S-a  așternut o nouă toamnă pe pământ

Cu sublim vașmânt de frunză ruginie

Iar lumea verde tremură sub cerul sfânt

Cuprinsă brusc de-o ciudată isterie

Trece toamna cu ochi ca de rubine

Grațioasă printre  gene de lumină

Sub pașii ei ard domoalele coline

Și cerul ca-ntr-o gigantică gradină

Cu pași ușori amurguri tainice sosesc

Lumea obosită trece la culcare

Prin văi pustii ecouri nude pribegesc

Când lumini de-argint se joacă prin frunzare

Vin frânturi de vânturi, sălbatice și crude

Purtând cu ele tăcerile deșarte

 Al toamnei rece mers incă se aude

Mereu mai slab și-atâta de departe

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor