Culorile se odihneau pe frunze,
Lumina cerului te-mbrățișa tăcut,
Sărutul meu ți-aluneca pe buze,
Ca roua sfântă-n gândul neînceput.

Eram o stea în palma unei zâne,
Dintr-o poveste am zburat în nori,
Iubirea ta-mi lăsa în suflet urme,
Privind în ochii tăi strălucitori.

Aceeași lacrimă se-oprise pe obraz,
Să ne unească viața pentr-o clipă,
Ai cerut mării ultimul talaz
Și glasul pescărușului ce țipă.

Se înroșise cerul peste dealuri,
În părul tău se furișase câmpul,
Nisipul fin strângea în brațe maluri,
Tu căutai prin buzunare, timpul.

Ne cunoscusem poate-n neființă,
Atunci, țineai iubirea mea pe-o floare,
Să fi greșit, din grabă, o dorință
Sau glasul tău s-a-ndrăgostit de mare?

Se strâng culorile din Universuri
Te-am regăsit pe-un colț de infinit.
Inima mea îți scrie alte versuri,
Chiar dacă n-ai să știi cât te-am iubit.

Daniel Luca 10 04 2018

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Aprilie 12, 2018 la 10:54pm

O poezie plină de sentimente. Metamorfozarea iubitei într-o zâna a naturii. Cu dedicație, observ...

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor