Știi ce făceau aceștia doi?
Tremurau amândoi ca apucații
Dar nu se atingeau deloc
Și ziceau că sunt așa de aproape
Își apropiau mâinile, așa, cam la un centimetru
Iar asta doar când erau mai veseli
Și ziceau că au totul sub control
Că în distanța asta vibrantă dintre ei
Acolo este îmbrățișarea

Gândești că mă cunoști, spunea ea
Gândește tu din nou
Și atunci el se apuca
Să scrie ecuații pe tablă
Trebuie să fie o ecuație și pentru treaba asta
Poate integrală de cosinus de doi pi
Pe lângă e la puterea trei x
Ori d de x plus patru pe nouă
Asta trebuie să fie

Și în timp ce el se tot gândea
Ea pe la spate se cufunda în umbra lui
Un fel de baie neagră de stele
Dar pe ascuns, să nu știe el
Ea care mai târziu îi va spune
Puternică și doar cu un pic de dezamăgire
Cine dracu ești tu, mă
Să îmi frângi inima

Nu, mai bine să nu te gândești prea mult
Lasă-le, atârnă gândurile pe pereți
Ca niște cabluri
Din casa plină de tehnică demontată
A unui electronist nebun
Ce încearcă să unească destine din aparatele lui
Cu pistolul de lipit

Și nici nu te mai apuca să spui ceva
Chiar dacă vorbele tale au tendința să plutească
Precum fulgii unei păpădii
Arde-o, dă-i foc cu bricheta
La naiba cu păpădia

El o ruga să îl lase
Ține deasupra ta un pic umbrela
A fost lungă furtuna
Te-a udat până la piele
Stai să îți spun ceva
Iar ea i-a cerut să ia umbrela
I-a sugerat să îi spună totul
În acele moduri drăguțe, subtile, delicate
Am spus-o, răcnea el
Dar s-a uitat să se noteze
Undeva, ceva a dat eroare

Sunt prea bătrân pentru toate astea
Mă simt, spunea el, ca un porumbel
În cioc cu o bancnotă de pe stradă
Și căruia i se dau grăunțe
Fără că el să înțeleagă

Știi cum e cu dragostea, îi spunea ea
Sunt două cercuri
Unul cu ce iubești
Și unul cu ce îți aduce dragostea înapoi
Și undeva la mijloc
Dacă ești norocos, cercurile astea se întâlnesc
Inima are și ea întrerupătoare
Eu nu sunt flaconul tău
Din care tu să iei pastile că să evadezi
Ce vreau eu să știi nu îți voi spune niciodată
Iar eu nu sunt o idee pe care să o iubești tu
Sunt persoană din carne și oase

Și ea era marea calmă și adâncă
Nu putea nimic iar profilul ei
Cu mâinile pe față era imprimat pe ziduri
Ca un simbol al distanței dintre dragoste
Și oamenii ce cu greu o poartă

Ea își căuta micile aripi
În timp ce el se uita confuz
La o bucată de creier și o jumătate de inimă
Amândouă în sânge
Nu știa pe care întâi să o gătească
Și știa că distanța asta dintre ei
Spațiu atât de mic, vibrant
Era un fel de apărare
De teama de a nu fi văzut de celălalt
Așa cum fiecare se vedea pe sine

Și se asigurau unul pe altul
Că totul este bine
Doar că totul îi durea destul de mult
Și ziceau că asta este dragostea
Un fel de tremur, un spațiu vibrând
Și știau că rana va veni
Că vor îmbrățișa alte trupuri
Dar amânau orice
De teama absolut firească
De a nu mai iubi vreodată
Dădeau vina pe vremurile rele
Și se consolau că totul era la nivel mental
Că erau atât de aproape de perfecțiune
Că niciodată nu vor mai avea
Acest azi încă o dată
Și o libertate așa de mare

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor