De la ultima noastră întâlnire s-au întâmplat alte lucruri şocante în România anului 2011 pe care istoria le va consemna vrând-nevrând, cum ar fi cazul fetiţei de la Teremia Mare, judeţul Timiş. Această fetiţă de dorul mamei ei plecată pe drumurile străinătăţii a refuzat să mai mănânce şi pur şi simplu organismul ei plăpând a cedat şi a murit! Ca o ironie a soartei aceasta a murit de singurătate într-un loc unde la fel  se simţeau şi colegii mei grăniceri prin 1986 ! Era o pustietate acolo pe care o mai întâlneai doar în nuvelele lui Panait Istrati ! Apa se căra în bidoane cu şareta şi era o graniţă grea în acel regim.                                                    Campioana României la fotbal, Oţelul Galaţi s-a făcut de râs în meciul cu Benfica Lisabona, pe Arena Naţională, dar pe mine nu mă mai miră deloc după arestarea lui Vasile Avram, şeful arbitrilor. Se cumpărau arbitri mai ceva ca prostituatele de lux de către unii parlamentari actuali! În convorbirile telefonice cu acesta apar nume ca Cristi Borcea, Adrian Porumboiu, Dorinel Munteanu, Marius Stan, Arpad Paskany şi alţi conducători de cluburi! Şi apoi ne mirăm de nivelul scăzut al fotbalului românesc şi de lipsa de spectatori la stadioane! Banii se dădeau cu valiza sau se mai practica şi trocul, numai să câştige echipa celui care mituia! Uneori nu-ţi vine să-i condamni în totalitate pe aceştia! În Parlamentul României cum se votează?! Totdeauna peştele de la cap se-mpute!

Am văzut cum nişte cetăţence rromânce au furat dintr-un magazin de bijuterii din Anglia ditamai sertarul cu bijuterii în valoare de zeci de mii de euro! Apoi au plecat cu un autoturism de lux în mare viteză! Cu o viteză aşijderea cum ne fac aceste românce de ruşine peste tot în Europa Unită !

Disponibilizările guvernului Boc 5 continuă, Nokia îşi închide porţile în judeţul Cluj, seceta începe să facă ravagii în ţară dar lumea într-o inconştienţă mare continuă într-o veselie cu sărbătorile şi festivalurile oraşelor şi comunelor ţării, cu titluri care mai de care mai pompoase. O fi bine, o fi rău ? Stau şi mă gândesc, de judecat nu pot să-i judec eu pe cei care fac aceste manifestări cultural-folclorice-manelisto-politice! Că tot se apropie alegerile!

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor