din ultima Biserica in care am intrat
am iesit cu Dumnezeu in carca !
mergeam impleticindu-ma precum...
andrelele bunicii.
doua pe fata si doua pe dos ... strigau
picioarele mele si dedesuptul lor se casca iadul
mai mare decat o gura de taran amarat venind de la coasa !
si o ploaie cu piatra venind dinspre mine spre cerul albastru
cozonacul mamei ce mi-a umplut pumnisorii
in copilarie andrelele bunicii care mi-au crosetat intaia iubire iar,
mai presus de ele Dumnezeu in carca mea umbland hai-hui
ca si cum s-ar fi intors acasa de la pescuit
fluierand a toamna ,
nu stiu de ce te-am rapit Doamne !
mi-a rasarit in tampla dreapta un dor napraznic de Tine
si.. de cozonacul mamei invelit in stergare curate
de doua maini semanand cu doua pagini din Biblie !
nu stiu de ce te-am rapit Doamne !

Vizualizări: 198

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de adelina fleva pe Ianuarie 11, 2014 la 8:41am

va multumesc tuturor !

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Ianuarie 11, 2014 la 1:02am

Superb!

Comentariu publicat de adelina fleva pe Ianuarie 9, 2014 la 8:31am

multumesc !

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe Ianuarie 9, 2014 la 2:11am

Refuzul initiatic al poetei Adelina Fleva de a-şi explica răpirea Dumnezeirii,  prin propagarea unor imagini  obscure şi scandaloase asupra monismului, în fondul necunoaşterii,  este categoric încă din primele versuri ale poemului său, intitulat "nu ştiu de ce" , Dumnezeu este abstras de poetă, din însăşi principiul său genezic - existenţial, "în cârcă"  din templul său de drept , din "ultima Biserica in care am intrat". Este certă dualitatea credinţei sale propagate de însăşi o" împleticire" în credinţă, precum alternanţa andrelelor bunicii în actul împletirii: "andrelele bunicii./doua pe fata si doua pe dos ... strigau", pe când, în această pledoarie antinomică, lipsa intervenţiei divine, în condiţiile în care  "... dedesuptul lor (picioarelor sale - n.n.) se casca iadul" este acuzatoare şi îi intensifică atitudinea de infidelitate faţă de cel care îi  împovărează condiţia vieţii sale. Drept răzbunare, faţă de divinitatea care o împovărează , inactivă în salvarea de la o posibilă cădere  în infernul deschis. Aceasta se îndreptă spre lăcaşurile divinităţii cu  "o ploaie cu piatra venind dinspre mine spre cerul albastru" , avîndu-l pe "Dumnezeu in carca mea umbland hai-hui" ...  În finalul poemului, asistăm la deconstrucţia infidelităţii şi la paradoxul revizuirii atitudinii faţă de condiţia divină  "mi-a rasarit in tâmpla dreapta un dor napraznic de Tine", prin regretul manifest al acestei răpiri :"nu stiu de ce te-am rapit Doamne !"...  Sunt versuri care crează imagini verbale cu înţelesuri ambivalente, în asonanţe, fără rimă şi lirism, neeufonice,dar  care generează o ambiguitate semantică, un  primum movens, tocmai pentru a deschide  culuare de libertate faţă de propria-i gândire , chiar  faţă de Dumnezeu, o degajare de acuzaţia unei eventuale păcătuiri, şi , de ce nu, de responsabilitatea afirmaţiilor, prin filtrul conştiinţei sinelui ... Interesantă abordarea agresivă  şi aventura în acest imperiu al  incognoscibilităţii ontice!... Felicitări!...Gheorghe Apetroae Sibiu

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Ianuarie 7, 2014 la 5:57pm

mi-a rasarit in tampla dreapta un dor napraznic de Tine
si.. de cozonacul mamei invelit in stergare curate" Frumoasa poezie!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor