NUNTA…

Nunţile din poveşti le ştiţi cu toţii!… Trei zile şi trei nopţi…, trei săptămâni ori trei luni…, şapte ani…

Şi exemplele pot continua.

Ceea ce nu ştiţi domniile voastre şi nimeni nu vă învinuieşte că nu ştiţi, este nunta domnului primar Popescu…

Ce nuntă a făcut domnul primar Popescu…

Doamne, Doamne, cât oi fi Tu de mare şi puternic, trebuie să recunoşti că nunta făcută de domnul primar Popescu face parte dintr-o altă poveste…

Invitaţii au fost toţi alegătorii domniei sale!

Oameni buni, ştiţi ce înseamnă să-ţi vină la nuntă toţi alegătorii care ţi-au dat un mandat de primar?

Nu ştiţi, iar eu vă spun la fel de simplu că nimeni nu vă învinuieşte pentru că domniile voastre nu aveţi cum să ştiţi ce înseamnă să-ţi vină la nuntă toţi alegă­to­rii de la un mandat de primar!

Cincisprezece mii de suflete au venit pe păşunea Poieniţei dintre frasini să-l ajute pe domnul primar să-şi însoare băiatul.

Şi l-au ajutat aşa cum au putut. Că la noi aşa sunt nun­ţile, un fel de ajutor pentru tinerii însurăţei… Şi de ve­nit au venit tot cum au putut… cu maşini de firmă ori care alegorice ca pe vremea împăraţilor romani!

Darurile s-au dat, funcţie de funcţie, la vedere şi stri­gare prin gura Extraterestrului Jean de la Urlaţi, o piti­ca­nie de ţigan mai negru  decât negrul de fum de la Petrochimia din Piteşti (comparaţia este valabilă numai pentru perioada când încă mai funcţiona secţia negru de fum), pentru diferenţă o să-i spunem, aşa cum se obiş­nu­ieşte, negru ca smoala dracilor din Iad, ce ştie să cânte de când era încă în pântecele coanei Mariţa…

Înalt cât ciomagul baciului Crăcană, adică un metru şi zece fix, Extraterestrul Jean ţipă în portavocea de cam­panie a domnului primar, după cum urmează:

– Cincisprezece mii de oi şi trei mii de capre, pentru ginerică, din partea domnului secretar al Primăriei…

Secretarul, om cu bun-simţ dat de la natură, se ridică în picioare, saltă două degete spre domnul primar, face plecăciunea omului care ştie să fie de folos unui eve­ni­ment monden şi se aşază cu mişcări de eunuc, încet şi cu grija omului care a avut cândva ceva între picioare, iar acuma îi este teamă să nu i se spargă avuţia…

– Şapte sute de mii de euro, trei joagăre cu toate instalaţiile aferente plus trei sute de hectare de pădure mai virgină decât proaspăta mireasă, în Munţii Leaota, pentru domnul ginerică din partea agentului agricol şi a socrului său, Nenea Tică, agent vamal la „Trei poteci”!…

Aici merită să povestesc faza „dăruirii”.

Agentul agricol, până să fie secretarul comisiei locale de restituire a dreptului de proprietate, adică până la resti­tuirea pământurilor către ţăranii din Pleaşca, era un fel de burlan de tablă prin care se scurge apa de la strea­şina casei… N-avea trup, n-avea faţă, n-avea nimic ome­nesc! De zece ani, de când a primit nenorocita aia de funcţie, acest om s-a născut din nou, cu alt trup, altă pre­zenţă de spirit, altă faţă şi alte interese…

Socrul domnului secretar, bunul şi cumintele Nenea Tică, cu avere mobilă, o capră şi o bicicletă trecute în Declaraţia de venituri la intrarea în Punctul vamal de la „Trei poteci”, este acuma, la zece ani de la primirea mi­nu­natului serviciu, omul care concurează Banca Ţiriac din Comună şi este creditorul tuturor cetăţenilor din Pleaşca în sistemul „eu vă dau câţi bani vreţi, voi îmi restituiţi mai întâi dobânda cerută de mine, după care…”.

Când a ţipat ţiganul Jean darul celor doi, atât agen­tul agricol, cât şi minunatul său socru nici nu s-au mai ridicat în picioare…

Au primit aplauzele la scenă deschisă, urale şi trei salve de puşcă de vânătoare trase de echipa „vânătorii noştri”, formată din cincisprezece pădurari voinici pre­cum brazii din Masivul Capra, aci alături…

În învălmăşeala creată, vocea lui Jean Extraterestrul începu să fie din ce în ce mai acoperită.

Domnul primar simţi că este nevoie de oarecare au­toritate în desfăşurarea celui mai spectaculos punct al nunţii, adică darea darului, şi, dintr-un salt, se ridică pe masa centrală.

Lumea se potoli.

Autoritatea domnului primar nu poate fi contestată.

– Oameni buni, zise domnul primar, am o rugă­minte!…

Lumea chiar tăcu.

– Vreau şi eu să vă spun două vorbe!…

– Să vorbească domnul primar, zise repede şi Jean Extraterestrul! şi fără altă comandă îi oferi primarului portavocea din campania electorală.

– Bă, fraţii mei, zise calm domnul primar, eu bag de seamă că aici nu mai există ruşine!…

Se lăsă liniştea. Doar frunzele din copacii uimiţi şi ei de spectacolul la care erau parte îşi continuară foşne­tul a dor de ducă.

– Bă, voi ăştia doi, voi ăştia care nu mai vă puteţi ridica în picioare, că v-aţi grandomănit, bă, voi chiar cre­deţi că nunta băiatului meu se poate face numai din danii, bă? Adică, domnul agent agricol şi domnul agent vamal, prietenul meu şi al vostru, al tuturor, chiar au cre­dinţa că pentru mine contează darul lor şi nu contează respectul, mă?

Repet, numai foşnetul frunzelor se auzea cum cli­po­ceşte ca o apă curgătoare…

– De ce nu v-aţi ridicat, mă, în picioare, când aţi ofe­rit darurile? Ce, mă, nene Tică, am ajuns eu, pri­ma­rul dumitale, să nu primesc respectul minim garantat şi instituţional-obligatoriu, mă? Aşa am ajuns, mă?

– Domnule primar, interveni Nenea Tică, oarecum speriat, eu vreau să spun că…

– Lasă, Tică, lasă, mă, nu mai spune nimic, nici tu şi nici gineri-tu… De astăzi, am eu grijă! Eu şi numai eu! Şi dacă am eu grijă, asta înseamnă că şi voi o să aveţi multe griji…foarte multe griji, bă, o să aveţi… că v-aţi îm­­puţit în funcţii şi v-aţi uitat respectul, bă… V-aţi uitat respectul!

Vocea domnului primar devenise ca un tunet în formare…

– Domnule primar, zise repede şi speriat şi agen­tul agricol, vă rugăm noi să aveţi un pic de răbdare… numai un piculeţ… N-am făcut nimic intenţionat, n-am făcut…

– N-aţi făcut nimic intenţionat?

– Nu, domnule primar, bâigui agentul agricol.

– Nimic, nimic, dar absolut nimic intenţionat, veni şi răspunsul ferm al agentului vamal!

– Atunci, zise cu tărie de trăsnet primarul, dacă n-aţi făcut nimic aşa cum susţineţi, vă ofer eu ocazia acuma să faceţi, mă, să faceţi! Uite, dublaţi darurile! Asta să faceţi! Acuma, aşa, în văzul lumii, şi cu strigare specială de la Jean… Şi să staţi în picioare, mă, că eu v-am făcut pe voi şi nu voi m-aţi făcut pe mine, clar?

Vocea domnului primar deveni din nou calmă, li­niş­tită, plăcută…

Un ropot de aplauze cum de mult nu s-a mai auzit prin Pleaşca, poate numai atunci când s-au dat rezul­ta­tele la vot şi a câştigat domnul primar Popescu Pri­mă­ria pentru a cincea oară consecutiv de la Revoluţie, a pus stăpânire pe toată Valea.

Nu mai ştiu, şi cred că nimeni nu mai ştie cât au durat aplauzele! Să fi fost zece minute, poate o oră, poate o zi…, dar ce mai contează?

Toată lumea asta adunată la nunta primarului deve­nise o singură voinţă şi o singură voce şi o singură pu­tere…

Numai o dată în viaţă poţi trăi sublimul sentiment al ajutorului pe care îl dau nuntaşii noştri tinerilor însu­răţei!

Darurile care au urmat s-au dat în cea mai deplină ordine şi cu cel mai ales respect văzut vreodată între domnul primar şi alegătorii săi!

Jean Extraterestrul sta ca cioara-n par, acolo pe scena din mijlocul Poieniţei şi striga tot felul de minuni, după cum i se sufla la ureche de însăşi mama domnului gine­rică, distinsa doamnă primar, Ţulica Popescu. Înşiraţi ca păstăile de ardei pe aţă, la soare, la uscat, alegătorii dom­nului primar dăruiau şi iar dăruiau, şi dăruiau… pămân­turi, acţiuni la diferite unităţi economice, bani în plicuri uriaşe ori obiecte din aur masiv… Tatăl micuţei mirese a dăruit pentru început două Pensiuni cu şaizeci de ca­mere şi cincisprezece hectare de pădure aferente tocmai în Nordul Moldovei… şi darurile curgeau, cur­geau aşa cum curge, undeva mai jos, apa zbuciumată a Dâmboviţei…

O imensă lecţie a democraţiei în funcţiunea exer­ci­ţiilor sale cele mai speciale ne-a oferit cu această ocazie sfântă domnul primar…, iar seara, seara târziu, foarte târ­ziu, nici nu mai ştiu dacă în aceeaşi seară sau în altă seară… nici nu mai contează aşa de mult când anume, pentru că darurile s-au tot oferit zi şi noapte ca-n poveş­tile noastre din bătrâni, Mirele şi Mireasa, doi copii aparent nevinovaţi, din Comuna Pleaşca, s-au trezit, aşa din senin, ar spune cei neiniţiaţi în astfel de minuni, cei mai bogaţi locuitori din această parte de ţară…

Numai că la noi, la români, domnii mei, nunţile, aşa cum observaţi, încă mai au acel „farmec de poveste”, şi nouă, vorba domnului primar, ne plac poveştile, ne plac oamenii cu simţ de răspundere şi, mai ales, ne plac oamenii care ştiu să-şi arate respectul instituţional-obli­ga­toriu tot aşa cum ne plac la nebunie şi funcţiile pri­mite de la domnul primar…

Să mai spună cineva că nu ştim noi să facem nunţi „ca-n poveşti”!… Să mai spună…

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor