O NOAPTE ALBĂ...

                                     Detractorilor lui Eminescu

              

            Am auzit că toată lumea visează. Nu ştiu dacă este adevărat, dar vă cer îngăduinţa să vă spun, cu modestie, că şi eu am astfel de apucături, adică, din când în când, noaptea mă întâlnesc cu fel de fel de oameni, vii sau morţi, cu sfinţi ori draci, cu eroi de epopei ori trădători de neamuri, cu scriitori adevăraţi ori tot felul de pârdalnici amatori, cu critici de artă şi gropari ai artei, şi tot aşa...

              Nu-mi pot comanda visele şi nu cred că poate cineva s-o facă...

              Ieri noapte, aşa pe la muchia trecerii spre ziua ce urma să se aprindă şi primul cântat al cocoşilor mi-a bătut la uşă Dumnezeu!

Ştiu că nu voi fi crezut de multă lume, numai că eu am obligaţia să fac mărturisirea aşa cum am primit-o iar domniile voastre aveţi libertatea de credinţă... Am uitat să vă spun, că în spatele lui Dumnezeu, la vreo doi metri distanţă era şi Sfântul Petre...

              - Ne laşi să intrăm, bunule Om?

              - Doamne, am spus eu speriat, pofteşte, numai că nu sunt pregătit, nu sunt ...

             - Intră Petre, zice Dumnezeu şi trece-l la catastif...

             Am deschis uşa larg şi i-am poftit pe Sfinţii oaspeţi în modestul meu apartament de la etajul şase.

             Dumnezeu s-a aşezat pe canapeaua din sufragerie.

             Sfântul Petre , cu un dosar negru, deschis la o pagină pe care am citit fugar numele meu a intrat direct în bucătărie...

Rămas fără glas şi fără putinţa de a mă mişca, am îngheţat, aşa, ca un ţurţur în mijlocul iernii la streaşina casei din copilărie, acolo, lângă pragul de la intrare...

            - Ştii de ce-am venit, făcu Dumnezeu spre mine şi-mi făcu semn  să-i stau alături.

            - Nu ştiu, Doamne...

            - Atunci notează şi mâine, mâine când te-oi trezi să le spui la toţi, tot ce vezi, tot ce-o să-ţi spunem noi şi mai ales să le spui că şi răbdarea mea are o limită...

           - Doamne, n-o să mă creadă nimeni... Vizita Sfinţiilor voastre este una de poveste, este...

           - Ştiu îndoielile care vă macină viaţa. Ştiu că vorbele mele nu vă mai apasă de mult pe suflet şi mai ştiu că aţi făcut din Casa mea un loc al negoţului şi al interesului vostru mărunt... Ştiu că v-aţi împărţit Credinţa, că-mi luaţi mai mereu numele în deşert, că vă închinaţi la tot felul de Idoli, că nu vă mai respectaţi părinţii... Pe Fiul meu l-aţi bătut în cuie şi vorbele lui încă nu le-aţi tălmăcit. Ştiu tot, absolut tot şi din cauza asta ţi-am bătut la uşă...

          - Doamne...

          - Ai verificat casa, Petre? Cum stă individul?

          - Modest, Doamne, modest, răspunse Sfântul Petre. Are câteva Icoane din argint, aşezate mai mult aşa, ca obiecte de paradă, are o bibliotecă cu tot felul de cărţulii şi, aşa cum Ştii, are tot felul de calculatoare la care scrie şi el ceea ce Tu îi permiţi din când în când...

          - Atunci, făcu Dumnezeu privindu-mă cu cea mai caldă privire, treci la calculator şi notează...

          - Doamne...

          - Notează şi taci! Şi eu şi Petre ne facem datoria să vă lăsăm un semn... Ce faceţi cu vrerea noastră vă priveşte... De Credinţa voastră şi de puterea Răzvrătitului ce v-a cuprins inimile cu atâta uşurinţă o să daţi socoteală la Marea Judecată, fiecare în felul lui...

         - Notez, Doamne...

         - V-am dat cel mai frumos Pământ din lume...  Ţara în care trăiţi voi este   ruptă din Grădina Mea, din Eden...

         - Doamne...

         - Scrie! Când am văzut că limba ce v-am dat-o la începuturi, aţi pocit-o în fel şi chip, cu grecisme, turcisme, rusisme, ovreisme, tătărisme, maghiarisme, ţigănisme şi alte isme, am venit aici cu Petre şi v-am curăţit limba, v-am dat frumuseţea poeziei universale şi farmecul poveştilor nemuritoare, aşa cum am dat fiecărui Neam lăsat de mine pe acest Pământ. Eu şi Petre v-am dat Limba română, eu şi Petre v-am dat puterea să înţelegeţi imensitatea lumii în care vă aflaţi... Când v-am spus că „La Steaua care-a răsărit, e-o cale atât de lungă” v-am sugerat principii şi Legi ale Universului, cu cinzeci de ani înainte să-i dau voie lui Enştein să scrie sacra formulă...

       - Doamne, poezia din care reciţi este a lui Eminescu...iar nemuritoarele poveşti ni l-ea dat Creangă...

       -  Ce vorbeşti? Auzi Petre, ce neruşinare...

       - Doamne, nu e vina lui că nu ştie, răspunse Sfântul Petre şi-mi făcu semn să nu mai comentez atunci când vorbeşte Dumnezeu.

       - Eminescu, ai? Eminescu va  dat vouă limba română...Creangă va dat vouă nemuritoarele poveşti... Ce ştiţi voi, mă, despre Eminescu şi Creangă? Au apărut aşa din senin... I-aţi născut voi, aşa cum vă tot lăudaţi peste tot în lume, voi care până la apariţia lor, vorbeaţi într-o limbă stâlcită iar scrisul vă era slavon...

       - Doamne, eu n-am spus nimic...

       - Să nici nu spui! Eu, măi, băiete, eu sunt Eminescul vostru şi Sfântul Petre, aci de faţă, este Creangă... Scrie şi notează pentru ştiinţă, în vecii-vecilor! Şi spune acest adevăr mai departe şi nu lăsa măruntele minţi să vă întunece gândirea, voinţa şi mai ales interesul... Noi am venit atunci în vizită prin colţul grădinii noastre şi v-am văzut neputincioşi, răi, nechibziţi, fără cultură şi fără putinţa de a comunica în limba voastră...

       - Doamne...

       - Nu mă întrerupe! Aţi inventat tot felul de prostioare pe seama noastră, m-aţi făcut nebun, bolnav mintal, afemeiat... Poeziile mele le-aţi comentat în fel şi chip, unora nu le mai place nici faptul că exist, vă ruşinaţi din ce în ce mai des cu prezenţa mea, cu influenţa mea într-o cultură în formare... Pe bietul Petre l-aţi răspopit, l-aţi căsătorit cu cine aţi vrut voi,  l-aţi luat în râs, ori de câte ori a încercat să vă lumineze mintea cea întunecată şi sunteţi  mereu gata-gata să ne ucideţi, fie cu prostia voastră fără margini, fie cu ignoranţa primită de la  Răvrătitul... Unde vreţi, mă, voi  să ajungeţi? Cine vă împinge, creaturi încă nepârguite, la gesturi necugetate? D-alde Păpăluţă, Ştefănuţă, Manoluţă şi alte ţuţă? Cărui Neam, lăsat de mine pe Pământ, i-am mai oferit eu o aşa uriaşă bucurie?

N-aţi înţeles că Eminescu nu este de-al vostru? N-aţi văzut în toată viaţa lui un alt comportament, o altă viziune, o altă trăire... N-aţi reuşit niciodată să vedeţi în el şi Sfântul care  vă domină viaţa, prezentul şi mai ales viitorul? Nu va spus nimeni, că răspopitul Creangă vine dintr-o altă lume? Poveştile lui, minunile alea de poveşti, sunt dictate de mine...

        - Doamne, sunt copleşit, sunt...

        - Eşti un nimic, asta eşti... Când am văzut că toate popoarele lăsate de mine pe acest pământ şi-au construit o limbă, o cultură, o filozofie, o credinţă, un ţel în viaţă, i-am zis lui Petre, aşa cu supărare, i-am zis, să mai încercăm odată şi  să mai facem încă un efort cu voi... dacă tot v-am dat o bucată din Eden, să vă dăm şi o limbă frumoasă, o filozofie bună, o Credinţă sănătoasă, o literatură demnă...să vă dăm , altfel spus, şi învăţăturile de care aveţi nevoie pentru a trăi în armonie cu restul lumii! Aşa vi l-am dat pe Enescu, în muzică, pe Grigorescu, în pictură, şi voi, în nimicnicia voastră de oameni mărunţi, lipsiţi de darul recunoştinţei şi al iubirii pentru frumos, vă adunaţi în tot felul de găşti, vă umpleţi sufletul cu teribilismul copiilor încă neştiutori, şi fără pic de ruşine, mă faceţi de râs, îmi puneţi în spate mizeriile unui comportament şi ale unui trai indecent...

       - Doamne, Doamne iartă-ne şi...

       -  Asta ştiţi să spuneţi mereu! Doamne iartă-ne, dar de maturizat, voi când vă m-ai  maturizaţi, mă? Când vă maturizaţi?  Chiar nu mai aveţi nimic sfânt în voi?

         Norocul meu că a intervenit Sfântul Petre, cu vorbele lui liniştite, vorbele Omului care a cunoscut ignoranţa semenilor de pe vremea când îl urma pe Iisus!

        - Trebuie iertat, Doamne. Este un om simplu, un neştiutor şi are sufletul plin de păcatele trufiei specifice neamului din care face parte... Nici el şi nici cei din Neamul lui nu pot şi cred că nici nu vor să înţeleagă Sfinţenia Domnului Eminescu şi nici Sfinţenia Domnului Creangă... Eu ţi-am spus, atunci când am venit pe Pământ, că lumea n-o să-şi dea seama de sfinţenia celor doi, că n-o să înţeleagă cum am trăit noi o bună bucată de timp sub Sfânta înfăţişare a lui Eminescu şi Creangă... Poate, că, peste o mie de ani, poate peste două mii de ani, vor evolua, îşi vor da seama, cine a fost Eminescu, îşi vor da seama, cine a fost Creangă...

         Dumnezeu n-a mai răspuns. M-a privit aşa cum priveşti o buruiană peste care calci cu speranţa că nu-şi va mai ridica sămânţa , l-a luat de braţ pe Sfântul Petre şi au ieşit din apartamentul meu la fel de simplu precum intraseră...

         M-am trezit plin de apele unor zbateri chinuitoare şi mi-am făcut cruce, şi am spus Tatăl nostru...

         Eu,domnilor, cred în vise!

         M-am dus în bibliotecă, am luat poeziile lui Eminescu şi poveştile lui Creangă şi le-am aşezat lângă Sfânta Biblie.

        De azi înainte voi face eforturi la Patriarhie să-i trecem în rândul Sfinţilor şi pe Bădia Eminescu şi pe Bădia Creangă...

        Cine mai îndrăzneşte să se opună voinţei lui Dumnezeu? Cine?

5.02.2011,Piteşti.

Vizualizări: 339

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Emilian Pătrașcu pe Ianuarie 21, 2012 la 7:55pm

 " Cine mai îndrăzneşte să se opună voinţei lui Dumnezeu? Cine?"

Eu nu!

http://www.trilulilu.ro/Cubanezu54/aad1e8a681a7f9

Comentariu publicat de Virginia Moraru pe Ianuarie 20, 2012 la 11:03pm

http://www.youtube.com/watch?v=cOzJG7uIxf0&feature=related

         viata este un vis

pentru unii visele sunt iluzie, ptr. altii realitate, unora le este destinat chiar sa le traiasca...

"noptile albe" nu le au toti, iar cei care se bucura de ele si ne transmit si noua: toata stima si aprecierea!

Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe Ianuarie 19, 2012 la 6:27am

       Detractorilor lui Eminescu si Creanga le lipseste in primul rand ce-i sapte  ani de-acasa daca nici comorile vorbiri literare pe intelesul tuturor ca izvorul acestor creatii le-a ramas pe mai departe strain. Si cum visul semnatarului "O noapte alba" nu este o impletire in proza a readuce aminte ca cei doi sunnt cu  adevarat ca o parte sfanta in formarea limbi romane prin poezia si povestile lor lasate noua nu numai ca mostenire spre a ne mandri cu ele ci si un indemn nu de copiat ce-au lasat ci de a aduce la randul lor ceva nou si de folos limbi ce-o vorbim.Cat despre lucruri Sfinte ce apar in povestire crezi sau nu in ele nu se stie cand esti  nevoit sa-ti ridici capul in sus cu rugaciunea de a fi scos din necazul in care ai cazut sau multumind pentru o veste buna venita ca din senin. Inchei cu multumire visatorului semnatar. 

Comentariu publicat de Maria Odorescu pe Ianuarie 19, 2012 la 2:58am

ultimele versete din apocalipsa, si sa va mai spun un lucru simplu curat si plin de smerenie, Dumnezeu este in fiecare dintre noi, depinde daca il primim in sufletele noastre, si daca stim sa ne folosim de harul Sau, in fiecare om dumnezeu a pus din darurile sale, deci nu mai puneti alte carti linga Biblie, ci cautatil precum scrie cuvintul , Numai prin Mine ajungeti la tatal, a spus Domnul nostru Isus Cristos,..... alta cale nu este, cei care au dus viata de sfintenie pe acest pamint isi au locul prergatit de tatal ceresc, acolo isi au rasplata , dar noi nu trebuie sa ne inchinam nimanui, .... din nou  va spun, zice Domnul sint un Domn gelos,.... deci trageti concluzia si incercati sa aprofundati cele scrise in cartea sfinta Biblia, asfel vom pierde toate darurile care le-a-ti descris mai sus in visul dumneavoastra,...sint deacord cu tot ce ati scris dar implicarea Divinitatii Ceresti, sub aceasta forma este nepotrivita, imi cer iertare , dar nu mai rabd ca Dumnezeul nostru Cersc sa fie bagat in toate, daca nu facem ceea ce spune EL,....cu respect.M.O.

Comentariu publicat de Serban Ecaterina pe Ianuarie 18, 2012 la 10:27pm

”Mergi tu luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri/până unde-n ape sfinte, se ridică mîndre maluri”(Eminescu Memento mori).Visul d-vs ar fi putut fi real, poate că Eminescu nostru drag este ridicat la rang de sfînt în lumile astrale...Nici nu m-ar mira, dar greu ar înțelege- cei fără de-nțeles- de ce răsare-o floare...poate din interes?

Comentariu publicat de Terezia Filip pe Ianuarie 18, 2012 la 9:48pm

 Bunul Dumnezeu are dreptate.

Comentariu publicat de George Rizescu pe Ianuarie 18, 2012 la 9:38pm

Mulţumiri domnilor Marin şi Drăgănescu pentru interes.

George

Comentariu publicat de Mircea Draganescu pe Ianuarie 18, 2012 la 8:12pm

Doamne, Doamne iartă-ne și Doamne ajută-ne!

Comentariu publicat de Ioan Marin pe Ianuarie 18, 2012 la 8:07pm

Multumesc, o lectura care m-a facut sa zambesc.

Va recomand sa cititi Richard Bach n 23 iunie 1936 (daca nu ati facut-o deja), scriitor american. Veti gasi opere exact in genul a ceea ce ati scris dumneavoastra aici.

http://es.wikipedia.org/wiki/Richard_Bach  va dau pagina in limba spaniola deoarece cea in engleza e temporar oprita. dar maine se va putea accesa.

http://www.youtube.com/watch?v=mgkk0Hdwmo8

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor