(Mai lăsați-mă puțin să
mă privesc.
Căci, mă tot caut, pe-un dos de ramă-n alchimie să mă potrivesc.)

Eu nu sunt lună,
Decât în universul meu.
Căci, centrul meu, firesc să fie,
nu e comun cu cel ce-ți scrie
un centru-n universul tău.
Celula mea e creangă în sistemul meu fractal.
Știu, complicat în versuri e să-ți vorbesc în mod real
despre o fizică a „mine” în matematica-ți de hău.
Necunoscutul mi-e lejer când mă extind în vorbe-n forme.
Dar îți mărturisesc că luna mea
e cuantică în timp si spațiu-mi pictural,
Dar făr’a fi haotică-n lumină,
Ci doar o singulară în astral.
Si uite-așa, măsura mea de-o fizică pe vrute,
Citită-n pat cu dimineața în cafea,
Mă domoli în cum că doar în cele „știute”
Ar trebui să fiu o singulară-n lumea mea.
Și-ar trebui să fiu și-un „astru exemplar”…

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor