Ne tot zoreşte timpul
cu teama că vom pierde
ba strălucirea iernii,
ba mângâierea verde
a câmpului ce râde
cât suntem de naivi
când alergăm să prindem
ce-avem deja-n priviri.

Şi norii se răsfaţă
în dansul fără griji
şi râd şi ei, călare
pe-ai nesfârşirii mânji.
Doar noi ne strângem pleoapa
şi tremurăm speriaţi
că-i prea târziu, că timpul
ne va lăsa uitaţi .
Aprilie 2013

Vizualizări: 66

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor