O palmă meritată dată şcolii actuale române de istorie...

[George Marcu]

În Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã. In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, în timp ce în Elvetia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) cã Transilvania a apãrut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, în secolul XIV !

Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot în Transilvania, in satul Tãrtãria, pe râul Somes, în judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 4.700 î.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici în ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din România ? În 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã , Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti în materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlassa a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul întrebãrii într-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Într-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere ?), cu analogii în Mesopotamia.»

Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tîrziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de ani ? El a uitat cã metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n. ? Cã tracii sunt primul mare popor
indo-european care intrã în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de douã milenii înainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei ? Si cã tracii ocupau tot teritoriul intre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la
Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud ?

De asemenea, si în acelasi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) si cã, în consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric înaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amîndouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspîndit în lumea mediteranã a epocii. În plus, estruscii ei însisi erau o bransã a celtilor, coborâti în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rîndul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri pânã în secolul VI î.e.n., când se deplaseazã din Noricum (Austria) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.

Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si însãsi existenta poporului român dau de gândit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?

În mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi când strãmosii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc în România si în teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii în secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund în Europa pânã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pânã în secolul IX, când nãvãlesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).

Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a învãtat daca imediat, dar în sase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Împãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formã de “techini”. Si tot în aur se plãtesc în ziua de astãzi anumite interese în România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceausescu la licitatie în Zürich si cumpãrat de Banca Angliei.
Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României înteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane “Muntii nostri aur poartã, Noi cersim din poartã-n poartã!”

În aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !

Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atât mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista în Bizant, dar exista în Europa de Vest în aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmã universitãtile au început sã aparã în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii
stiau carte, se îmbogãteau prin exproprierea de pãmânturi în favoarea mânãstirilor, si luau puterea în toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la început (prin teroare si Inchizitie mai târziu), pânã în secolul XI, când ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.

Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant într-un singur an la Florenta, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.

Între timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã în tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã îsi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o în aur – ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mânãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

În Occident, o scurtã istorie a României apare în 1943, scrisã de Mircea Eliade în englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucuresti, 1992). În timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot în englezã, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.

În final, se pune întrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neîntreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar si în România ? Cu ce se ocupã istoricii români ? Si reprezentantii României peste hotare ? Cine promoveazã cultura milenarã a României ? Dacã dentistii, si nu profesorii de românã, vor sã facã scoli în românã la Geneva, sã nu ne mirãm dacã profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelasi oras.*

În 1996, când am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri în mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, când acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu**, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mã întreb ce conteazã 50 de ani de comunism în comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã ?

Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mytholgy

[Bosca Ileana]

Si totusi vreau sa cred ca romanii nu au meritat aceasta soarta..... in istorie !

[Andrei A. RADU]

Dacă fabricăm „doctori” la kilogram și nu publicăm în revistele prestigioase (în limbile engleză, franceză, germană și spaniolă) descoperirile istoricilor noștri, cum să fim cunoscuți? De asemenea, dacă tot batem apa în piuă cu „protocronismele” născute din propaganda ceaușistă, cum să fim  considerați serioși? Orice filolog poate demonstra că limba română este romanică. adică provine din evoluția limbii latine, cea populară, nu cea oficială, scrisă. Din limba dacilor au rămas, din păcate, puține cuvinte dar, limba latină face parte din grupul indoeuropean  „kentum”, pe când limba dacilor făcea parte din celălalt grup, „satem” (filologii știu ce înseamnă). Acolo unde istoria nu are documente, filologii pot deduce cam ce s-a întâmplat, în mare, cu unele populații, prin utilizarea legilor lingvisticii. Ideea că latina provine din limba dacilor  a fost și este o mare aiureală.

În privința superiorității mult lăudatei ortodoxii, de sorginte bizantină, să avem pardon, dar această ortodoxie,  care a devenit dominantă în spațiul românesc undeva după anul 1000, mai  precis prin secolele XIII-XIV, este de limbă slavonă, nici măcar greacă! Iar limba slavonă bisericească este limb mediobulgară, adică limba vorbită în Bulgaria în secolul IX! Pentru evoluția culturii și civilizației unui popor LATIN, această ortodoxie slavonă a fost O CATASTROFĂ! Ideea aceasta a fost exprimată încă de prin 1880 de către reputatul istoric român (și ortodox!) A.D.Xenopol.  Știu că adevărul este de prea multe ori supărător, dar el există, independent de voința și dorința noastră. Practic putem spune că istoria, soarta, sau cum vreți să-i ziceți, și-a cam bătut joc de noi în condițiile în care popoare slave, ca cehii, slovacii, slovenii, polonezii și croații au beneficiat de cultura LATINĂ, limba universală a științei până la începutul secolului XX, datorită catolicismului cel hulit cu înverșunare de către ortodocși, iar noi, popor latin, am rămas în evul mediu până în secolul XIX! Și dacă nu ajunge, atunci comparați evoluția artei bizantine, a picturii, rămasă înțepenită în secolul VIII, cu canoanele ei rigide și arta Renașterii! Muzica bizantină tot așa, se rezumă la niște cântări gregoriene, rămase aceleași de pe timpul lui Kukuzelos.De muzică instrumentală, nici vorbă! Sculptura bizantină aproape că nici nu există, cel puțin arta statuară este cvasi-nulă. Și noi cu asta ne lăudăm, cu „Bizanț după Bizanț”?

Văd că autorul articolului încheie, generos, cu ideea de „nouă milenii de istorie românească”. De unde, mă rog frumos, atâtea milenii, când poporul român datează cel mult după „Torna, torna fratre”, din secolul VI ? Și până la „I pak dau de știre domniei tale za lucrul turcilor”, din 1521, nu prea avem texte românești....Dacă patriotismul nostru nu se bazează pe niște informații certe și serioase asemenea demersuri protocroniste nu fac decât să aducă deservicii imaginii românismului în lume.

[Nemes Constantin]

 

Nu o cunosc pe distinsa doamna Prof. dr. Maria-Luminita Rollé si nu-i cunosc preocuparile stiintifice.

Textul patriotic al domniei sale mi-a format convingerea ca nu este istoric si nu a avut tangenta cu istoriografia romaneasca. Domnia sa este pur si simplu un roman revoltat despre cele auzite, spuse acum vreo 15 ani, de un doctor in istorie (probabil in istoria matematicii) si un ambasador francez chiar in Romania (dar aflat in occidentul lui, ca la Bucuresti nu si-ar fi permis!).

Revolta domniei sale nu este atat impotriva excelentei sale ambasadorul (desi acesta trebuia sa stie despre daci mai mult decat un absolvent de gimnaziu din Romania), cat impotriva „specialistilor din Romania”.

Parerea doamnei ca suntem aici continuu de 9000 de ani si ca scriem de 7000 de ani nu se sustine! Eu cred ca totusi n-am stat aici 2000 de ani fara sa scriem, dar ungurii, rusii sau vizigotii au distrus din invidie izvoarele arheologice care dovedeau aceasta.

Lasand gluma la o parte, consider ca mitizarea istoriei nu mai reuseste sa tina de foame, desi se pare ca hraneste inca pe cei care vor sa-si puna emblema de luptatori pentru gloria neamului.

Nefiind istoric, domnia sa poate scrie orice bazaconie, asa ca istoricii nu au motive sa se simta afectati de zisele din text! Oricum, textul nu este adresat specialistilor, ci unor oameni cu mai putina stiinta in domeniu, dar afectati sentimental de lipsa de efort si coerenta a statului in promovarea valorilor romanesti in competitia cu valorile culturale ale altor natii.

[IUGA NICOLAE]

                  Dupa parerea mea fiecare comentariu are insemnate parti de dreptate si marea dreptate a ceea ce s-a petrecut si inca se mai petrece este formata din ansamblul parerilor formulte si a altora nescrise aici si poate necunoscute inca. La intrebarea de ce istoricii de azi nu fac si nu dreg cred ca raspunsul este ca marii istorici au plecat in istorie -si ei- iar dintre ei cei care inca mai sunt cu noi sunt prea batrani sa inceapa o era noua in Istorie si le e si greu sa inceapa acum prin a spune : "stiti, ce v-am spus timp 70 - 100 de ani nu prea e asa, desigur noi am mancat o paine cat sa facem de-o pensie cu aceasta Istorie dar, acum, a venit momentul sa spunem ca am mancat painea degeaba". Eu cred ca nu vor face asa ceva niciodata, chiar fiind multi dintre ei de cea mai buna credinta. Si, pana la urma, nici nu li se poate cere una ca asta. E cazul ca o noua generatie de istorici sa-si suflece manecile si sa inceapa cu rabdare, cu sarguinta si desigur cu o alta dotare instrumentara sa sape [la propriu si mai ales la figurat] la radacinile neamului nostru si sa repuna in fata lumii oarbe si rigide si dedata la tabuuri si marote incremenite in paradigme emanate timp de doua milenii din subsolurile Vaticanului, realitati care vor stupefia si vor intriga Lumea. Si sa-si intinda rabdarea si insistenta, pe cateva secole de-aici inainte apoi sa-si asezoneze descoperirile, concluziile si rezultatele cercetarilor cu o laborioasa munca de promovare, cu crearea de favorabile concursuri de imprejurari in exterior si cu un puternic lobby in marile universitati de pe mapamond. Munca si lupta la care va trebui sa participe si sa -si dea obolul toata suflarea romaneasca, fiecare in felul si dupa puterile sale pentru a crea in final o opinie publica care sa ne repuna acolo unde acum doar credem ca ne era locul dintotdeauna in Istorie.  

[Zorin Bercea]

Din păcate, istoria României este o disciplină enervantă și care nu interesează decât pe prea puțini oameni. În articol se amintește că Românii au dispărut o mie de ani. Și au apărut  imediat ce ai devenit ortodocși. Toată istoria noaastră dinainte ca Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun să adopte ortodoxia ca religie oficală a dispărut. La propriu, cu documente, pe care le mănâncă șoarecii (cele care mai există) prin diverse veciuri și poduri de mânăstiri. Oare de ce mânăstirile catolice erau centre de cultură (fapt amintit în articol), iar cele ortodoxe sunt locuiri de penitență și rugăciune? În opinia mea acest aparent amănunt dă răspunsul la o mulțime de întrebări puse mai mult sau mai puțin retoric de unele persoane despre istoria și cultura daco-gete și apoi moldo-vlahe. Păi elitele din Vest au fost interesate de cultură și istorie, ca fiind cea care justifică actualele politici, pe cînd pe la noi, biserica a fracturat istoria. Ce era înainte și după, da așa, puțin, de gust. Un exemplu este Nicolae Iorga, care a fost cel mai important falsificator al istoriei și care a făcut din Istoria noastră un șir de legende de care ne i-au în bășcălie toți istoricii serioși din afară (inclusiv cei moldoveni și desigur rușii). Istoricii noștrii, ușor incompetenți și dezinteresați, așteaptă să apară afară noi lucrări despre istoria noastră, pe care ei să le plagieze și din care să formuleze propriile "păreri".  Ei știu foarte bine că  oamenii nu sunt mândri că sunt români (asta este chiar o pacoste) și ca atare nu sunt interesați de cultura și istoria noastră, cu care nu se pot mândri (din nefericire). Așa că asta este, încet, încet dispărem ca nație (poate că nici nu am fost vreodată o nație în adevăratul sens al cuvântului), deoarece o nație se formează în jurul unei culturi și a unei istorii clare și fără minciuni (oricât de sordide ar fi faptele). Spre ex. istoricii din Regatul Unit nu bagă sub preș grozăviile făcute de unii regi, dar noi am făcut un tiran sadic (Ștefan Mușată) sfânt (vezi atacarea Tării Românești alături de turci și masacrarea populației din Brăila și Galați, ca și ruda sa, Vlad Țepeș, Brașovul). Să nu așteptăm de afară nimic, dacă noi ne batem singuri joc de noi!  

[grecu constantin]

Eu cred altceva,că Istoria României,este foarte bine cunoscută,peste tot în lume dar se practică aceeaşi meteahnă:se confundă ţara cu cei care la un moment dat o conduc şi chiar şi românii ,,nemulţumiţi''o denigrează!După părerea mea,fiecare dintre noi,suntem  fiii şi ambasadorii acestei ţări şi avem datoria să o prezentăm lumii,la toate nivelele,în plinătatea istoriei sale milenare!

[Liviu Pendefunda]

Doame, cat adevar si cata tristete in cele cateva cuvinte care ascund noua mii de ani de civilizatie ascunsa si istorie furata ! Si revista Contact international din surse externe ori oculte a mai publicat cate ceva. Dar pentru cine scriem si cine ne cieste ? Sau, oare, care sunt ordinele care ne fac sa latram la luna si, daca insistam, sa suferim consecinte inchizitoriale ?