2. Cloșca

 

  După ce am aflat secretul cânepii, am lăsat-o pe mama în pace, să melițe și restul cânepii și am pornit într-o nouă aventură, să descopăr ce minuni mai ascunde curtea noastră. Am intrat în poiată (grajd) și   l-am mângâiat pe cap, apoi i-am dat un pupic pe botic vițelului Porumbei. Porumba era plecată la păscut. Vițelul a fost tare încântat și mi-a mulțumit cu un: muuu!

  Cocoșul conducea țanțoș cârdul de găini. S-a ridicat, ca pentru a-și lua zborul și a început să bată din aripi, a întins gâtul și a scos un: cucuriguu!, ca să anunțe că acolo el era șeful.

  Am intrat apoi în colniță (grajdul oilor), din grinzi de lemn, netencuit –oile au lâna, care le protejează la frig).  Fiind vară, până  toamna-târziu, oile sunt cu turma pe deal, așa că prin ieslea de fân și-au făcut cuibare găinile. Acestea cotcodăceau vesele după ce lăsau ofranda, oul zilnic.

  Mă învățasem să le urmăresc, să le iau oul abia ouat, cald încă, și să-l  duc, triumfător, mamei. Ea mă răsfăța cu obișnuitul “puiuț drag” și mă strângea la piept, cu afecțiune.

  Într-un cuibar, o găină stătea suspect de mult, de câteva zile și nu anunța că-mi lasă oul-trofeu.

Ciudat, îmi spun, ia să caut eu sub ea! și, cînd intind mâna, să-mi pun în practică intenția, găina a scos un sunet de dezaprobare și a dat cu ciocul ca să mă lovească.

  - Ei, fire-ai să fii!, am spus și am prins-o de aripi, cu ambele mâini, să o ridic. Tare s-a mai infuriat și a început să cotcodăcească a pericol și să dea din gheare și din din aripi, ca să se apere. Am apucat să văd cuibarul plin cu ouă, așa că am lăsat-o și s-a asezat iar pe cuibar, scoțând un sunet ciudat de protest.

  Auzind plânsul disperat al găinii, mama s-a oprit din melițat și a alergat într-un suflet, spunând:

  • Ce trăznaie ai mai făcut?
  • Păi are cuibarul plin de ouă și nu mă lasă să le iau, i-am răspuns.

  A început să râdă, amuzată. M-a luat în brațe, m-a mângâiat pe cap și mi-a spus:

 -    Of, puiuțul meu drag, multe mai ai de învățat! Îți plac preparatele cu ouă și cu carne de găină, nu-i așa?

  • Sigur că-mi plac, am replicat.

 -     Găinile sunt păsări domestice, adică trăiesc în curtile oamenilor. La fel, sunt rațe și gâște domestice, dar și sălbatice. Păsările domestice nu mai zboară, cum fac cele sălbatice, și le creștem pentru ouăle, penele și carnea lor.

  Găina aceasta este o cloșcă. Câteodată, păsările sunt cuprinse de o stare de vrajă și clocesc pe un cuibar cu oule ouate în câteva zile.  Din ouăle clocite, adică în căldura asigurată de pasărea care stă pe ele, ies pui. Așteaptă și, când o fi vremea, o să vezi!

  • Mare minune!, mi-am spus eu!

   După un timp, mama a început să aducă niște încântătoare păpușele vii, cu puf galben, care alergau vesele prin împrejmuirea făcută în târnaț, puii de care pomenise.

MdR, ianuarie 2019

 

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor