NU ÎNSEAMNĂ CĂ NU ŢI-AM SCRIS NEPRIMIND SCRISOAREA

[cavalerul ratacitor]

în fiecare seară între cer şi pământ
truda memoriei se opreşte pentru un vis fără margini
iluzie alunecată din noi
peste o pierdere tristă prin alte lumi îndepărtate
corabie fără mare şi vânt

înfăşuraţi în tăcerea văzului
ascultăm huruitul lanţului de momente peste paşii căzuţi la pământ
dincolo de orizont după arderea răsăritului 
tăcuta piatră de moară a nopţii 
macină clipa dintr-o secundă condamnată 
în colţul pleoapei de sub cenuşa apusului
până când amintirea devine fir de nisip 
ascuns după ultima lună albastră
timp

crescute din marmura numărărilor 
ce-am petrecut până la uitare de viitor în trecut
urme de gânduri 
răscolesc adânci cimitire fără morţi
neguri îmi aruncă umbra aripilor peste locuirea privirii
dureri cu picioare subţiri şi fără un braţ 
păstrate în inima plină de riduri
ţi-au furat din chip melancolice sunete 
îmbrăcate de cuvinte vopsite în culoarea seninului fără frunte

franjuri de suflet spânzurat de o funie împletită din ploaie şi vânt
cu glasul ridicat peste aburul ţărânei
acoperit ieri în scâncet de plug sub veşmânt negru de verde
să îţi spun după o iubire de vin poate azi poate mâine
zămislită în mine umbră a neumbrei 
din fulgul de zăpadă topit 
în doliu lângă mormântul neplâns
despre o cană de şoapte băută în deşertul din somn
cu sete de zbor cât o sută de ani retezat cu lame de teamă 
şi pene încolţite din crengi privind către cer 

recreaţi din o mie de imagini turnate în picături
două linii de viaţă şi-o punte-n final
sărutăm stele ucise pentru trofee rănite şi-nchise-n sicrie 
muribunzi două ore 
alergăm pe Calea Lactee căutându-ne curbele
între soare şi lună

jurnal de călătorie... 05 iulie 2014