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe Noiembrie 28, 2011 la 7:43pm

        Mereu vin cu comentariu de bagaret in loc sa stau linistit si sa invat si eu cum se scrie in limba noastra atat de dulce si frumoasta. Mai ales cand toate regulile de scriere sant respectate de catre cel ce vrea si ele sa povesteasca ceva despre el. Cele scrise de mine mai sus si cele ce urmeaza nu au treaba cu ironia sau cu mai stiue ce soi de insinuare la adresa celor ce cu rabdare vor pierde timpul ce scriu eu din cand in cand sau chiar mai des.

       Revin insa la domnul Calipso care prin dorinta lui de a raspandi in jurul lui ca om politic, numai lucruri bune de laudat, de apreciat si de cistigat pentru fiecare sustinator al ideilor lui politice elaborate de el dar greu de inteles chiar de catre cei care lau ales ca sef al partidului. Am zis,"Revin" punand mai jos o asemanare, intrun fel a celui ce scrie randurile astea si anume.

       Cand luat si eu cunostinta prin mijloacele informative de toate feluri cu privire la alegerea prezidentiala, a doua la numar, a celui care acum probabil asteapta si pe a treea mi-a trasnit deodata in cap zicandu-mi ca chiar asa de prost sa fiu sa nu pot face si eu fata la o astfel de functie mai ales ca am avut functii mai de toate felurile incepand dela ham,ham pana la pensionare. Zis si facut cu gandul si pun pe hartie la ziarul "XXX" unui ziarist care acum lucreaza la un alt ziar, si tot pe bani buni, pun intrebare ce se cere unui astfel de candidat pentru postul acesta suprem. Am sperat in raspuns un timp si nevazand ca nu vine am pus depese pe internet Ambasadei Romane dela Stokholm nu despre candidatura ci despre recapatarea cetateniei romane de care eu duceam si duc lipsa cu intentia sa fiu edificat in totul pentru reusita intentiei mele. Tot pe calea asta moderna mi se raspunde ca pot gasi iformatii cmplecte la cutare si cutare adresa. Testand si urmand sfatul oficialitatii carea m-am adresat am aflat ca treaba trebue facuta de catre un avocat bine priceput in treaba asta si chestiunea este de lunga dura pana la rezolvarea ei. Si asa, in felul asta eu, cu numele pe care-l port de obicei, fie ca am deaface cu oameni cumsecade sau cu banditi de profesie, m-am lasat pagubas cu candidatura laSAND SOARTA SA-MI ARATE CE VREME VA VENI PESTE TARA ASTA ATA DE DRAGA MIE, zic asta pentruca intr-o zi de-ata dor m-am adresat intr-o zi Celui de Sus, "O Doamne dece nu-mi dai o putere mainilor mele sa pot lua in causul palmelor mele aceasta tarisioara si in locul ei sa las o groapa mare in care sa se innece tot ce-i care iau trecut hotarele si au ravnit si inca mai ravnesc. Iar pe "EA" s-o duc intr-un loc plin de liniste unde sa se refaca dupa atata jiduire si jaf facut de catre toti ce-i care iau calcat granitele mici saumari pe care le-a avut. Si asa am pierdut prilejul de candidatura explicata insa si prin varsta mea de 83 la data aia si pe de alta parte cine putea sa faca pentru mine proaganda ca sa fiu ales ? Am zis totusi, "Da doamne sa fie bine tarii asteea daca cel ales a doua oara so pricepe mai sa stie sa randuiasca treburile dupa dorinta celor ce-i vor acorda votul. Pana la ora asta insa speranta mea s-a transformat in dezamire si in regretul dece n-am fost mai tnar cu zece ani cand mi-trasnit in cap ideea de a candida. Inchei pentru abuzul spatiului folosit nu sa fac o umplutura egala cu zero a celor scrise de mine aici ci ele sint reale si au facut parte din dorinta mea din ziua cand am pasit pe drumul pribagiei. O schimbare de cetatenie nu poate sterge "laptele" tarii din care ti-ai supt existenta. Cu bine la toti de aici si de peste tot. Nu se traeste de doua ori. O singura data, dar fa-o cum trebue ! Ionel Petrisor-

 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor